LIVE TEXT. NewMoney Talks, 1 octombrie 2024. Barometrul Antreprenorilor NewMoney – INSCOP. Dan Ștefan: „În Ungaria, în ultimii zece ani, au fost relativ puține schimbări de Cod fiscal. În România sunt sute pe an. E necesară predictibilitatea“
Cofondator al grupului Autonom, Dan Ștefan critică frecvența ridicată a schimbărilor fiscale din România și lipsa de predictibilitate care dăunează planului de afaceri. Declarația a fost făcută la prima ediție a evenimentului NewMoney Talks, în care a fost lansat Barometrul Antreprenorilor NewMoney – INSCOP, pe 1 octombrie, la București.
Dan Ștefan (foto), cofondator al grupului Autonom: „Radu (Timiș jr, n.r.) a spus niște lucruri pe care le-aș fi spus și eu. A echilibrat un pic balanța de optimism. Am câteva mesaje la care m-am gândit ascultându-vă și citind studiul, două-trei mesaje simple. Unu, legat de optimism, e un mecanism pe care-l văd de mult. Facem conferințe, ne uităm și, într-un mod puțin paradoxal (în răspunsurile din sondaj, n.r.), categoria cea mai optimistă de oameni – antreprenori, care fac lucruri, chiar își iau destinul propriu în mâini și au încredere în viitor, că altfel n-ar face ceea ce fac – se comportă un pic ca niște victime. Dar mai mult declarativ, că după aia se duc și fac și ceea ce au ei de făcut. Fac treabă“.
„Era o glumă pe vremea comuniștilor. Eram mic, dar mi-o amintesc: «Ce e mic și negru și bate la ușă? Viitorul»“
Dan Ștefan, cofondator al grupului Autonom: „Se vede și în studiu. Și nu doar în studiul ăsta. În toate studiile pe care le-am văzut în ultimii ani, e încredere puțină în viitor. Era o glumă pe vremea comuniștilor. Eram mic, dar mi-o amintesc: «Ce e mic și negru și bate la ușă? Viitorul». Deci nu era «viitorul sună bine». Ăsta era mai încoace, din capitalism. Eu cred că viitorul trebuie să sune bine pentru un antreprenor. Și, de altfel, se vede și în studiu. Ei sunt, în medie, dacă vorbim de mediu, de țară, de dobânzi, orice, se declară destul de pesimiști, cel puțin pe orizontul ăsta de un an, un orizont destul de scurt. Dar, dacă îi întrebi despre ei, și inclusiv lucruri concrete, despre investiții, despre angajări, despre cum cred ei că le va merge afacerea, marea majoritate sunt optimiști. Și asta, din nou, se vede recurent. Și de ce asta? Probabil pentru că e și o disonanță, între eu știu, sunt mai aproape de ce înțeleg eu și am încredere, și acolo sunt monștri afară și e rău, e foarte mult pesimism, pe care până la urmă, oricât de tare ai fi, îl preiei“.
„Să ne sfătuim unii cu alții“
Dan Ștefan, cofondator al grupului Autonom: „Noi nu putem face treaba guvernanților, dar trebuie să avem un dialog mai bun. Și, ca să avem un dialog mai bun, nu numai trebuie să ne asculte ei și să țină cont – asta nu prea s-a întâmplat, recunosc, de-a lungul anilor –, dar să fim și noi un pic mai pregătiți. Sau măcar prin reprezentanți, prin asociații. (…) Ăsta era al doilea mesaj, că poate ne uităm un pic mai atent și vorbim cu oameni care se pricep și citim presa de business și ne sfătuim unii cu alții“.
„Oricum trebuie să ne descurcăm cu incertitudinea, măcar să avem niște elemente de stabilitate“
Dan Ștefan, cofondator al grupului Autonom: „Al treilea mesaj, apropo de Guvern, glumeam cu Marian (Alecu, n.r.) înainte, la pauză, că, să vedem, poate ne certăm pe tema asta, nu pot să mă declar un susținător necondiționat al celor care ne guvernează. Poate așa, un pic nuanțat, ce mi-aș dori eu de la ei (de la guvernanți, n.r.), sigur, stabilitate, e foarte importantă, dar nu o stabilitate ca încremenire în proiect. O stabilitate în care să avem predictibilitate fiscală, să nu se mai schimbe. În Ungaria, în ultimii zece ani, au fost relativ puține schimbări de Cod fiscal. În România sunt sute pe an. Măcar să știi. Să poți să faci un plan de afaceri. Ne dorim o stabilitate pe lucrurile importante. Și, sigur, trebuie să-și facă și mecanismul de arbitru al pieței. Are niște oficii, unele puternice: Consiliul Concurenței, Protecția Consumatorului, care or mai fi alea. Sunt niște instituții care au un rol, util, de echilibrare a piețelor. Piețele, dacă sunt lăsate singure, la un moment dat pot să se ducă prea departe. Dar, din nou, nu ne dorim să fim prea mult ajutați. Cred că e necesară predictibilitatea asta în următorii ani, pentru că, oricum, mediul este impredictibil. Și va fi. Suntem într-un peisaj global incert, cu tot felul de riscuri – geopolitice, geoeconomice, riscuri tehnologice, tot felul de lucruri pe care le vedem că se amplifică. Deci, oricum vom mai avea de treabă. Mai apare o pandemie, cine știe… Așa că noi oricum trebuie să ne descurcăm cu incertitudinea, măcar să avem niște elemente de stabilitate“.
