Nu credeți orbește în cifre

Raportul asupra inflației publicat recent de Banca Națională a României (BNR) nu se referă doar la inflație. În cadrul raportului există și o serie de ana­lize care se referă la funcționarea piețelor, la starea industriei, la problemele de pe piața forței de muncă și la nivelul productivității muncii.

Vestea bună este că România crește pe toate fronturile. Cererea de consum a urcat anul trecut, pe primele trei trimestre, cu 6%, iar venitul real al populației s-a majorat cu 15%. Trebuie făcută însă o distincție între sectorul privat și cel de stat, în sensul că salariile bugetare au crescut mai rapid și mai mult decât cele din mediul privat.

Care sunt domeniile câștigătoare? Vânzările de autovehicule au fost mai mari cu 20%, impulsio­nate de derularea programului „Rabla“. Dar și vânzările de mașini second-hand au contribuit la cifra-record din domeniul auto. Logic, vânzările auto au tras după ele și creșterea vânzărilor în domeniul lucrărilor de reparații și întreținere a vehiculelor, comerțul cu piese de schimb și vânzările de carburanți. Una peste alta, avem un exemplu despre modelul prin care cererea crescută pentru o marfă (automobile) induce creștere și în domenii de activitate orizontale.

Vești proaste. Există însă și câteva vești mai puțin bune. Bu­nurile alimentare autohtone, puternic concurate de produsele de import, au pierdut din nou din cota de piață. În plus, datele arată că industria traversează un moment complicat. Dincolo de creșterile de producție și de export raportate, există o realitate care îngrijorează: în pri­mele 11 luni ale anului trecut, în domeniul industrial, nu s-au înregistrat creșteri de productivitate.

Raportul BNR indică și cauzele stagnării produc­tivității în industrie. În primul rând, este vorba despre preocuparea aproape inexistentă a companii­lor românești pentru inovare. Chiar studiile Comi­siei Europene arată acest fapt. Cea mai bună do­­­­­vadă în acest sens: România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește indicatorul agregat de performanță a inovării. Mai rău, chiar: decalajul față de statele europene s-a accentuat, de la 50% față de media UE în anul 2008 la 35% în anul 2015!

Al doilea factor al plafonării productivității muncii în domeniul industrial îl reprezintă acumulările modeste de capital. O a treia cauză este dată de rigiditățile de pe piața muncii. Este vorba despre insuficiența personalului calificat, despre mobilitatea restrânsă a forței de muncă și despre legă­tura slabă dintre sistemul educațional și piața muncii.

Criza școlilor profesionale. Lipsa forței de muncă este extrem de prezentă în ultimii trei-patru ani în luările de poziție ale mediului de afa­ceri. Este limpede că fenomenul reprezintă o acumulare, în timp, a unor greșeli și a unor politici eronate. Sis­temul educațional este acuzat tot mai des de tot mai multe voci de rigiditate și de lipsă de adaptare la piața muncii.

Un exemplu în acest sens a venit recent prin studiul realizat de Institutul de Cercetare a Calității Vieții și intitulat „Învăță­mântul profesional și teh­nic. Provocări și perspective de dezvoltare“. Stu­diul este un raport de poli­tică publică și își propune să analizeze situația învățământului profesi­o­nal din România. În esență, această formă de în­v­ă­­țământ care ar trebui să pregătească muncitori calificați este dinamitată de legislația in­com­pletă sau confuză, de inerția sistemului de edu­ca­ție sau, pur și simplu, de absența formatorilor și neadaptarea curriculumului.

În pofida acestor obstacole, există câteva exemple de succes. Concret, prin colaborarea dintre autoritățile locale, instituții de învățământ și aso­ciații de investitori, în câteva orașe din România s-au putut crea școli profesionale care funcțio­nează într-un regim de parteneriat public-privat. Există astfel de exemple la Brașov, la Oradea, la Mioveni, la Moinești, la Turnu Măgurele și la Că­lărași. În câteva cuvinte, modelul de la Brașov, școala Kron­stadt, este următorul: în primul rând, a fost creat Clubul Economic German care include investitorii germani din zonă. Modelul școlii Kron­stadt este rea­lizat pe baza unui parte­neriat între Primăria municipiului, Inspectoratul Școlar și agenții economici.

Companiile se implică în toate etapele formării elevilor: selecția acestora, evalua­rea de etapă și cea finală, definirea specia­lizărilor școlii, stabilirea conținutului curriculumului, supravegherea actului de învățământ, forma­rea cadrelor didactice și asigurarea bazei materiale. Există un contract de prac­tică între elevi și companii cu responsabilități clare pentru ambele părți, prin care elevilor li se asigură burse, asigurare medi­cală sau masă de prânz. Finanțarea vine din trei surse: de la buget, pentru plata cadrelor didactice, de la bugetul adminis­tr­a­ției locale, pentru infrastructura școlară, și de la firme, pentru dotarea atelierelor, pentru formarea cadrelor didactice și bursele elevilor.

Există, așadar, o diferență între cifrele macroeco­nomice, evident pozitive, și situația complicată din economia reală.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *