Monssson a finalizat o tranzacție de vânzare a unui parc fotovoltaic către Nala Renewables, care se extinde astfel pe piața din România
Monsson, dezvoltator de proiecte de energie regenerabilă la nivel local, continuă să implementeze strategia sa pentru o tranziție energetică verde, prin finalizarea unui nou proiect fotovoltaic pregătit să se conecteze la rețea în anul 2025.
În luna iunie a.c., Monsson și Nala Renewables au încheiat o tranzacție pentru un parc fotovoltaic de 61 MW în județul Caraș-Severin. Construcția parcului este așteptată să înceapă în al treilea trimestru al anului 2024, iar proiectul ar urma să fie operațional și conectat la rețeaua electrică a României în anul imediat următor. Odată devenită operațională, centrala va susține contribuția Nala Renewables la Obiectivele ONU de Dezvoltare Durabilă, prin generarea a aproximativ 80.000 MWh de energie curată pe an, reprezentând consumul de energie de la aproximativ 13.000 de gospodării, precum și prin economisirea a circa 39.000 de tone de emisii echivalente dioxid de carbon pe an.
Proiectul include posibilitatea extinderii capacității, prin adăugarea unui sistem de stocare a energiei în baterii (BESS), pe care Nala Renewables intenționează să îl integreze în parcul din județul Caraș-Severin. Centrala fotovoltaică beneficiază de un acord pe termen lung de preluare a energiei, asigurând securitatea veniturilor pentru cel puțin doisprezece ani de la punerea în funcțiune. Ceilalți termeni ai acordului semnat între Monsson și Nala Renewables rămân confidențiali.
„Toate proiectele noastre actuale includ soluții de stocare a energiei în baterii, deoarece viziunea noastră este că energia regenerabilă poate fi furnizată în bandă”, a declarat Sebastian Enache, Head of M&A în cadrul Monsson.
Prezentă de peste 20 ani în piața de energie regenerabilă din România, Monsson a devenit furnizorul principal de energie electrică din surse regenerabile, printr-un portofoliu de peste 5GW de proiecte eoliene și fotovoltaice.