O fostă actriță și-a găsit rolul în business: face un milion de euro pe an din prăjituri și plăcinte
După o scurtă carieră în teatru, Nicoleta Hrițcu s-a lăsat fascinată de arta cofetăriei și patiseriei. Dar, ca să ajungă aici, a trebuit să treacă Prutul.
Acest articol a apărut în numărul 34 (19 februarie – 4 martie) al revistei NewMoney
„Trebuie să muncim, trebuie să muncim“, spune Sofia Aleksandrovna (Sonia), personajul din piesa „Unchiul Vania“, a lui Cehov. Pentru Nicoleta Hrițcu (36 de ani), fondatoarea Cuptorul Moldovencei, un mic lanț de patiserie și cofetărie din Iași, care după doar cinci ani a ajuns la afaceri de aproape un milion de euro, nu este doar replica preferată a unui personaj pe care l-a interpretat cu mare drag, ci și ideea care parcă i-a ghidat întreaga viață.
Născută în Republica Moldova, la Soroca, orășel aflat pe malul Nistrului, tânăra Nicoleta a știut asemenea personajului cehovian că, muncind, nimic nu îi poate sta în cale. Dar, pentru ea, succesul a venit după ce a trecut Prutul, în România. Așa s-a împletit o emigrare cu un început de carieră în actorie și, în cele din urmă, cu o minte construită pentru un business cu plăcinte și prăjituri ca la mama acasă.
ÎNCEPUTURILE. Libertatea este cuvântul care i-a marcat copilăria, căci a fost mereu lăsată să ia propriile decizii. La 14 ani, de exemplu, a hotărât că vrea să facă liceul în România. Tocmai câștigase un concurs de limba și literatura română al cărui premiu fusese o excursie la Ciric, zonă de agrement situată în estul Iașiului. Mai fusese în excursii la Durău și la Bicaz, însă atunci i s-a părut că vede România cu alți ochi. Granițele Sorocăi o „strângeau“ și vedea dincoace de Prut mai multe posibilități de dezvoltare. A primit o bursă de la statul român și a fost repartizată la Bacău. Visul său era să ajungă la Iași, unde și reușește să se mute după un an, la un liceu cu profil economic.
După absolvire, a vrut să dea la Medicină, dar s-a răzgândit în ultima clipă. A ajuns astfel la Universitatea de Arte pe care a absolvit-o în 2005, după care a început să lucreze ca actriță. În paralel, s-a înscris și la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul Universității Al.I. Cuza, la specializarea Marketing (pe care a fost pe punctul de a o abandona, însă de această dată, mama a fost cea care a intervenit și a impulsionat-o să nu renunțe). Fără să știe, se pregătea pentru rolul vieții sale, cel de antreprenor. Mai ales că avea și „antecedente“ în familie. Părinții săi – tatăl, inginer constructor, și mama, economistă – au avut, spre sfârșitul anilor ’90, în Republica Moldova, un business în construcții, pe care l-au închis după aproape un deceniu de activitate. „Când ești corect, ești luat parcă de prost“, rezumă cu amărăciune această experiență Nicoleta Hrițcu.
După trei ani de teatru, a simțit că a sosit timpul să schimbe scena. A fost, pe rând, asistent de marketing și asistent financiar. Apoi, dintr-o combinație între dorința de independență și dorul de prăjiturile de acasă – „în Moldova se gătește fabulos“ – s-a înfiripat ideea unui business cu plăcinte și prăjituri. Dar până să o și pună în practică, a urmat un curs de antreprenoriat, iar apoi a depus un proiect pentru o finanțare guvernamentală nerambursabilă.
A obținut 10.000 de euro, a mai pus și ea încă pe atât și a deschis prima unitate din viitorul lanț Cuptorul Moldovencei în februarie 2013, într-un mic spațiu de 52 de metri pătrați. A vrut ca produsele ei (plăcinte cu brânză, cu varză sau vișine, dar și prăjituri precum lapte de pasăre sau Albinuța) să semene cu cele făcute în casă. „Indiferent în ce business m-aș aventura, nu aș crea un produs pe care să nu îl consum personal“, mărturisește ea. Chiar dacă mult timp a crezut că este doar un hobby, a acționat mereu sub umbrela unui business plan. La cinci ani distanță de acel moment, a ajuns la patru unități de comercializare și două laboratoare. De crescut au crescut și sumele investite, până la aproape o jumătate de milion de euro, asigurate din fonduri nerambursabile, credite și profitul reinvestit. Rezultatul? Afaceri de un milion de euro, peste estimările sale. „Ne așteptam să fim pe la 800.000 de euro“.
