LISTĂ. Situaţia fugarilor celebri ai României care se sustrag executării pedepselor, prezentată de Ministerul Justiţiei

Ministerul Justiţiei a transmis vineri detalii cu privire la procedurile de extrădare a unora dintre fugarii celebrii ai României. Instituţia precizează că procedurile sunt de durată şi depind de legislaţia ţărilor în care se află fugarii. 

În ceea ce priveşte procedurile de extrădare, Ministerul Justiţiei precizează că ”soluţionarea cererilor de extrădare are loc, potrivit legii statului solicitant, în condiţiile şi termenele stabilite de acest stat”.

Situaţia dosarelor:

1. Rizea Cristian: Cererea de extrădare a fost formulată şi comunicată autorităţilor din Republica Moldova ulterior decretului preşedintelui de retragere a cetăţeniei moldave acordate. Persoana a formulat acţiune în justiţie prin care a solicitat anularea acestui decret şi, la data de 29.12.2021, s-a respins cererea lui Rizea. Hotărârea nu este definitivă.

Totodată, dosarul constituit cu privire la cererea de azil formulată de Rizea a avut termen pe 29.12.2021. Soluţie: apel respins. La 4 ianuarie 2022, autoritatea moldavă a comunicat că următorul termen fixat pentru soluţionarea cererii de extrădare este 28.01.2022.

2. Tudor Florian: a fost arestat provizoriu, în vederea extrădării către România la data de 27 mai 2021 şi este încarcerat într-un penitenciar de maximă siguranţă din Mexic. Procedură în curs, de durată, din cauza legislaţiei străine care prevede termene mai lungi.

3. Morgenstern Avraham: Republica Argentina a aprobat extrădarea acestuia, dar hotărârea nu este definitivă. Procedură în curs, recursul fiind pe rolul Curţii Supreme de Justiţie a Naţiunii.

4. Beraru (Baror) Smuel Sorin: a fost condamnat pentru infracţiunea de spălare de bani, comisă în anii 1998-1999. Legea israeliană pentru combaterea spălării banilor a fost adoptată şi a intrat în vigoare la data de 17 august 2000, după comiterea faptelor, fiind aplicabil principiul de drept penal (universal) al aplicării legii penale mai favorabile. Acest principiu a determinat lipsa condiţiei dublei incriminări, în sensul că, în Israel, la data comiterii faptei de către această persoană, fapta respectivă nu era incriminată (notă: se are în vedere legea existentă la data comiterii faptei şi nu cea de la data transmiterii cererii de extrădare sau orice alt moment ulterior). În consecinţă, autorităţile din Israel au precizat că nu pot da curs cererii de extrădare în acest caz, îndeplinirea condiţiei dublei incriminării fiind absolut necesară.

5. Mazăre Radu: a fost extrădat de către autorităţile malgaşe în mai 2019, aflându-se în executarea pedepsei aplicate. Ulterior, la solicitarea autorităţilor judiciare române, au fost formulate mai multe cereri de extindere a consimţământului, pentru fapte anterioare extrădării.

6. Schwartzenberg Emilian: persoana nu este căutată, nu face obiectul vreunui mandat de arestare sau de executare a vreunei pedepse, deoarece, prin sentinţa penală nr. 403 din 21.05.2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, s-a dispus faţă de acesta încetarea procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale.

De asemenea, instituţia menţionează date despre mandatele europene de arestare, precizând, de asemenea, că, în calitate de autoritate centrală ”Ministerul Justiţiei are atribuţii strict administrative (decurgând din principiul separaţiei puterilor în stat), adică de primire, respectiv transmitere a mandatelor europene de arestare emise de către autorităţile judiciare române şi străine, de a acorda sprijin autorităţilor implicate în această procedură, în special în vederea facilitării comunicării, respectiv de a ţine evidenţe statistice. În acest sens, autorităţile emitente sunt instanţele, iar cele de executare sunt curţile de apel”.

