Ministrul Economiei vrea că România să aibă un nou avion construit cu ajutorul companiilor româneşti

avion

Ministrul Economiei, Florin Spătaru, a declarat vineri la Bacău că îşi doreşte ca proiect de ţară un avion nou produs de companii româneşti, care să fie utilizat atât în ţara noastră, cât şi la nivel mondial.

El a precizat că va face această propunere în cadrul unei întâlniri pe care Ministerul Economiei şi Camera Deputaţilor o vor organiza, marţea viitoare, cu „jucătorii” din industria aeronautică românească. „Îmi doresc foarte mult ca în urma discuţiilor pe care le vom avea săptămâna viitoare, organizate în urma evenimentului pe care îl realizăm cu Camera Deputaţilor, să aducem la masă toţi jucătorii din industria aeronautică şi să avem un proiect de ţară, un nou avion produs în România, cu ajutorul companiilor din România, utilizat nu numai în România, ci în regiune şi, de ce nu, la nivel mondial„, a afirmat ministrul Economiei.

Florin Spătaru a subliniat că România are o tradiţie în acest domeniu şi trebuie să reînceapă cercetarea aeronauticii. „De ce să nu lansăm aceste provocări? De ce să nu reiniţializăm cercetarea, dezvoltarea în domeniul aeronauticii astfel încât să avem un produs românesc?„, a spus ministrul.

O primă discuţie pe acest subiect a fost purtată vineri la compania Aerostar Bacău. „Din discuţiile preliminare a reieşit că putem să facem un avion pentru partea de training a echipajelor, care să corespundă standardelor internaţionale, dar care să fie produs în România. (…) Numai prin cercetare şi dezvoltare putem să ţinem pasul cu cercetarea tehnologică. Sper ca printr-un astfel de îndemn, mândria noastră de inovatori, de constructori în domeniul aeronauticii să renască, să putem să venim cu un produs nou pe piaţă„, a explicat ministrul Economiei.

Potrivit Agerpres, el a apreciat activitatea desfăşurată la Aerostar. „Sunt exemple că în România se poate, putem avea industrie, putem dezvolta capabilităţi pentru industria de apărare, pentru industria civilă, pentru industria aeronautică şi putem să promovăm acest sector la nivel european şi la nivel regional. (…) Această companie are tradiţie şi poate reprezenta un model de succes de tranziţie de la un anumit tip de afaceri către un alt tip de afaceri, combinând atât segmentul militar, cât şi segmentul civil„, a adăugat Florin Spătaru.

Ministrul Economiei a precizat că i-a transmis o invitaţie omologului său de la Ministerul Apărării Naţionale pentru a vizita împreună compania Aerostar.