Legenda Zăganului: cum au transformat doi antreprenori o specie de vultur într-un brand de bere pentru nonconformiști
[vc_row][vc_column][vc_column_text]
Anul trecut, ornitologii au redescoperit pe cerul României zăganul, o specie de vultur considerată dispărută de mai bine de 80 de ani. Cu trei ani înaintea acestei descoperiri, antreprenorii Alexandru Geamănu (foto) și Laurențiu Bănescu dădeau numele zăganului unui business cu multă spumă.
„Băiete! două mari…“ Că e de unde. Numai între 1990 și 1995, în România s-au deschis peste o sută de berării noi. Era o afacere sigură. Piața cerea bere. „În anii ’90, berea se vindea relativ ușor. Nu trebuia să faci reclamă. Piața era în creștere“, își amintește Vifor Verșescu, președinte al Patronatului Societăților Independente Producătoare de Bere din România. Asta a făcut ca în acea perioadă să apară zeci de sortimente de bere locală. Însă așa cum au apărut au și dispărut, odată cu intrarea multinaționalelor în industria locală a berii, companii care după 2000, au reușit să acapareze aproape întreaga piață.
Așa se face că producătorii locali au devenit inexistenți. Berăriile deschise la începutul anilor ’90 au falimentat una după alta. Marile consorții au cumpărat cele mai profitabile fabrici de pe piață, cele care mergeau în pierdere au fost închise, iar cei care au rămas în competiție la un moment dat nu au mai putut face față concurenței.
Lucrurile aveau să se schimbe însă după 2010, când au reînceput să apară mici producători locali care au deschis microberării cu unități proprii de producție, după modelele german și american. E adevărat, în momentul de față aceștia nu reprezintă nici măcar 1% dintr-o piață a berii estimată în 2015 (ultimul an pentru care există cifre oficiale) la 15,8 milioane de hectolitri de bere. Dar chiar și așa, prezența lor nu a rămas nedegustată. Dimpotrivă.
(RE)STARTUL MÂNECIU. „Ce ar fi să facem noi berea noastră?“, se întrebau în urmă cu cinci ani Alexandru Geamănu și Laurențiu Bănescu, în timp ce se aflau într-un bar și au băut (mai multă) bere, marcă a unei companii multinaționale. Ideea a prins și a rămas și după mahmureala de a doua zi. Pentru că își doreau cu adevărat o fabrică în care să producă bere pe gustul lor.
În acel moment, nu aveau nici experiență antreprenorială, nici tangențe cu producția de bere. Alexandru Geamănu (41 de ani) a absolvit Facultatea de Automatică la Politehnica, dar a lucrat peste 14 ani în publicitate, în agenții precum D’Arcy, Saatchi &Saatchi, Mercury şi Odyssey. Laurențiu Bănescu (38 de ani) a terminat ASE-ul, Facultatea de Contabilitate şi Informatică de Gestiune, și vreme de zece ani a lucrat în vânzări la companii ca Red Bull, Coca-Cola, Henkel şi Tuborg.
„Am început să investigăm, să punem pe hârtie, să facem un business plan“, își amintește Alexandru Geamănu. Inițial, au căutat instalațiile pentru producția de bere la companii internaționale specializate în domeniu și au constatat că nu au bani pentru a se lansa într-o astfel de investiție, pentru că o berărie la cheie adusă din afară i-ar fi costat multe sute de mii de euro.
Și-au schimbat abordarea și au început să sondeze terenul pe plan local. Au urmat luni întregi de căutări, în care au purtat discuții cu zeci de oameni și au vizitat mici fabrici de bere din Alba, Satu Mare ori Galați. Numai că nu au găsit nimic care să-i convingă că merită să fie cumpărat. După un timp, „un apropiat din familie mi-a spus că un om de afaceri, Mihai Angelescu (fost angajat în comerțul exterior înainte de 1990, – n.r.), are o berărie de vânzare la Mâneciu, lângă Cheia“, povestește Geamănu. Cei doi prieteni au vizitat fabrica de bere, care se afla în conservare încă din 2011. Le-a plăcut și au cumpărat instalația de bere, chiar dacă au fost nevoiți să mai facă mici intervenții pentru a o face funcțională. Adunat și calculat, investiția inițială a trecut de 200.000 de euro.
După achiziția fabricii, în primăvara lui 2013, și repunerea ei pe picioare, Geamănu și Bănescu au început să lucreze, alături de berarul-șef, Ileana Drăghici, la gustul berii pe care voiau să o fabrice la Mâneciu.
„Interlopul“ Geamănu. Întâlnirea dintre Alexandru Geamănu și Ileana Drăghici, care acum este și directorul de producție de la Zăganu, a fost una numai bună de povestit și repovestit la buza unui pahar de bere. „Am sunat-o pe doamna Drăghici, i-am spus că mă cheamă Alexandru Geamănu și vreau să o cunosc pentru că am cumpărat fabrica și vrem să ne apucăm de treabă“, își amintește antreprenorul.