Stadiul dosarelor:

1. Bica Alina: Persoana solicitată se afla în Republica Italiană, procedura s-a desfăşurat pe cale directă, între instanţa română şi instanţa italiană. Instanţa italiană a recunoscut sentinţa pronunţată în România şi a dispus executarea pedepsei în Italia, potrivit legislaţiei italiene. Hotărârea instanţei italiene este definitivă. Executarea pedepsei recunoscute în Italia este suspendată până la soluţionarea cererii introduse în instanţă, la data de 01.06.2021, pentru o mai bună calificare juridică a infracţiunii conform dreptului italian.

2. Dragomir Daniel: Persoana solicitată a fost arestată la data de 3 februarie 2021, în Italia (informare din surse deschise – s-a predat poliţiei italiene însoţit de avocat). Soluţionarea mandatului european de arestare este pe rolul Curţii de Apel Bari. Procedura se desfăşoară pe cale directă, între instanţa emitentă şi instanţa de executare. Procedură în curs. Termen: 09.04.2022.

3. Ignatenko Nela: persoana căutată se află în Belgia. La data de 31.03.2021, autorităţile judiciare belgiene au solicitat direct instanţei informaţii privind condiţiile de detenţie, iar ANP a răspuns acestei solicitări instanţei, informând în copie şi MJ. Din informaţiile primite, rezultă că predarea a fost refuzată. S-a declarat apel, care este pe rol.

4. Săvulescu Dragoş Emil: Autorităţile italiene (Curtea de Apel Napoli) au respins executarea mandatului european de arestare, au recunoscut sentinţa emisă de instanţa română şi au dispus executarea pedepsei în Italia. Totodată, instanţa italiană a dispus suspendarea parţială a executării pedepsei. Autorităţile elene au respins cererea de predare a lui Săvulescu, arestat provizoriu la data de 9 august 2021, în vederea executării Mandatului European de Arestare emis de Curtea de Apel Bucureşti, care a apreciat şi dispus potrivit competenţelor legale, având în vedere că este vorba de o procedură directă între instanţe. Contestaţia la executare, introdusă de Biroul executări penale al Curţii de Apel Bucureşti, are termen 11.01.2022.

5. Zlotea Marian: Persoana solicitată a fost arestată la data de 23 februarie 2021, în Italia. Procedura se desfăşoară pe cale directă, între instanţa emitentă şi instanţa de executare. Ministerul Justiţiei din Italia a informat că instanţa italiană din Bologna, la data de 02.03.2021, a dispus predarea către România a persoanei solicitate. Persoana solicitată a promovat apel la Înalta Curte de Casaţie din Italia. Înalta Curte de Casaţie a Italiei a casat cu trimitere spre rejudecare cauza. Procedură în curs. Termen: 11.02.2022

6. Iorgulescu Gino Mario: După condamnarea definitivă, instanţa de executare a emis un nou MEA în baza mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea, conform hotărârii pronunţate împotriva sus-numitului. Ministerul Justiţiei asistă autorităţile implicate în procedură. Judecătoria Sect. 3 a emis un alt mandat european de arestare cu privire la aceeaşi persoană şi care se află pe rolul instanţei din Milano, în Italia. Se aşteaptă rezultatul expertizei, care să stabilească dacă Iorgulescu, în prezent internat, după o primă suspendare a judecăţii pentru 6 luni, are capacitatea de a înţelege, de a voi şi de a sta în judecată. Termenul pentru ambele proceduri este 31.05.2022. Procedură în curs.

7. Popoviciu Aurel Gabriel: Instanţa britanică a dispus predarea la data de 12 iulie 2019. Persoana solicitată a formulat apel. Apelul a fost declarat admisibil. La data de 11 iunie 2021, judecătorii britanici au admis apelul pentru un motiv din cele 6 înaintate în cadrul cererii de admisibilitate. La data de 15 iunie, CPS Crown Prosecution Service (colegii care reprezintă partea română în cauză – Curtea de apel Bucureşti) a depus solicitarea de admitere în principiu a apelului împotriva hotărârii de mai sus. Procedură în curs.

8. Adamescu Alexander Bogdan, localizat în Marea Britanie. Căile de atac formulate de Adamescu au fost epuizate şi respinse, există hotărâre definitivă de predare a acestuia către RO. Predarea va putea avea loc în momentul în care autorităţile britanice vor comunica această informaţie.