Ministrul Finanțelor: Deficitul bugetar în 2024 este de 8,6% din Produsul Intern Brut

Deficitul bugetar al României în 2024 este, cel mai probabil, de 8,6% din Produsul Intern Brut (PIB). Anunțul a fost făcut de ministrul finanțelor Tanczos Barna, joi seară, la Antena 3.

„A fost un an electoral, cu foarte multe alegeri, cu campanie electorală, a fost un an în care au fost recalculate pensiile, au fost majorate salariile în mai multe domenii şi au fost susţinute investiţii cu sume fără precedent. Şi cred că acesta este elementul cel mai important al bugetului pe 2024. Chiar dacă anul a fost încheiat cu un deficit de 8, 6% o să avem mâine-poimâine cifrele finale, probabil 8,6% deficit pe 2024”, a spus Barna la Antena 3.

Barna a precizat că în 2025 deficitul bugetar ar trebui să se încadreze în cel mult 7%. „Este o provocare ca în condiţiile în care vrem să păstrăm sumele alocate pentru investiţii, trebuie să plătim salariile la nivelul lunii noiembrie şi pensiile la nivelul lunii noiembrie 2024, trebuie să susţinem sistemul de învăţământ, sistemul de sănătate, toate instituţiile publice, să ne încadrăm în acest deficit, dar în acelaşi timp trebuie să fie şi anul în care începem să creăm acel stat suplu care nu încasează impozite pentru a deveni obez, şi pentru a angaja şi mai mult, şi a oferi aceleaşi servicii cu un număr de angajaţi mai mare, cu costuri mai mari”, a adăugat ministrul finanțelor.

Referitor la înghețarea pensiilor și salariilor Barna a s pus că indexările amânate vor fi recuperate „imediat ce vom avea resurse suficiente”.

SURSA FOTO: INQUAM Photos – George Călin