Mircea Beuran a fost plasat în arest la domiciliu
Judecătorii Tribunalului Bucureşti au decis plasarea profesorului Mircea Beuran în arest la domiciliu. Procurorii DNA ceruseră arest preventiv pentru medicul acuzat de luare de mită.
Mircea Beuran, reţinut joi pentru 24 de ore sub acuzaţia de luare de mită, fusese prezentat instanţei cu propunere de arest preventiv pentru 30 de zile.
El este acuzat că a primit suma de 10.000 de euro de la un medic pentru a propune în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti scoaterea la concurs a unui post de asistent universitar în specialitatea Chirurgie generală, pe o perioadă determinată, dar şi pentru a asigura câştigarea concursului de către cel care i-a dat banii.
Conform DNA, până în prezent, postul respectiv nu a fost scos la concurs.
Medicul Beuran a fost audiat joi timp de mai multe ore după ce la domiciliul său şi la biroul său de la Spitalul Floreasca au avut loc percheziţii.