Noua schemă de compensare a facturilor la energie şi gaze se va aplica de la 1 februarie şi nu retroactiv
Noua schemă de compensare a facturilor la energie şi gaze se va aplica începând cu 1 februarie, nu retroactiv, a anunţat marţi ministrul Energiei, Virgil Popescu, la DC News. Acesta a subliniat că Ministerul Energiei poate iniţia legi, dar nu este cel care supraveghează piaţa
Noua Ordonanţă de Urgenţă va fi adoptată în şedinţa de marţi a Guvernului, iar coaliţia de guvernare analizează măsurile care vor fi luate începând cu 1 aprilie.
„Astăzi în Guvern venim cu un nou proiect de Ordonanţă, am văzut inclusiv observaţiile şi o parte din ele, ale industriei, se vor regăsi la această ordonanţă. De aceea am şi pus-o în transparenţă decizională, tocmai pentru a avea şi un feedback din piaţă şi practic pentru luna februarie şi martie mărim plafonul de la 300 kWh la 500 kWh la energie electrică. La gaze naturale, de la 200 metri cubi la 300 mc. Scădem plafonul pentru persoane fizice de la 1 leu, cu toate taxele inclusiv TVA, la 80 de bani pentru cei care consumă mai mult de 500 kW, mai mult decât plafonul şi acordăm o compensare, practic ducem preţul pentru cei care consumă până în 300 kW, undeva la 68 de bani, iar pentru cei care consumă până în 300 mc ducem undeva la 22 bani la gazul natural. Practic, reaşezăm pentru ultimele două luni din această iarnă întreaga ordonanţă, având condiţii mult mai bune pentru cetăţeni şi ne adresăm şi consumatorilor non-casnici şi industriei şi instituţiilor publice, cu plafon de 1 leu pentru energia electrică cu toate taxele şi de 37 de bani pentru gazele naturale, cu toate taxele incluse, exceptând aici marii consumatori de energie care beneficiat de o schemă de compensare separată”, a spus ministrul Energiei, Virgil Popescu.
Ministrul a asigurat furnizorii că nu vor avea restanţe la plată când situaţiile de plată sunt întocmite conform legii.
„Nu vrem să avem riscuri de neconstituţionalitate şi toate discuţiile pe care le-am avut… principiul legii, principiul constituţional spune clar: nicio lege nu acţionează retroactiv şi nu vrem să afectăm ulterior aplicarea acestei ordonanţe. De aceea, părerea unanimă a fost că nu se poate aplica retroactiv, ci va avea un termen clar de la 1 februarie. Vom discuta, evident, în coaliţie în perioada imediat următoare şi vom gândi, şi în funcţie de evoluţie preţurilor, ce vom face după data de 1 aprilie. Avem mai multe scenarii, nu vă pot spune care”, a afirmat Popescu.