Numele de Geamănu i-a atras atenția femeii și a început să-l caute pe internet. Cum despre Alexandru nu se scrisese nimic până atunci, la tastarea numelui Geamănu, motoarele de căutare îl indicau pe Ilie Alexandru, zis Sandu Geamănu, unul din capii lumii interlope din acea perioadă, încarcerat din 2012 pentru crimă. Chiar dacă toate astea se întâmplau în 2013, Ileana Drăghici avea, totuși, emoții. S-a întâlnit cu Alexandru, a văzut că nu seamănă cu Sandu Geamănu, însă a fost precaută la prima discuție cu unul dintre viitorii ei șefi. Ba chiar i-a spus tranșant că nu îi place să lucreze cu persoane dubioase.
Ileana Drăghici lucrează la fabrica de bere de la Mâneciu încă din a doua jumătate a anilor ‘90, când fostul proprietar producea aici berea Jager, după un patent bavarez. „Producția era concentrată în proporție de 90% pe bere la butoi“, povestește directoarea.
Mihai Angelescu a construit la Mâneciu încă din 1990 o clădire în care se găseau o fabrică de bere și o brutărie. Brutăria s-a închis însă în 2001, iar activitatea a fost concentrată spre producția de bere. Berea Jager a ieșit pe piață în 1996 și a fost produsă până în 2011, când fabrica de la Mâneciu a dat faliment.
La acea vreme, capacitatea de producție era de 2.000 de litri de bere pe zi. Berea, după rețetă bavareză, a fost dezvoltată cu asistența unor meșteri berari din Ungaria, care i-au școlit pe angajații de la Mâneciu. După eșecul cu berea Jager, Angelescu și-a îndreptat atenția asupra producției de bere la Sibiu, la fabrica Trei Brazi, care și ea a intrat în insolvență, în 2012, și doi ani mai târziu, în faliment.
BEREA CEA MAI SCUMPĂ. Și cum afacerea era nouă, antreprenorii au vrut să găsească nu doar gustul, ci și numele potrivit pentru produsele Fabricii de Bere Bună. Așa a început o campanie pentru căutarea unui nume cu rezonanțe locale pentru noua bere. „Am avut în cap Plevna, Războieni, Neaoș și alte 50–60 de combinații“, își amintește Alexandru Geamănu. Cum fabrica este construită la poalele vârfului Zăganu, ideea a prins cât se poate de repede.
„Toate indiciile au dus către Zăganu. Nu ne-a deranjat că e un vârf din munții Ciucaș (bere produsă de o companie multinațională, n.r.). Am citit și despre zăgan, specia de vultur bărbos care, la acea vreme, era dispărută din România. Și am decis: Zăganu îi rămâne numele“, povestește Geamănu.
Într-un final berea a fost gata, iar proprietarii fabricii așteptau să le iasă și documentele necesare pentru producție și distribuție. „Până atunci doar am investit. Plăteam pentru berea noastră. Cum a ieșit berea, am băut primul pahar și mi-a plăcut. Era cea mai scumpă bere pe care am băut-o vreodată“, glumește Alexandru.
Rețeta e și ea una originală, dezvoltată integral în fabrică. Malțul este adus de la Buzău, iar hameiul și drojdia sunt importate din Statele Unite ori din Europa, în funcție de tipul de bere produs. Și gustul a fost „negociat“ cu berarul-șef, Ileana Drăghici. „Mie îmi plac berile amare, șefului, mai puțin amare. Mie îmi place cu mai mult hamei. Ne-am întâlnit până la urmă la mijloc“, își amintește Ileana Drăghici.
Zăganu a intrat pe piață în octombrie 2013, într-un moment în care sezonul teraselor era deja trecut. Primii clienți au fost prietenii cu baruri care au acceptat să vândă berea. Asta a făcut ca primul an de funcționare să aducă o cifră de afaceri de doar 10.600 de euro și o pierdere de aproape 30.000 de euro. Chiar dacă în 2014 vânzările au depășit 155.000 de euro, Zăganu nu a reușit nici de această dată să facă profit. Avea să se întâmple în cel de-al treilea an de funcționare a fabricii, când veniturile totale au ajuns la 454.000 de euro, cu un câștig net de 50.000 de euro. Afacerea a continuat să crească și în 2016, an pentru care au raportat vânzări de aproximativ 755.000 de euro.
REȚETE DE BUSINESS. Rețeta de business urmată de Geamănu și Bănescu are multe dintre ingredientele unor afaceri lansate în ultimii cinci ani și care se adresează, la fel ca Zăganu, unui public nonconformist. Exemplul cel mai la-ndemână este cel al Atelierelor Pegas, care au început asamblarea de biciclete în 2012. Fondatorul afacerii, Andrei Botescu, a vrut să facă o bicicletă pe gustul lui și a decis să reînvie marca Pegas.
Geamănu și Bănescu au decis la un pahar de vorbă să-și facă propria bere. Ambele businessuri, Zăganu și Pegas, au fost pornite cu finanțare proprie, peste 200.000 de euro în cazul fabricii de bere, și 70.000 de euro pentru atelierul de biciclete. Și atenție, nici berea Zăganu, nici noile Pegasuri nu s-au poziționat pe segmentul ieftin al pieței, ci au țintit către clienții cu venituri peste medie și un stil de viață nonconformist.
