O companie românească își deschide birou la New York și intră pe piața de competitive intelligence și cyber security
Compania românească Krugman & Partners şi-a deschis anul acesta birouri la New York şi Bucureşti, intrând astfel pe piaţa de competitive intelligence și cyber security, aflată în continuă creştere în ultimii ani.
Dacă în 2019 valoarea globală a acestei pieţe se apropia de 40 de miliarde de dolari, estimările sunt că în 5 ani aceasta va depăşi 82 de miliarde de dolari.
Activitatea de competitive intelligence, în top 3 priorităţi ale marilor companii
Aproximativ 60% dintre executivi consideră că obținerea unor avantaje competitive este una dintre cele trei priorități ale companiilor pentru care lucrează, iar peste 90% dintre companiile aflate în clasamentul Fortune utilizează serviciul de competitive intelligence și cyber security în acest sens.
„Noile tehnologii și digitalizarea au făcut ca barierele de intrare să fie ușor de trecut în aproape fiecare industrie, iar modele tradiționale de business sunt concurate de soluții noi care facilitează accesul consumatorilor într-o manieră mai atractivă pentru client. Cel mai mare risc strategic cu care se vor confrunta în următorii trei ani afacerile existente acum pe piață va fi reprezentat de noii concurenți, care acum sunt necunoscuți. Ceea ce noi oferim clienților este o minimizare a riscurilor prin aceea că îi ajutăm pe executivii din orice industrie să ia decizii având toate informaţiile relevante consolidate, verificate și analizate de către specialiștii noștri”, spune George Alexe, Managing Director al Krugman & Partners.
Un studiu realizat Universitatea Washington indică faptul că 40% dintre companiile Fortune 500 de astăzi se tem că, într-un interval de zece ani, vor fi înlocuite de firme despre care nu auzit încă deoarece nu le vor putea concura. Astfel, pentru a rămâne competitive, companiile trebuie să acționeze rapid și să se adapteze la era digitală axată pe colectarea și analiza de big data și inteligență competitivă.
Practic, acest serviciu le asigură accesul la o analiză completă a riscurilor și oportunităților de pe piață, care se pot dovedi vitale în luarea deciziilor de afaceri. Apărută în SUA, activitatea s-a dezvoltat în ultimele trei decenii în toate economiile puternice la nivel global, ajungând ca în prezent toate companiile din top Forbes 500 să aibă un departament de competitive intelligence.
Ultimii ani au adus un interes crescut pentru această zonă şi pe piaţa din România, iar prognozele indică o dinamică accelerată în perioada următoare, pe măsură ce companiile multinaționale încep să înțeleagă importanţa integrării în procesul decizional a rapoartelor de informații pentru afaceri generate de furnizori specializați.
„Performanțele companiilor care au o cultură de competitive intelligence sunt net superioare pentru că au un risc de fraudă internă scăzut, reușesc să își păstreze secretele comerciale și își cunosc foarte bine clienții, concurenții, furnizorii și, implicit. riscurile și oportunitățile. Astfel, aceste companii reușesc să reducă gradul de incertitudine, reduc riscul și își construiesc strategii proactive care generează marje de profitabilitate mai bune. Este un domeniu competitiv, unde jucătorii din piață sunt foarte atenți la cei care apar în industrie”, adaugă George Alexe, Managing Director al Krugman & Partners.
Competitive intelligence și cyber security sunt soluții complementare care oferă clienților un avantaj față de concurenți, primii dintre ei având acces la o bază informațională mai mare și mult mai bine protejată față de eventuale atacuri din afara organizației. O analiză a Evalueserve din 2021 arată că organizațiile care și-au creat propriile departamente de competitive intelligence sau au contractat astfel de servicii de la firme specializate au înregistrat o creștere de până la patru ori a veniturilor întrucât au avut la dispoziție date și informații pe care competitorii nu le-au avut și astfel au putut lua decizii de business mai rapide şi mai corecte.