O altfel de lume. Cum își folosesc bogații lumii averea pentru a cumpăra favoruri politice

Lumea se schimbă. Până de curând, com­paniile americane, în marea lor parte, s-au ținut departe de politică, însă lucrurile încep să se schimbe. Acti­vis­mul executivilor din SUA câștigă tot mai mult teren, dar este un business ris­cant.

Atunci când ești un soi de simbol al armo­niei cum este brandul Coca-Cola, te joci atent cu politica, mai ales pe chestiuni sensibile precum rasa sau opțiunile de vot. În 1964, reușea să o facă exemplar, când elita din Atlanta, locul de baștină al mărcii Coca-Cola și al lui Martin Luther King, a amenințat că îl va umili pe campi­onul drepturilor omului la întoarcerea sa acasă cu premiul Nobel pentru pace. În fața posibilului scandal, executivii concernului Coca-Cola au decis în culise să con­vingă mai mulți industriași să participe la o cină festivă în onoarea lui King.

Ei bine, anul acesta, Coca-Cola a decis din nou să-și folosească influența înainte și după ce guvernatorul republican Brian Kemp și-a dat acordul pentru un proiect de lege despre care criticii spun că este me­nită să suprime dreptul de vot al celor de culoare. Numai că eforturile discrete ale companiei de a ameliora aspecte ale legii înainte să fie adoptată au avut de două ori efect de bumerang.

O dată, când grupurile civice au acuzat compania că efortul depus a fost unul ti­mid. A doua oară, când, după ce șeful cor­po­rației, James Quincey, s-a alăturat celor de la Delta Air Lines în a-și manifesta dezamăgirea față de această lege, republicanii au acuzat Coca-Cola că nu face decât să îngroașe rândurile ipocriților, remarcă publicația The Economist.

Pe 14 aprilie, sute de firme – printre ele, giganți precum Amazon și Google – alături de importanți oameni de afaceri precum Warren Buffett sau Kenneth Frazier, de la Merck, au publicat o scrisoare în care își exprimă opoziția față de orice legislație discriminatorie care ar îngreuna votul pentru populația de culoare. Sau, în formularea lui William George, de la Harvard Business School, fost chief executive officer (CEO) și el, „suprimarea votului periclitează demo­crația, ceea ce, implicit, pune în pericol și capitalismul“.

Cronologie

Ca reacție, republicanii, care, iată, înain­tează proiecte de legi după ce fostul preșe­dinte, Donald Trump, a trâm­bi­țat peste tot că a pierdut alegerile din cauza unei fraude masive, etichetează acum implicarea corpo­rațiilor drept un gest pur politic.

Faptul că tot mai multe companii și exe­cutivi își manifestă dezaprobarea față de re­publicani (paradoxal, dacă ne gândim că, în mod tradițional, aceștia au fost mereu susținătorii mediului de afaceri) arată că sunt gata să rupă cutuma tăcerii politice adoptată de mediul de business încă din zorii capitalismului. De ce se întâmplă asta acum și ce efect va avea în final asupra afa­cerilor lor? se întreabă într-un material și Harvard Business Review (HBR).

„Jobul nostru de CEO include și misiunea de a ghida lucrurile către direcția pe care o con­siderăm corectă. Nu este tocmai acti­vism politic, dar este o luare de poziție pe chestiuni din afara sferei de business, da“, a declarat, pentru Wall Street Journal, Brian Moynihan, CEO al Bank of America.

Mediul de business american s-a construit pe inovație, ceea ce le-a per­mis aface­rilor să se țină la distanță de politicieni. Însă nu a fost mereu așa – îna­inte de prima ju­mă­tate a secolului al XIX-lea, până să se im­pună actuala structură cor­poratistă a aface­rilor, companiile erau nevoite, printre altele, să mai „ungă“ diverși oficiali, pentru bunul mers al afacerii. Cu timpul însă, ingredientele esențiale au devenit doar planul de afa­ceri și investitorii dis­puși să pună bani în joc. Rezultatul – cel mai fecund ecosistem de business din istorie.

Apoi, de pe la începutul secolului XX, tot mai mulți antreprenori s-au folosit de ave­rea obținută pentru a cumpăra diverse favoruri politice. După al Doilea Război Mondial s-a micșorat și mai mult distanța dintre in­teresele de business și cele politice. De pildă, „Electric Charlie“ Wilson, șeful trustului General Electric, și „Engine Charlie“ Wilson, șeful trustului General Motors, au cola­borat cu mai multe administrații în anii ’40 și ’50. Până în anii ’60, s-a ajuns la un echilibru a trei forțe – mediul de afaceri, politica și piața muncii. Unii executivi ajunseseră să se comporte ca niște oameni de stat industriali, oferind locuri de muncă pe viață uno­ra, construind orașe întregi și prezen­tân­du-se drept gardieni ai societății.

Echilibrul a dispărut prin 1970, odată cu campionul economiei laissez-faire și câști­gă­tor de Nobel (pentru economie), Milton Friedman. Potrivit acestuia, singura res­pon­sabilitate a executivilor trebuie să fie față de acționari. Dacă piețele sunt libere și compe­titive, tot ce trebuie să facă executivii este să maximizeze valoarea com­pa­niei, ceea ce în final ajută întreaga societate.

