Ministrul Agriculturii vrea să lanseze creditul agricol
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunţat că intenţionează să lanseze un credit agricol pentru fermieri, astfel încât aceştia să îşi poată refinanţa leasingurile sau creditele pe care deja le au, dar la care plătesc dobânzi mari. De asemenea, Barbu a solicitat subvenţionarea pe tona de cereale.
Întrebat dacă sunt mecanisme de compensare pentru fermierii care în ultimul an s-au plâns de pierderi tot mai mari, din cauza războiului din Ucraina, Florin Barbu a precizat că a solicitat o subvenţie.
”Atunci când am mers la Varşovia şi alături de cele 5 state am semnat o poziţie comună prin care am solicitat prelungirea interdicţiei de la 15 septembrie, România a adus şi un studiu privind pierderile pe care le înregistrează fermierii români, mai ales în partea de transport, pentru că în România preţul transportului s-a dublat şi am luat atunci în calcul o subvenţionare pe tona de cereale de 30 de euro. Vom încerca să suplimentăm de la bugetul naţional astfel încât să ajungem la 40 de euro pe tonă”, a explicat ministrul Agriculturii, potrivit News.ro.
Florin Barbu a mai anunţat că vrea să lanseze creditul agricol, pentru fermieri. ”Vreau să fac creditul agricol, să îl lansez în România, pentru capital de lucru. Au fost echipe de discuţii la Comisia Europeană unde am solicitat ca acel credit care este acordat, 50 la sută din acel credit să poată refinanţa leasingurile şi creditele cu dobânzi foarte mari, astfel încât să putem scoate societăţile şi fermierii din dificultate şi încercăm, prin Ministerul de Finanţe, ca acest credit să fie plătit pe o dobândă de 1,95, fixă, iar comisioanele şi alte valori, de exemplu ROBOR să fie suportat de stat, pe o perioadă de 5 ani”, a spus Florin Barbu.