Noi reguli pentru elevi și profesori din anul școlar 2024-2025

Ministerul Educației a introdus noi reguli la începutul anului școlar 2024-2025. Astfel, apar ca  noutăţi amplasarea camerelor de detenție, interdicția telefoanelor mobile, codul vestimentar sau portofoliul educațional.

Cameră de detenție pentru elevi

Astfel, din anul școlar 2024-2025, elevii care deranjează orele pot să fie mutați într-o sală, sub supravegherea obligatorie a unui cadru didactic sau a unui cadru didactic auxiliar, potrivit noului Statut al Elevului.

Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat, la TVR Info, referitor la camera de detenție, că „nu este nicio școală obligată să aplice această măsură dacă nu o consideră necesară sau dacă consideră că nu are resursele necesare pentru ea”. Pe de altă parte, psihologii atrag atenția că nu este de bun augur să izolezi copilul, ținând cont că efectele pot fi inverse.

Întrebată cine va supraveghea elevii în camera de detenție, Ligia Deca a spus că „în mod clar trebuie să fie personal didactic”: „Există o persoană desemnată și fiecare școală îți știe personalul. Deci, în mod clar trebuie să fie personal didactic, personal care să poată să îndrume educațional și comportamental pe undeva. Trebuie văzut care este și colaborarea cu consilierul, dar eu sunt absolut convinsă că școlile pot să găsească cele mai potrivite formule. Nicio școală nu seamănă cu alta, nici din punct de vedere al personalului disponibil, din punct de vedere al infrastructurii. De aceea nu este o măsură obligatorie. Este doar o posibilitate.”

„Această măsură este o posibilitate pe care școala o are. Nu este nicio școală obligată să aplice această măsură dacă nu o consideră necesară sau dacă consideră că nu are resursele necesare pentru ea. Mai mult decât atât, această prevedere asigură dreptul la educație al întregului colectiv școlar, care altfel ar fi întrerupt în procesul educațional de un elev care, punctual, la acea oră, nu-i lasă pe colegii lui sau ei să își desfășoare activitatea educațională.

Activitățile pe care le desfășoară în această acest spațiu special țin tot de educație. Da, deci este vorba de activități pe care le poate face: fie de recapitulare, fie de lectură. Nu se pune absență, da, sunt informați părinții și acest spațiu de gândire, dacă ne uităm și la discuțiile pe care le avem cu consilierii școlari, reprezintă o posibilitate ca elevul să realizeze că ceea ce a făcut nu este o chestiune normală sau nu este o chestiune care se poate repeta. Este o chestiune suficient de serioasă cât școala să considere că trebuie să protejeze dreptul la educație al tuturor elevilor. Deci, în esență nu este decât încă un instrument, care, de altfel, ne-a fost solicitat, să știți, de școli care au avut, din păcate, parte de violență extremă,” a mai spus Deca.

Cod vestimentar pentru elevi

Din această toamnă, școlile pot impune și cod vestimentar elevilor. Ministerul a lăsat însă la latitudinea fiecărei unități de învățământ ce piese vestimentare sunt interzise școlarilor.

Părinții pot cere socoteală profesorilor pentru note

De asemenea, părinții vor putea cere socoteală profesorilor pentru notele acordate elevilor. La rândul lor, elevii vor putea completa o fișă de feedback pentru profesori. Multe cadre didactice au criticat însă această măsură în condițiile în care, spun ei, școlarii cu note mici nu vor face altceva decât să se răzbune pe profesori în momentul în care completează această fișă de evaluare.

Profesori nu vor mai putea face meditații cu elevii de la clasă

Apare și interdicția pentru profesori de a face meditații cu elevii cărora le predau la clasă, potrivit edupedu.ro. Ministerul se bazează însă, în acest caz, numai pe reclamații venite din partea părinților sau elevilor, și nicidecum nu se vor face modificări, astfel încât această măsură vine cu un mare semn de întrebare. De menţionat că, din anul școlar 2024-2025, profesorii pot rămâne titulari până la 70 de ani, potrivit metodologiei de mobilitate.

Printre noile reguli mai figurează interzicerea folosirii telefoanelor mobile în timpul orelor de curs.La rândul lor, școlile vor avea obligația de a publica autorizație de securitate la incendiu dar și avizul sanitar.