NewMoney Talks, 1 octombrie 2024. Barometrul Antreprenorilor NewMoney – INSCOP. Luca Niculescu: „Aderarea României la OCDE, un obiectiv strategic”

În cadrul evenimentului de lansare a „Barometrului antreprenorilor care construiesc viitorul“ atât în România, cât și în Republica Moldova, organizat de NewMoney și INSCOP, secretarul de stat în MAE Luca Niculescu, a declarat că ţara noastră se aşteaptă să adere la OCDE în 2026.

Coordonatorul naţional al procesului de aderare a României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) consideră că aderarea la această organizaţiei este cel mai strategic obiectiv al ţării noastre după aderarea la UE şi NATO.

„Este un vis vechi al României”

„Pe scurt, OCDE este o organizaţie care elaborează şi diseminează politici publice care au impact asupra vieţii noastre la toate nivelurile – care se bazează pe date, pe cifre, pe statistice şi pe cele mai bune analize  economice din lume. Este considerat clubul ţărilor dezvoltate  al democraţiilor dezvoltate, al economiilor, cu cele mai bune standarde democrate.

Este un vis vechi al României. În 2004 am depus pentru prima dată cererea de aderare. Sediul este la Paris şi m -am bucurat că în ianuarie 2022, după 18 ani de aşteptare ni s-a spus că putem începe procesul de aderare. (…) Fiecare ţară aderă la organizaţie în funcţie de propriile merite, cât de repede atinge criteriile şi standardele OCDE. Sunt ţări care au aderat în 4 ani şi alte în 10 ani.

Pentru România nu există o dată fixată în relaţia cu OCDE, dar există o dată dorită, anunţată de autorităţile române ca în 2026, peste doi ani, să fim membri în organizaţie. Procesul de aderare este foarte dinamic, lucrăm zi şi noapte. Este o ţintă curajoasă, care poate fi atinsă, cu condiţia să lucrăm pe traiectoria pe care suntem acum.

Există un consens politic foarte puternic  pe aderarea la OCDE. În Parlament a fost înfiinţată o comisie specială pentru sprijinirea procesului de aderare în care se află membri ai tuturor partidelor politice, cu reprezentare parlamentară”, a spus Luca Niculescu, fost ambasador al României în Franţa.

Acesta a precizat că în acest moment sunt opt ţări care fac demersuri pentru aderare trei din Europa (Bulgaria, Croaţi şi România), trei ţări rin America Latină (Argentina, Peru şi Brazilia), precum şi două ţări din Asia de Sud Est care au făcut demersurile recent – Indonezia şi Thailanda.

Referindu-se la beneficiile şi provocările aderării la OCDE, diplomatul român a declarat că totul se rezumă pe scurt la expresia „more money in your pocket” pentru oameni şi pentru antreprenori, în condiţiile în care sunt fonduri mri de investiţii care au ca criteriu apartenenţa la OCDE.

În context, Niculescu a menţionat deviza OCDE  – „Politici mai bune pentru vieţi mai bune” -, organizaţia fiind „o formidabilă şcoală de administrare, în care învăţăm unii de la ceilalţi, învăţăm de la experţii OCDE. 38 de state care stau la masă pentru aceleaşi probleme şi învaţă din succesele, dar şi din eşecurile lor”.