NASA a anunţat două noi misiuni pe Venus

NASA a anunţat că trimite două noi misiuni pe Venus pentru a analiza atmosfera planetei şi caracteristicile sale geologice.

Misiunile, care au primit o finanţare de 500 de milioane de dolari, urmează să fie lansate între 2028 şi 2030, potrivit BBC.

Administratorul agenţiei, Bill Nelson, a spus că misiunile vor oferi „şansa de a investiga o planetă pe care nu am mai fost de 30 de ani”.

Ultima sondă NASA care a vizitat Venus

Ultima sondă care a vizitat planeta a fost Magellan în 1990. De atunci, alte navete doar au ajuns în zonă.

Misiunile au fost alese după un proces de evaluare şi pe baza potenţialei lor valori ştiinţifice şi a fezabilităţii planurilor de dezvoltare.

„Aceste misiuni surori au ca obiectiv înţelegerea cum Venus a devenit un tărâm ca un infern, capabil să topească plumbul la suprafaţă”, a mai afirmat Nelson.

Venus este a doua planetă de la Soare şi cea mai fierbinte planetă din Sistemul Solar, cu o temperatură la suprafaţă de 500 de grade Celsius.

Misiunea DAVINCI+ (Deep Atmosphere Venus Investigation of Noble gases, Chemistry, and Imaging) va analiza atmosfera planetei, cu scopul de a obţine informaţii despre cum s-a format şi evoluat. Va încerca să determine şi dacă Venus a avut un ocean.

DAVINCI+ este aşteptat să transmită primele imagini de înaltă rezoluţie ale caracteristicilor geologice, numite „tesserae”. Cercetătorii cred că acestea pot fi comparabile cu continentele de pe Pământ şi pot sugera că Venus are plăci tectonice.

A doua misiune, VERITAS (Venus Emissivity, Radio Science, InSAR, Topography, and Spectroscopy) va cartografia suprafaţa planetei pentru a fi înţeleasă istoria geologică şi pentru a investiga cum s-a dezvoltat atât de diferit faţă de Pământ.

Va folosi un tip de radar pentru a consemna suprafaţa şi pentru a descoperi dacă vulcani şi cutremure există încă.

„Este uimitor cât de puţine cunoaştem despre Venus, dar rezultatele combinate ale acestor misiuni ne vor spune despre planetă, de la norii de pe cer până la vulcanii de pe suprafaţă şi miezul ei”, a spus Tom Wagner de la Planetary Science Division a NASA. „Va fi ca şi când am redescoperi planeta”, a adăugat el.