Republicani precum fostul președinte Ronald Reagan au îmbrățișat ideile lui Fried­man privind intervenția minimă a sta­tu­lui în economie. Și așa s-au născut compa­niile-superstar și cultul executivilor-vedetă din anii ’80 și ’90. Chiar și în acele momente de glorie, oamenii de afaceri nu s-au pro­nun­țat fățiș pe chestiuni politice. În schimb, și-au pus toată încrederea în lobbyiștii bine plătiți și în organizații din industrie care să susțină diverse politici în numele lor. Demersurile de lobby au acoperit doar chestiuni legate strict de funcțio­narea afacerilor – taxe, reglementări, politici de imigrare cu im­pact direct asupra forței de muncă. În rest, s-au ținut departe de tal­meș-balmeșul politic.

Activism de CEO

Un lucru este sigur – banii corporațiilor au alimentat dintotdea­una politicul. În ultimii ani însă, nu mai este doar asta – executivii au devenit și activiști.

Firma de relații publice Weber Shandwick apreciază ca moment de debut al aces­tei noi specii de CEO anul 2004, când șefa agenției de turism Carlson Companies, Marilyn Carlson Nelson, a luat poziție față de traficul de ființe umane pentru a fi ex­ploa­tate sexual. Colegii de breaslă au crezut că o astfel de luare de poziție va afecta imaginea întregii industrii ca jucător neutru. În realitate, clienții au considerat-o pe Marilyn o eroină.

Executivi din alte industrii au prins trenul – la început mai timid, tot mai ferm în ulti­mii cinci ani. Au început să se implice în mișcări publice ample precum #MeToo sau Black Lives Matter (BLM) ori în regle­men­tări privind libertatea religioasă, controlul ar­me­lor, drepturilor minorităților gay etc.

Potrivit unor cifre furnizate de Edelman, cea mai mare firmă de relații publice inde­pen­dentă din SUA, 63% din americani cred că executivii ar trebui să se implice, când guvernul nu reușește să rezolve problemele societății. În 2019, membrii asociației Business Roundtable – printre ei, executivii din 150 de companii de top din indexul S&P 500 – s-au angajat să țină cont nu doar de inte­resele acționarilor, dar și de cele ale anga­jaților, clienților și ale altor părți din sfera de interes a companiei.

Problema cu implicarea de acest fel a exe­cutivilor este următoarea – multora nu le este clar care sunt motivațiile și impactul în privința problemelor pentru care se im­plică și amprenta asupra afacerii pe care o conduc și în numele căreia se implică.

De pildă, înainte de Crăciun, North Face a respins o comandă de 400 de geci plasată de o companie petrolieră din Texas pe motiv că nu vrea să-și asocieze brandul cu o companie care poluează.

Partizanate

Executivii susțin că nu au de ales și trebuie să se implice în aplanarea unor chestiuni societale, deoarece, în era re­țe­lelor sociale, clienții, angajații și acțio­narii le-o cer. De pildă, sunt cercetări care arată că susținătorii unui partid sau altul ar cum­păra mai mult de la acele companii care își indică fățiș orientarea de dreapta sau stânga.

Legat de ce ar vrea angajații – numeroase firme de tehnologie defilează cu idei stângiste, sperând că vor atrage tineri talentați care par mai înclinați să îmbrățișeze acest gen de idei.

Firma de consultanță cu orientări conservatoare Lincoln Network a aflat că acele com­panii care promovează o agendă poli­tică pot adopta intern o monocultură opre­sivă, care nu face decât să descurajeze crea­tivitatea. Deci i-ar îndepărta exact pe cei pe care îi „vânează“.

Cu privire la acționari, realitatea este că exe­cutivii îi consultă rar înainte să se arunce în spațiul public cu declarații politice. În plus, piața de capital nu ia în consi­de­rare retorica pe chestiuni sociale a unor executivi, iar ideile unora nu influențează în vreun fel performanța din S&P 500.

În timp, chiar acționarii se pot politiza. Însă, cel mai probabil, executivii activiști vor deveni tot mai vocali și prezenți în spa­țiul public, conchide publicația britanică.

Tăcerea nu mai e de aur

Activismul executivilor este un fenomen tot mai larg și în afara Statelor Unite ale Americii și are deja implicații strategice.

• CURENT. Transformările politice și sociale produse în ultimii ani au provocat frustrare și furie, inspirând numeroși lideri de business, precum Tim Cook, de la Apple, Howard Schultz, de la Starbucks, sau Marc Benioff, de la Salesforce, să îmbrățișeze mai multe cauze sociale.
• PARADOX. Deciziile radicale ale fostului președinte Donald Trump, precum suspenda­rea temporară a dreptului musulmanilor de a intra în Statele Unite ale Americii sau retra­gerea unilaterală din Acordul de la Paris pri­vind schimbările clima­tice, au stârnit furie în mediul corporatist american. În mandatul lui Trump, încrederea publică în guvern și în organizațiile neguvernamentale a scăzut la cote istorice, în timp ce încrederea în mediul de afaceri a crescut, deși companiile și exe­cu­tivii sunt încă văzuți drept exponenți ai capitalismului inuman.
• ASCENSIUNE. Roberto Tallarita, de la Harvard Law School, a urmărit propunerile de interes public ale companiilor din indexul S&P 500 pe teme variate, de la inegalitatea economică la protecția animalelor. Tallarita a observat că sprijinul pentru aceste cauze la nivelul acționarilor este în creștere. În anul 2010, 18% din acționari au fost de acord cu decla­rații publice pe anumite chestiuni. Nouă ani mai târziu, procentul acestora a ajuns la 28%.