Noi alerte de la ANM: Ploi abundente şi vijelii în aproape jumătate din ţară

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis două avertizări de vreme severă care vizează mai multe de regiuni din țară, incluzând Dobrogea, Moldova de sud, sudul Transilvaniei și alte zone montane.

Avertizările ANM sunt valabile în perioada 29 august – 30 august și indică fenomene meteorologice intense, ce pot crea disconfort și posibile pagube materiale.

Cod galben de instabilitate atmosferică

Astfel, o atenţionare meteorologică cod galben de instabilitate atmosferică este valabilă pentru intervalul 29 august, ora 10 – 29 august, ora 23.

”În Dobrogea, jumătatea de sud a Moldovei, sudul Transilvaniei, nordul şi estul Munteniei, nord-estul Olteniei, local în Carpaţii Orientali şi Meridionali vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (viteze în general de 50…60 km/h) şi vijelii. Izolat vor fi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 15…25 l/mp şi izolat de peste 30…40 l/mp”, transmite ANM. Astfel de fenomene vor fi pe alocuri şi în celelalte zone.

content-image

Cod Portocaliu pe litoral 

Pentru perioada 29 august, ora 23:00, până pe 30 august, ora 10:00, ANM a emis o avertizare de Cod Portocaliu pentru zona litorală a județului Constanța. În acest interval, sunt așteptate averse torențiale însoțite de descărcări electrice, iar cantitățile de apă acumulate pot atinge 25-40 l/mp, cu posibilitatea de a depăși 50-60 l/mp în anumite locații.

În acelaşi interval, este valabilă şi o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică, fiind anunţate cantităţi însemnate de precipitaţii.

”În judeţul Tulcea şi zona continentală a judeţului Constanţa, vor fi averse şi descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 15…25 l/mp şi izolat de peste 30…40 l/mp”, este avertizarea ANM.

content-image

Vreme instabilă şi în Bucureşti

Pentru zona Capitalei, meteorologii prognozează, în intervalul 29 august, ora 10:00 – 30 august, ora 10:00, o vreme instabilă, cu valori termice apropiate de mediile climatologice.

Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi, mai ales după-amiaza, vor fi averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în timpul ploilor. Temperatura maximă va fi de 27 – 29 de grade, iar cea minimă între 16 şi 18 grade.