Motivul pentru care Netflix și Disney vor avea profituri uriașe în 2020. Totul are legătură cu operațiunile FBI
Cu ajutorul FBI, două dintre cele mai cunoscute reţele de streaming – iStreamItAll şi Jetflicks – care piratau filme şi seriale de pe Netflix şi Disney au fost închise sub acuzaţia de încălcarea legii copyright-ului şi distribuţia ilegală în mediul online de producţii video-TV fără licenţă.
Darryl Julius Polo, în vârstă de 36 de ani şi Luis Angel Villarino, 40 de ani au fost puşi sub acuzare pentru încălcarea drepturilor de autor, după ce în luna august au fost luaţi în custodie de Biroul Federal de Investigaţii, la sediul din Las Vegas, Nevada.
Aceştia ofereau un serviciu de streaming de conţinut piratat plătit numit iStreamItAll, care cerea un abonament lunar de la utilizatori, cu promisiunea că vor avea acces la o colecţie vastă de filme şi seriale, chiar mai mare decât cele de la Netflix, HBO, Amazon sau Hulu.
Sute de mii de episoade TV şi filme piratate
Polo a declarat anchetatorilor că a oferit ilegal clienţilor serviciului de streaming peste 118.000 de episoade de seriale TV şi aproape 10.000 de lungmetraje. Cei doi inculpaţi reţinuţi erau angajaţi ca programatori la Jetflicks, un alt serviciu de streaming care pirata mii de seriale TV.
Aceştia foloseau o metodă ingenioasă pentru a descărca dşi stoca conţinutul pe care îl puneau la dispoziţia clienţilor: „Polo a folosit un software sofisticat pentru a căuta pe site-uri de tip torrent cu conţinut piratat ilegal nou.
Cu ajutorul acestui serviciu puteau descărca, procesa şi stoca conţinut video nelimitat, transmiţând apoi producţiile TV şi cinematografice piratate pe servere din Canada pentru a ajunge la abonaţii iStreamItAll pentru streaming şi download”, au declarat ofiali de la Departamentul de Justiţie al SUA.
Procurorii au estimat o fraudă de milioane de dolari prin acest mecanism de piratare cu care au încercat să înşele zeci de mii de abonaţi online. Unul dintre bărbaţi a declarat pentru FBI că a câştigat cam un milion de dolari din platforma de filme online, ceea ce e totuşi o sumă mică în raport cu librăria uriaşă de filme şi seriale stocată pe website-ul ilegal.
De altfel, se pare că iStreamItAll a fost realizat cu intenţia de a oferi o alternativă la companii de renume precum Netflix, Vudu sau Amazon Prime, fiind compatibil atât cu computere, cât şi cu smartphone-uri, tablete şi console de jocuri video.
Cei doi bărbaţi, Darryl Julios Polo şi Luis Angel Villarino, şi-au recunoscut faptele şi urmează să fie condamnaţi în luna martie a anului viitor, fiind acuzaţi şi de spălare de bani.