DILEMELE. Numai că din acest punct au apărut și dilemele legate de creștere: poate fi acest model replicat și dincolo de granițele Iașiului? Astăzi, Nicoleta Hrițcu își recalculează opțiunile. Într-o variantă ipotetică, dacă locul Cuptorului ar trebui să fie și în țară, știe că cel mai bine ar funcționa cu unități proprii. Dar, pentru ea, Iașiul este cartierul general și nu vrea să plece departe de casă, mai ales acum când este mama a trei copii. Tot în acest scenariu, nici concurența – foarte mare pe această nișă unde peste 5.300 de companii activau, în 2016, în domeniul producției de pâine, patiserie și cofetărie – nu ar reprezenta o problemă în opinia sa.
În București, de pildă, mai există un business în domeniul restaurantelor, venit tot din Republica Moldova – La Plăcinte – care a avut o expansiune rapidă în Capitală. Nicoleta Hrițcu nu îl consideră însă un competitor, pentru că La Plăcinte este restaurant, în timp ce Cuptorul Moldovencei are un model de tip to go, concentrându-se pe producție, fără a dezvolta și partea de servire la mese. „Este un alt business. Pentru mine important este să fie produsul bun și omul să meargă să îl mănânce acasă cu cei dragi“.
Pe de altă parte, nici diversificarea către zona de restaurant nu o atrage, deoarece i-ar trebui oameni mai mulți, spațiu mai mare, ar fi nevoită să intre și pe alte categorii de produse (cafea, băuturi răcoritoare) – pe scurt, mai multe bătăi de cap și o deviere de la scopul inițial al businessului.
GREU DE FRANCIZAT. În forma actuală – vânzare de prăjituri și produse de patiserie în unități proprii –, Cuptorul Moldovencei este greu și de francizat. „Plăcintele sunt greu de făcut“. Dincolo de munca laborioasă și de presiunea pe preț, faptul că are laolaltă și produse de cofetărie, și de patiserie presupune existența a două laboratoare – pentru fiecare nișă în parte, iar investiția este și ea pe măsură. În plus, un alt motiv pentru care nu ar putea să francizeze Cuptorul Moldovencei constă în faptul că brandul este mult prea legat de ea. „Oamenii asociază businessul cu mine și eu sunt prezentă peste tot. Și în formula în care este acum nu cred că ar merge fiindcă este un business greoi cu foarte multe variabile“.
Privind sec, doar la cifre, Cuptorul pare doar că „merge binișor, nu extraordinar“ pentru ambițioasa moldoveancă. Cu alte cuvinte, marjele sunt mici pentru domeniul în care activează (circa 7-8%), dacă ar fi să le compare cu alte businessuri similare din industrie, unde se poate ajunge și la 25%. „Aici este o grămadă de muncă și oamenii (potențialii francizați, n.r.) nu se mulțumesc cu o marjă mică. Eu mă mulțumesc, fiindcă este munca mea, îl simt ca pe un copil“. În aceste condiții crede că nu ar atrage suficienți francizați care mai degrabă și-ar dori un business la cheie, cu investiții cât mai mici și marje cât mai mari. Nu vrea nici să facă o franciză doar de dragul de a se extinde și își gândește cu prudență fiecare pas. Iar în momentul de față vede viitorul Cuptorului Moldovencei în consolidarea pe plan local. Deja este prezentă pe site-uri locale care vând mâncare și pregătește lansarea site-ului propriu.
ȘI TOTUȘI, EXTINDEREA. Pe de altă parte, nu îi iese din minte ideea că ar putea să rămână prinsă doar în granițele Iașiului și își conturează un model care să fie replicat la nivelul întregii țări. Soluția pe care o vede e simplificarea businessului.
