OMS: 72% din cazurile de infectare cu SARS-COV2 la nivel global sunt cu varianta Omicron
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a atras atenţia miercuri că varianta Omicron a COVID-19 este deja prezentă în 71,9 % din cazurile analizate în ultimele 30 de zile la nivel mondial.
Dintre cele 405.000 de teste prelevate s-a detectat varianta Omicron în 291.000 dintre cazuri, în timp ce Delta, care a dominat o bună parte a pandemiei în 2021, a fost prezentă doar în 28 % din analizele efectuate în ultimele 30 de zile (113.000), se arată în raportul OMS, potrivit Agerpres. Alte variante pe care OMS le-a desemnat ca „îngrijorătoare”, precum Gamma şi Alfa, reprezintă mai puţin de 0,1 % din testele analizate.
La nivel global s-au înregistrat în săptămâna dintre 10 şi 16 ianuarie, 18,7 milioane de cazuri de COVID-19, reprezentând o creştere cu 20 % faţă de cele şapte zile anterioare dar şi o frânare a curbei ascendente, comparativ cu săptămâna precedentă, când creşterea a fost de 55 %.
Potrivit OMS, numărul deceselor în perioada analizată a depăşit 45.000, o creştere cu 4 % faţă de săptămâna anterioară, deşi curba se menţine relativ stabilă din luna octombrie.
Inhibitorul baricitinib, care este utilizat și pentru a trata artrita reumatoidă, este recomandat pacienților cu covid-19 în combinație cu corticosteroizi, a scris un grup de experți de la Organizația Mondială a Sănătății. Grupul de experți a găsit dovezi cu certitudine moderată că baricitinib a îmbunătățit supraviețuirea și a redus nevoia de ventilație, fără o creștere observată a efectelor adverse.
Baricitinib are efecte similare cu inhibitorii de interleukină 6, care sunt, de asemenea, utilizați pentru a trata artrita. Grupul de experți sugerează alegerea unuia pe baza costului, disponibilității și experienței clinicianului. Nu recomandă utilizarea ambelor medicamente în același timp, scrie bmj.com.