Numărul deceselor provocate de coronavirus a trecut de 600, iar numărul celor infectaţi a depăşit 30.000
Numărul deceselor provocate de coronavirus a trecut de 600, iar numărul celor infectaţi a depăşit 30.000. De asemenea, 41 de noi cazuri de infectare au fost confirmate la bordul navei de croazieră aflate în carantină la Yokohama, conform CNN.
Numărul cazurilor de îmbolnăvire cu coronavirus, la nivel global, este vineri dimineaţă de 31.420 de persoane, peste 31.000 fiind în China, unde numărul cazurilor a crescut cu 3.143, reprezentând 11%, într-o singură zi. Aceasta în condiţiile în care până acum creşterea zilnică era de 15%.
638 de persoane au decedat din pricina coronavirusului
În total s-au înregistrat 638 de decese, doar două fiind în afara Chinei, în Filipine şi în Hong Kong.
Mii de persoane sunt blocate pe două nave de croazieră aflate în carantină la Yokohama şi în Hong Kong.
Vineri dimineaţă au fost confirmate 41 de noi cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus la bordul navei de croazieră Diamond Princess, aflată în portul nipon Yokohama, astfel că numărul total de cazuri înregistrate pe navă este 61, din 273 şi pasageri şi membri ai echipajului testaţi.
În cazul unei alte nave de croazieră, aflată în Hong Kong, cu 1.800 de pasageri la bord, sunt aşteptate rezultatele testelor.