De fapt, dacă ar dezvolta separat fiecare nișă – cofetăria și patiseria – atunci ar putea construi modele scalabile. De aceea, are în lucru un alt proiect – o insulă de prăjituri de casă „cu dragoste“ pe care și-ar dori să o deschidă în Palas Mall, „perla“ shoppingului din Iași. A obținut deja o finanțare guvernamentală nerambursabilă de 70.000 de euro și vrea să îl lanseze în prima parte a anului. Nu intră în detalii, pentru a păstra elementul-surpriză, dar spune că lucrează la site și concept și este în faza de achiziție a utilajelor. Iar, cel mai probabil, nici nu va fi construit tot sub brandul Cuptorul Moldovencei. Oricum, vrea să își valideze mai întâi noul model pe plan local și abia mai apoi să îl francizeze.
Dar și la acest capitol are o abordare tot atipică, uitându-se mai degrabă spre Cluj-Napoca și Timișoara, și abia apoi spre Capitală. „Bucureștiul este foarte aglomerat și foarte mare. Pierzi foarte mult timp pe drum“. Nu este singurul antreprenor din zona Moldovei care gândește astfel extinderea. Frații Pavăl, fondatorii retailerului de bricolaj Dedeman, cea mai mare companie antreprenorială autohtonă, cu sediul central în Bacău, au tatonat câțiva ani buni deschiderea unei unități în București și nu înainte de a-și consolida poziția în Moldova. În aprilie 2009, când au intrat în sfârșit pe piața bucureșteană, rețeaua avea deja 12 magazine.
La fel a procedat și un alt antreprenor, ieșeanul Iulian Dascălu, care a dezvoltat prin Iulius Group mai multe proiecte de centre comerciale și office în Iași, Timișoara, Cluj-Napoca și Suceava. La București a ajuns abia în 2017, când firma Stoneberg, parte a Iulius Group, a încheiat un acord cu Camera de Comerț și Industrii a României, prin care constructorul ieșean va avea drept de administrare a pavilionului central al Romexpo. Deocamdată, nu s-a făcut niciun anunț oficial privind viitorul proiectului.
Hrițcu știe că pentru a-și putea franciza cel mai nou „pui“ trebuie obligatoriu să testeze bine piața. Are un business plan, însă depinde de reacția pieței la propunerea ei de prăjituri. „Nu pot să mă duc pe o piață străină fără să mă asigur că am niște rezultate bune pe Iași“.
DIVERSIFICAREA. Orice pas lateral trebuie făcut cu precauție fiindcă „poți să eșuezi“. I s-a întâmplat și Nicoletei Hrițcu în urmă cu câțiva ani, când a decis să investească împreună cu o prietenă într-un business de recondiționare a mobilei. A câștigat un grant de la stat, a făcut investiția, dar afacerea nu a funcționat. „Prima diversificare a fost, de fapt, primul eșec“. În consecință, rămâne fidelă domeniului alimentar, pe care îl stăpânește cel mai bine, și își concentrează forțele doar pe el.
În ceea ce privește Cuptorul, se gândește să remodeleze unitățile actuale și să caute soluții pentru eficientizarea producției, astfel încât să nu fie nevoită să crească prețurile. Nu vrea să fie poziționată pe un segment de produse exclusiviste – cel puțin nu ca preț –, pentru a le oferi tuturor posibilitatea de a gusta din plăcintele și prăjiturile sale. „Visez de multă vreme la un laborator propriu unic, mai mare și eventual construit de noi, mai vreau și o fabrică de biscuiți, pentru că avem utilajul și nu îl folosim“. Crede că le va face pe toate până în 2020. Vrea să cumpere teren – i-ar trebui în jur de 2.000 de metri pătrați. „Ar fi nevoie de spațiu cât să poată un tir să întoarcă“. Nu ar avea nevoie de mai mult de atât, căci se gândește în continuare că, dincolo de unitățile proprii, ar trebui ca produsele sale să mai ajungă doar în băcănii sau în mici unități alimentare. Pe radarul ei nu au intrat supermaketurile (căci nu ar avea capacitate de producție suficientă) și nici nu s-a gândit să facă produse sub marcă privată. Un lucru trebuie să rămână neschimbat – produsele sale trebuie să fie suficient de bune încât să se vândă singure. Chiar dacă prețul este să rămână doar în Iași.