„Problema cea mai mare este lipsa cronică de încredere pe care o avem în societate și unii în alții“
Dan Ștefan, cofondator al grupului Autonom: „Și ultimul mesaj la care mă mai gândeam este acesta de parteneriere. Noi, cum s-a spus și mai devreme, cred că am început să învățăm să facem afacerile. Mai modern, mai mare, să fim rezilienți, am trecut cu bine prin multe crize. Și nu doar cei mari. Și la firul ierbii… mulți din respondenții studiului. Cred că unde trebuie să mai lucrăm și putem învăța inclusiv de la alte țări din jur este să colaborăm mai bine unii cu alții. Adică să avem un pic mai mare încredere pe lanțul local de distribuție, să ne sfătuim unii cu alții, să facem afaceri împreună, să ne asociem, să cumpărăm unii de la alții. Noi, de exemplu, nu numai că am făcut multe asocieri în ultimii ani, dar, tot timpul când trebuie să cumpărăm ceva, ne uităm în primul rând cine ne este client. Adică avem vreun client? Ce-o fi el, consultant, furnizor de IT, brutărie, orice… În primul rând, ne uităm acolo. Și, sigur, după aia trebuie să ai un deal corect. Dar e normal să-i dai o preferință. O preferință locală și o preferință de încredere. Toate acestea vor rezolva problema care cred eu că e cea mai mare și la rădăcina problemelor, care este lipsa cronică de încredere pe care o avem în societate și unii în alții. S-a construit această lipsă sau s-a distrus (încrederea, n.r.) în timp, are multe explicații. Dar cred că e mai important să ne uităm nu doar la explicațiile istorice, de ce suntem acolo, ci mai degrabă, cum spunea și Radu (Timiș jr, n.r.), la soluții. Ce putem face fiecare dintre noi, și noi și cu angajații noștri, ca să creștem această încredere. Putem vorbi cu psihologii, ca să ne explice ei cum se construiește încrederea între niște persoane, că businessurile se fac între persoane, dincolo de firme și instituții. Care sunt bazele acestei încrederi? Păi, trebuie să ai încredere în comportamentul celuilalt. Trebuie să faci de multe ori tu primul pas. Te vulnerabilizezi poate un pic. Noi facem astea și cu parteneri, le facem și intern. Și vedem că funcționează. Pentru că, până la urmă, oamenii sunt oameni. Adică au niște nevoi relativ similare. Doar că de multe ori te pun într-o categorie opozițională. Cred că cu toții am văzut treaba asta. Oameni competenți, care-și fac treaba la muncă, și cum li se schimbă comportamentul în funcție de dacă vând sau cumpără ceva. Parcă-s alte persoane. Stai un pic, că tot un parteneriat e. Tot cineva care trebuie să livreze o valoare. Noi, în tot ce facem, încercăm să vedem de la început ce putem face zi de zi ca să avem impact. Lucruri mici. Lucrurile sistemice, până la urmă, sunt agregate. Dacă toți vom fi un pic mai optimiști și ne facem treaba, rezultatul – cum s-a văzut, de altfel, în ultimii ani – este unul bun în economia din România. Nu avem cum să contestăm asta. Am făcut mult progres. Sigur că sunt probleme, sunt inegalități. Dar arătați-mi țări dezvoltate unde nu sunt inegalități mari! Cu câteva excepții notorii, prin nordul Europei, cred că peste tot o să găsim. Și mai degrabă să vedem cum ridicăm cu totul. Și baza, și mijlocul, și vârful“.
Ce vede optimistul în cimitir
Dan Ștefan, cofondator al grupului Autonom: „Să vă spun un banc. Știți ce vede un optimist care intră într-un cimitir? Numai plusuri“.