Nuclearelectrica a semnat contractul de aproape două miliarde de euro pentru retehnologizarea reactorului 1 al centralei de la Cernavodă

Nuclearelectrica şi consorţiul internaţional Candu Energy Inc., o companie AtkinsRealis, Ansaldo Nucleare, Canadian Commercial Corporation şi Korea Hydro & Nuclear Power Co, au semnat contractul pentru avansarea retehnologizării Unităţii 1 a CNE Cernavodă, estimat la 1,9 miliarde euro.

Nuclearelectrica precizează că intrarea în vigoare a contractului este condiţionată de aprobarea Adunării Generale a Acţionarilor companiei şi de aprobarea Guvernului canadian.

Domeniul principal de aplicare a contractului EPC constă în: elaborarea proiectului detaliat şi a detaliilor de execuţie, achiziţionarea de echipamente şi materiale, executarea lucrărilor de retubare şi a lucrărilor de retehnologizare, precum şi construirea infrastructurii necesare pentru proiectul de retehnologizare a Unităţii 1 a CNE Cernavodă.

La ceremonia specială de semnare au participat şeful Cancelariei Prim-Ministrului, Alexandru-Mihai Ghigiu, ministrul Energiei în România, Sebastian Burduja, ambasadorul Republicii Coreea în România, Rim Kap-soo, ambasadorul Canadei în România, Gavin Buchan, şi Însărcinatul cu afaceri al ambasadei Republicii Italiene în România, Valeria Baistrocchi, precum şi reprezentanţii companiilor semnatare.

„Investiţiile în energie reprezintă o componentă esenţială a viziunii Guvernului de a pregăti viitorul energetic curat şi durabil. Felicit Nuclearelectrica pentru proiectul de retehnologizare a Unităţii 1 a Centralei nucleare de la Cernavodă şi pentru întreg portofoliul de investiţii, menite să contribuie la stabilitatea energetică a României”, a afirmat şeful Cancelariei Prim-Ministrului, Alexandru-Mihai Ghigiu, potrivit Agerpres.

Burduja: „Dorim să fim pionieri în dezvoltarea de reactoare de mici dimensiuni”

La rândul său, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a reiterat faptul că România şi-a asumat rolul de lider regional în domeniul energiei nucleare.

„Dorim să fim pionieri în dezvoltarea de reactoare de mici dimensiuni, deja am semnat contractul pentru studiul de fezabilitate, am reuşit să semnăm contractul pentru construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, iar astăzi am semnat şi contractul final pentru retehnologizarea Unităţii 1 de la centrala nucleară Cernavodă, pe care o vom putea exploata pentru încă 30 de ani.

Am reuşit în ultimul an şi jumătate să atragem finanţări nerambursabile de aproape 14 miliarde de euro şi să respectăm deviza asumată: investiţii, investiţii, investiţii. Felicit pe această cale conducerea Nuclearelectrica pentru munca depusă şi pentru că am reuşit împreună să deblocăm proiecte vitale pentru România”, a adăugat Burduja.

Proiecte de viitor

Nuclearelectrica îşi propune să atingă neutralitatea din punct de vedere al emisiilor de carbon, să extindă producţia de energie curată, să fie lider în inovaţie şi progres tehnologic, să gestioneze resursele în mod durabil şi să dezvolte comunitatea şi forţa de muncă.

„Obiectivul retehnologizării Unităţii 1 a CNE Cernavodă este de a asigura funcţionarea unităţii pentru un alt ciclu de viaţă în condiţii de siguranţă şi eficienţă economică.

Pentru a atinge acest obiectiv, toate activităţile de pregătire şi implementare a Proiectului de retehnologizare U1 se desfăşoară în conformitate cu standardele de excelenţă şi cu experienţa internaţională dobândită în urma retehnologizării altor unităţi nucleare CANDU la nivel global.

Acesta este un proiect cheie care va prelungi durata de viaţă operaţională a Unităţii 1 cu 30 de ani pentru a sprijini obiectivele de decarbonizare a României prin evitarea a încă 5 milioane de tone de emisii de CO2 anual. Suntem dornici să lucrăm cu parteneri de renume internaţional care au contribuit istoric la performanţa operaţională actuală a Unităţilor 1 şi 2 de la Cernavodă”, a susţinut directorul general al Nuclearelectrica, Cosmin Ghiţă.

Joe St. Julian, preşedinte Nuclear AtkinsRealis, a precizat că ultimele şapte reactoare CANDU construite în întreaga lume, precum şi extinderea continuă a duratei de viaţă a 10 reactoare CANDU din Ontario, au fost realizate la timp şi în conformitate cu bugetul.

„Fiind singura organizaţie care şi-a asumat un rol principal în fiecare proiect de prelungire a duratei de viaţă a reactoarelor CANDU de până acum la nivel global, palmaresul nostru de neegalat în ceea ce priveşte respectarea termenelor, a costurilor, a siguranţei şi a performanţelor de calitate, împreună cu expertiza partenerilor noştri de consorţiu de top, cu experienţă dovedită, vor realiza acest proiect pentru România la un nivel peste aşteptări”, a dat asigurări Joe St. Julian.

Prezent la eveniment, Whang Joo-ho, preşedintele şi CEO al Korea Hydro & Nuclear Power Co, a apreciat că „această realizare reafirmă recunoaşterea la nivel mondial a expertizei KHNP în operare şi întreţinere”.

„Cu peste 50 de ani de experienţă în operarea centralelor nucleare şi în gestionarea proiectelor, inclusiv în retehnologizarea Unităţii 1 Wolsong, KHNP se angajează să finalizeze acest proiect cu succes, la timp şi în limitele bugetului”, a transmis el.

Compania Naţională „Nuclearelectrica” SA este compania naţională românească producătoare de energie electrică, termică şi combustibil nuclear care funcţionează sub autoritatea Ministerului Energiei, statul român deţinând 82,49% din acţiuni, iar alţi acţionari 17,50%, după listarea companiei la bursă în 2013.

Sucursala Nuclearelectrica (CNE) Cernavodă operează două unităţi nucleare CANDU, care sunt două dintre cele mai performante unităţi din cele peste 400 de centrale nucleare din lume, o fabrică de combustibil nuclear şi a realizat ciclul integrat al combustibilului prin achiziţia unei linii de prelucrare a concentratului de uraniu, pentru a susţine proiectele de investiţii pe termen lung ale companiei.

Nuclearelectrica are un rol major la nivel naţional, contribuind cu peste 18% din energia nucleară la producţia totală de energie şi cu 33% la producţia totală de energie fără CO2 în România.