Pentru acest an și-a propus un plus al veniturilor de 30%, până la circa 1,3 milioane de euro, fără să crească numărul de unități, ci doar din acoperirea unor „timpi morți“. Vara, atunci când consumul de produse de patiserie și cofetărie scade, este sezonul evenimentelor corporate, dar și al nunților și botezurilor, o nișă pe care a abordat-o mai puțin. Dar politica ei este ușor diferită, fiindcă nici nu vrea să facă discounturi, pentru „a nu munci pe degeaba“.
În tot procesul de dezvoltare a mizat pe finanțări prin programe guvernamentale. Nu s-a lăsat intimidată de greutatea obținerii lor, și-a pregătit dosarele și a văzut doar partea plină a paharului. Spune că astfel a reușit să își cumpere și echipamente mai scumpe. „Dacă ai finanțare, nu iei second-hand, iei premium și ești mai relaxat“.
Căci sunt momente în care totul pare ruinat, mai ales atunci când „te lasă cuptorul“. I s-a întâmplat și ei din cauză că „pică curentul“ – un lucru care o enervează la culme –, însă deocamdată nu își poate cumpăra un generator –, costă foarte mult și nici nu se justifică pentru munca de laborator. Visează însă ca, în momentul în care va pune „făbricuța“ pe picioare, să aibă și un astfel de echipament.
Și-a autoimpus ca până în 2020 să își vadă visul cu ochii, însă nu pune presiune prea mare. „Vreau să trăiesc frumos, să mă mai bucur și de viață. Și apoi vedem și restul cum o să decurgă“. Și nu este singura pentru care timpul alocat businessului trebuie să fie în echilibru cu cel dedicat familiei. Aceeași filosofie o împărtășesc, de exemplu, și Florin și Mihaela Cucu, proprietarii Sofiaman – cel mai mare producător autohton de pijamale –, pentru care echilibrul dintre viața personală și business este chiar motorul care îi face să meargă mai departe.
Dacă extinderea la nivel național poate veni doar din separarea celor două nișe – cofetăria și patiseria –, Cuptorul Moldovencei este menit să rămână emblema familiei. Sora ei o ajută deja în afaceri, părinții se pregătesc să se mute și ei din Republica Moldova la Iași, iar cei trei copii ai săi ar putea, la momentul potrivit, să ducă business(urile) mai departe.
Dragoș Roșca, președintele Romanian Business Leaders, amintea în cadrul Caravanei NewMoney „Centenar 2018 – 100 de idei pentru România“, de la Iași, cât de importantă este educația antreprenorială pentru cei mici. „Trebuie să-i învățăm că succesul în viață, acela sustenabil, se câștigă greu, cu muncă. Poți să faci două-trei milioane de euro pocnind din degete, dar care îți dispar a doua zi. Sunt o grămadă de companii care au crescut pe nisip“.
Iar pentru copiii Nicoletei Hrițcu, dacă ar moșteni spiritul antreprenorial al mamei lor, rolul de oameni de afaceri ar trebui să fie simplu.
Dulciuri cu notorietate
Doar Bucureștiul are înregistrate aproape 600 de unități care au ca obiect fabricarea prăjiturilor, potrivit ANSVSA, dar puțini sunt proprietarii care au încercat să își transforme unitățile în lanțuri de cofetării. Cu mici excepții.
- Tip Top. Un business ale cărui baze au fost puse în 1993 de către frații Basim și Tawfik Bakhaya, Tip Top a avut, în 2016, venituri de aproape 13,3 milioane de euro și un profit de aproape un milion de euro. Concentrat, în mare parte, în zona de sud a României, Tip Top are 27 de cofetării în București, Pitești și Ploiești.
- Ana Pan. Lanțul de cofetării, fondat de familia Copos la începuturile tranziției românești, are deja 20 de unități în București și afaceri de aproape cinci milioane de euro în 2016. Astăzi, afacerea este condusă de fiica lui George Copos, Alexandra Copos de Prada.
Acest articol a fost documentat la Iași.
FOTO: Laszlo Raduly / NewMoney
