McDonald’s angajează peste 1.000 de persoane în 27 de oraşe din ţară

Premier Restaurants România, operatorul restaurantelor McDonald’s în România, demarează o nouă campanie de recrutare la nivel naţional şi a anunţat vineri că angajează peste 1.000 de persoane în 27 de oraşe din ţară.

În cadrul acestei campanii, compania angajează peste 1.000 de persoane în toate oraşele în care este prezentă, printre care Bucureşti, Constanţa, Braşov, Cluj-Napoca, Timişoara, Oradea, Sibiu sau Iaşi, inclusiv pentru noile deschideri deja anunţate, precum Zalău, anunţă compania.

În ciuda impactului pandemiei asupra industriei, cel mai mare lanţ de restaurante cu servire rapidă din România a investit 31 de milioane de lei în consolidarea prezenţei pe piaţa locală în 2020 şi îşi continuă planurile de dezvoltare anul acesta prin crearea de noi locuri de muncă şi extindere.

„Dăm startul unei noi campanii de recrutare, la nivel naţional, prin care ne dorim să aducem în atenţie ce înseamnă jobul la McDonald’s, pornind de la experienţele colegilor noştri, dedicaţi şi curajoşi. Ei au lucrat în această perioadă, în fiecare zi, pentru a primi clienţii în siguranţă şi pentru a veni în sprijinul comunităţilor locale. Continuăm să oferim oportunităţi de angajare şi dezvoltare profesională pentru un număr mare de candidaţi, indiferent de experienţa lor, procesul de aplicare şi intervievare se desfăşoară rapid, aceştia urmând să descopere imediat dacă McDonald’s este compania potrivită pentru ei.  Avem un program de lucru flexibil şi angajăm persoane care pot lucra 4, 6 sau 8 ore, un aspect important pentru cei care au făcut schimbări drastice pentru a se adapta la noua realitate”, a declarat Monica Zdrancota, director de resurse umane, Premier Restaurants România.

Candidaţii au la dispoziţie poziţii de angajare, printre care: crew member, responsabil cu pregătirea produselor sau servirea clienţilor, barista la McCafé sau guest experience leader. Cei care îşi doresc să conducă un restaurant McDonald’s pot aplica pentru poziţia de manager trainee.

Premier Restaurants România operează restaurantele McDonald’s în România. McDonald’s este lider al pieţei restaurantelor, cu 88 de restaurante în 27 de oraşe, dintre care 43 restaurante cu McDrive şi 44 de cafenele McCafé. Până în prezent, compania a investit peste 800 milioane de lei în România şi are o echipă de 5.000 de angajaţi.

Premier Restaurants România este parte a companiei Premier Capital, partenerul pentru dezvoltare al restaurantelor McDonald’s din Estonia, Grecia, Letonia, Lituania, Malta şi România. Premier Capital plc operează 160 de restaurante în 6 ţări şi are peste 8.700 de angajaţi. Premier Capital plc reprezintă business-ul McDonald’s al grupului Hili Ventures Ltd, grup implicat în diverse operaţiuni de logistică, transport naval, inginerie, petrol şi gaze, tehnologie, proprietăţi, ospitalitate şi leasing şi care deţine parteneriate cu McDonald’s şi Apple. Activi în 10 ţări din centrul şi estul Europei şi Africa de Nord cu o echipă de 9.500 de angajaţi, Hili Ventures este partener Cisco, CMA CGM, Diebold Nixdorf, Gemalto, Hofmann, IBM, Konecranes, Lenovo, Microsoft, NCR, Tranter, Terberg, şi alte companii global.