Ministerul Sănătăţii investeşte 20 de milioane de euro în cumpărarea de caravane mobile de screening pentru cancer şi unităţi mobile de terapie intensivă pentru nou-născuţi

Ministerul Sănătăţii, în parteneriat cu Oficiul Naţional pentru Achiziţii Centralizate, a lansat în consultare publică licitaţiile pentru achiziţionarea de caravane mobile de screening pentru cancer.

De asemenea, se are în vedere achiziţionarea de unităţi mobile de terapie intensivă pentru pacienţii critici nou-născuţi. Potrivit unui comunicat, valoarea investiţiei se ridică la peste 20 de milioane de euro, iar fondurile vor fi alocate din PNRR.

În ceea ce priveşte încheierea unui Acord-cadru pentru achiziţia de unităţi mobile de terapie intensivă neonatală, Ministerul Sănătăţii precizează că se va realiza dotarea a opt centre regionale de formare pentru pacienţii critici neonatali cu câte o astfel de unitate care va permite transportul în siguranţă al pacienţiolor.

Ministerul supune consultării publice mai multe aspecte, referioare la: produse, preţuri, durata campaniei, legislaţie internaţională, cerinţe minime ale caietului de sarcini. Consultarea publică pe acest aspect va avea loc în perioada 1-17 noiembrie.

”Investiţia va consta în achiziţionarea a minim 1 şi maxim 20 unităţi mobile de terapie intensivă neonatală (nivel 3), care vor fi livrate către Ministerul Sanatatii. În ceea ce priveşte unităţile mobile de terapie intensivă neonatală de nivel 3, România nu deţine, în acest moment, astfel de UMTIN.

Se urmăreşte repartizarea pe regiuni către unităţi sanitare spitaliceşti nivel 3, spitale de pediatrie, spitale aflate în subordinea Academiei Române ce au în componenţă clinici universitare coordonatoare de rezidenţiat neonatologie sau secţii de neonatologie cu personal medical ce deţine experienţa în transportul pacientului critic neonatal„, se aratăm în Caietul de sarcini.

Potrivit documentului, ”se va realiza dotarea a 8 centre regionale de formare pentru pacienţii critici neonatali cu o astfel de unitate, care va permite transportul în siguranţă al pacienţilor neonatali în stare critică, în funcţie de necesitate”.