Modificări legislative. Cum poţi cumpara o armă de foc în România
Din acestă lună au intrat în vigoare prevederile Legii nr. 196/2019 pentru modificarea și completarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor.
Poliţia Română enumeră într-un comunicat de presă principalele modificări cu impact asupra deținătorilor de arme și muniții.
Tipuri de arme de foc
Armele de panoplie au fost redefinite ca arme dezactivate – arme de foc care au fost făcute definitiv improprii folosirii, prin dezactivare, asigurându-se că toate componentele esenţiale ale armei de foc în cauză au devenit definitiv nefuncţionale şi imposibil de demontat, înlocuit sau modificat, într-un mod care să nu permită în niciun fel reactivarea armei de foc.
Armele de recuzită au fost redefinite ca arme de spectacol şi arme acustice – arme de foc transformate cu scopul specific de a fi utilizate în mod exclusiv pentru a trage gloanţe oarbe, de exemplu în reprezentaţii teatrale, sesiuni fotografice, filme şi înregistrări de televiziune, reconstituirea unor evenimente istorice, parade, evenimente sportive şi instruire.
A fost introdusă o nouă categorie de arme – arme de alarmă şi arme de semnalizare – dispozitive care sunt proiectate numai pentru a trage gloanţe oarbe sau cartuşe pirotehnice de semnalizare sau pentru a expulza substanţe iritante sau alte substanţe active, care îndeplinesc condiţiile de siguranţă a tragerii şi prezintă garanţia că nu pot fi transformate pentru a expulza o alice, un glonţ sau un proiectil prin acţiunea unui combustibil de propulsie.
Cum poți obține o armă de foc
Doar la cerere, colecţionarii de arme pot fi autorizaţi să colecţioneze maximum 10 cartuşe, pentru câte o singură armă de fiecare calibru. Muniţia destinată colecţiei poate fi folosită numai în locul unde se află arma deţinută sau colecţia, în caz de legitimă apărare. Titularul dreptului de deţinere sau, după caz, de port şi folosire a armelor şi muniţiilor are dreptul de a deţine şi purta o singură dată armele şi muniţia înscrise în permisul de armă cu scopul exclusiv de a le depune la un armurier autorizat în vederea depozitării ori înstrăinării, într-o perioadă de maximum 30 de zile de la data expirării valabilităţii permisului de armă.
Persoana căreia i-au fost anulate sau suspendate drepturile de deținere, port și folosire ale armelor și munițiilor are obligația de a-și depune armele și întreaga cantitate de muniție la un armurier autorizat, după care va trebui să depună dovada acestui fapt, împreună cu permisul de armă, în termen de 30 de zile, la organele de poliţie competente. Atunci când sunt desfășurate activităţi legale de vânătoare, posesorul armei de vânătoare va putea păstra arma, în condiţii de siguranţă, la gestionarul fondului cinegetic care a organizat activitatea de vânătoare, la un armurier autorizat sau în spaţiul destinat cazării, în condiţiile stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
Posesorii armelor de apărare şi pază vor putea achiziționa și deține maxim 100 de cartuşe cu glonţ (față de 50) şi 50 de cartuşe fără proiectil, pentru fiecare armă. Posesorii armelor de vânătoare vor putea achiziționa și deține maxim 500 de cartuşe pentru câte o singură armă de fiecare calibru (față de 300), dintre cele pentru care are dreptul de port şi folosire. Dispoziţiile referitoare la acordarea permisului de armă, la înscrierea armei în permisul de armă, la drepturile şi obligaţiile solicitantului armei letale, se aplică şi în ceea ce priveşte armele neletale supuse autorizării.
Persoanele care dețin arme de foc semiautomate cu percuție centrală sau cu repetiție, care pot conține mai mult de 20 de cartușe, în cazul armelor de foc scurte sau pot conține mai mult de 10 cartușe, în cazul armelor de foc cu țeavă lungă, prevăzute la categoria A pct. 6 și 7 din anexa la lege, sunt obligate ca în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a Legii nr. 196/2019 să le înstrăineze entităţilor prevăzute la art. 9 alin. (4) din Legea nr. 295/2004 (instituţiile publice cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale, persoanele juridice prevăzute la art. 100 alin. (2), operatorii economici autorizaţi potrivit prevederilor Legii nr. 232/2016 privind industria naţională de apărare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, muzeele şi colecţionarii de arme autorizaţi în condiţiile legii) sau, după caz, de a le casa, transforma sau dezactiva.