În ambele cazuri, pentru a atrage noi surse de finanțare, antreprenorii au avut intenția de a lista companiile pe bursa AeRO. Pentru a găsi o linie sigură de finanțare, Alexandru și Laurențiu s-au gândit încă din primii ani la ieșirea pe piața secundară, însă au amânat de mai multe ori acest demers. „Am cochetat cu listarea, dar ar fi durat foarte mult și nu am avut acel timp de pregătire pentru a ne lista. Dura șase luni“, mărturisește Geamănu.
În cazul Pegas, în schimb, Botescu a cedat pachetul majoritar către directorul eMag, Iulian Stanciu. Geamănu și Bănescu nu exclud total listarea, dar mizează deocamdată pe dezvoltare din resurse proprii și pe atragerea unor fonduri europene.
La patru ani de la pornirea producției, Zăganu a ajuns la cinci sortimente de bere. Unul dintre ele, India Pale Ale, a fost produs în 2015 cu ajutorul unui maestru berar englez. „Ne-a ajutat la dezvoltarea produselor pe care le-am lansat odată cu împlinirea a doi ani de la lansarea primei beri: India Pale Ale și berea roșie. Avea experiență în mai multe fabrici. A lucrat inclusiv la InBev“, detaliază Alexandru Geamănu, care spune că englezul a participat inclusiv la procesul de fierbere al berii.
Zăganu a ajuns la o capacitate de 1.000 de litri pe zi, fiind distribuită mai ales în berării și în mici magazine, dar și în rețeaua Mega Image și în trei hipermarketuri Auchan din București. La un moment dat, Zăganu a livrat un sortiment special de bere – 10-15 butoaie pe săptămână – și pentru Berăria H, din Herăstrău. „Era o rețetă doar pentru ei. În meniul lor scria clar berea casei sub brandul Fabrica de Bere Bună. Dar au decis să nu mai lucreze cu noi“, spune Geamănu.
Pe perioada verii, berea de la Mâneciu este distribuită și în Vama Veche și 2 Mai, unde vin turiști care apreciază produsele mai scumpe. Și asta pentru că prețul unei sticle de bere Zăganu este de aproape 5 lei la plecarea din fabrică și poate ajunge și la peste 10 lei în barurile din Centrul Istoric al Bucureștiului.
POTENȚIALUL DE NIȘĂ. Producția este concentrată însă pentru piața locală, antreprenorii considerând că exportul rămâne riscant, în condițiile în care berea este nepasteurizată și are un termen de valabilitate redus. Din această cauză berea trebuie consumată repede, în circa 30-45 de zile. Geamănu nu exclude diversificarea gamei de produse, însă acest demers este deocamdată secret. Nici investițiile în publicitate nu fac încă parte din strategia antreprenorilor de la Zăganu, motivul fiind capacitatea redusă de producție. Însă cei doi fondatori nu au ezitat să comunice mult și să apară des în spațiul media.
Alexandru Geamănu crede însă că nișa berăriilor artizanale ar putea să se dezvolte și în România. El dă exemplul Statelor Unite, unde sunt deja peste 4.000 de mici berării, cu capacități de producție de la 700 la peste un milion de hectolitri anual. În Europa, cel mai bun exemplu este cel al Germaniei, unde există peste 5.000 de echipamente de producere a berii și câteva sute de sortimente locale, din câte spune Geamănu, care a făcut un studiu de piață pe acest subiect.
La noi, însă, există cel mult zece astfel de microberării, în București, Timișoara, Roman, Cluj-Napoca, Sînsimion (Harghita) și Mâneciu (Prahova). Dar, pe piață, mai este loc de mici producători. „Consumul de bere crește. Să nu uităm că la începutul anilor ’90 aveam un consum anual de 55 de litri pe cap de locuitor, iar acum suntem la 80 de litri“, remarcă Vifor Verșescu, de la Patronatul Societăților Independente Producătoare de Bere din România. Și tot el crede că acești producători pot forma asociații profesionale care să-i ajute la creșterea afacerilor.
Dar până atunci, mai au de umplut multe halbe cu bere. Și-n fond, de ce să nu o facă? „Băiete! două mari…“
[/vc_column_text][vc_text_separator title=”Piața berii în România” color=”juicy_pink”][vc_column_text]Circa 97% din consumul de bere din România este asigurat de producătorii locali, din care multinaționalele controlează peste 80% din piață, conform statisticilor realizate de Asociația Berarii României.[/vc_column_text][vc_column_text]Consum. Românii au băut în 2015 circa 80 de litri de bere de persoană. Recordul a fost înregistrat în 2008, când cantitatea de bere pe cap de locuitor a fost de 99 de litri. În ceea ce privește consumul de bere, România se află pe locul 8 în Europa.
La plastic. Cele mai mari vânzări de bere sunt înregistrate la PET – 54,3%. Berea la sticlă este preferată de 28,4% din consumatori, în timp ce berea la doză are 18,1% din vânzări. Berea la halbă a ocupat doar 3,7% din piață.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]
FOTO: Laszlo Rduly / NewMoney
