Oamenii de știință au identificat cel mai vechi impact al unui meteorit cu pământul: 2,2 miliarde de ani!

Cel mai vechi crater provocat de un asteroid pe Terra datează din urmă cu 2,229 de miliarde de ani şi se află în Yarrabubba, Australia. Cercetătorii sunt de părere că impactul ce a provocat craterul a fost la originea unei schimbări climatice majore, potrivit unui studiu citat de bfmtv.com.

Cu un diametru de 70 de kilometri, craterul, descoperit în 1979, a fost datat cu exactitate abia de curând, pentru că, din cauza eroziunilor, a fost dificil de identificat structura sa originală. Datarea a fost realizată de cercetătorii de la Universitatea Curtin din Perth, Australia, potrivit studiului apărut în Nature Communications. Perioada în care a avut loc impactul coincide cu sfârşitul unei glaciaţii numite „Terra bulgăre de zăpadă”.

Cel mai vechi crater de pe Pământ

„Există dovezi geologice (altele decât cele prezentate în noul studiu, n.r.), bazate pe prezenţa depozitelor, a existenţei gheţarilor pe Terra în urmă cu 2,4 şi 2,2 miliarde de ani. Iar depozitul cel mai nou, descoperit în Africa de Sud, corespunde epocii impactului de la Yarrabubba”, a explicat Timmons Erickson, de la Centrul Johnson al NASA, principalul autor al studiului. Nimic nu dovedeşte existenţa unui gheţar în zona de impact, dar „este interesant de notat că în acest loc depozitele de gheaţă sunt absente din «memoria» mineralelor timp de 400 de milioane de ani după căderea asteroidului”, a spus Christopher Kirkland, coautor al studiului.

Cercetătorii au sugerat, pe baza unor simulări digitale, scenariul unui meteorit care a lovit o zonă îngheţată, străpungând un strat de gheaţă de cinci kilometri, care este apoi proiectat în atmosferă şi provoacă o cantitate uriaşă de vapori, până la 500 de miliarde de tone.

Aceşti vapori, un gaz cu efect de seră mult mai puternic decât dioxidul de carbon, ar fi dus la încălzirea atmosferei, ajutând-o să iasă din acea eră glaciară. Scenariul este unul neobişnuit, pentru că majoritatea meteoriţilor au fost asociaţi cu răcirea temperaturilor.

Un exemplu este asteroidul care a lovit Yucatan, în Mexic şi ar fi provocat dispariţia dinozaurilor în urmă cu aproximativ 66 de milioane de ani. De altfel, Erickson a spus că simulările lor sunt doar pe o eră glaciară şi că sunt încă într-o etapă a ipotezelor, urmând a fi făcute mai multe studii în acest sens.