Lăptăria cu Caimac a raportat pierderi de aproape 400.000 lei în primul semestru

Agroserv Măriuţa, companie românească de agricultură şi deţinătoarea brandului Lăptăria cu Caimac, raportează vânzări de 36,3 milioane de lei în primul semestru al acestui an, în creştere de 23% faţă de prima parte a anului 2022, şi o pierdere netă de 398.573 lei, o îmbunătăţire cu 71% comparativ perioada similară a anului trecut.

Comparativ, în primele şase luni din 2022, compania a avut pierderi de 1,37 milioane lei.

„Rezultatele din prima jumătate a acestui an reflectă evoluţia pozitivă a companiei noastre, care are la bază majorarea vânzărilor, diversificarea gamei noastre de produse, extinderea reţelei de distribuţie şi creşterea preferinţei clienţilor pentru produsele Lăptăria cu Caimac. Aceste realizări sunt cu atât mai notabile în contextul actual, caracterizat de provocări precum inflaţia persistentă şi scăderea vânzărilor de produse lactate la nivel naţional în primele şase luni ale anului. Ca urmare a majorării costului de finanţare, nu am încheiat prima jumătate a anului cu profit, însă am înregistrat o îmbunătăţire semnificativă comparativ cu rezultatul din S1 2022. În 2023, ne-am concentrat asupra a două direcţii principale. Prima dintre acestea vizează restabilirea profitabilităţii companiei şi realizarea bugetului aprobat de acţionarii noştri în luna aprilie, în timp ce a doua direcţie se referă la implementarea strategiei 2023/2024”, a declarat Cornel Dănilă, director general, Lăptăria cu Caimac.

Cifra de afaceri generată de vânzarea produselor lactate, semifabricate, precum şi de mărfuri a atins valoarea de 26,3 milioane de lei, aceasta având cea mai mare contribuţie la cifra de afaceri totală în S1 2023. Veniturile din activitatea de zootehnie au înregistrat o valoare de 8,2 milioane de lei, în principal datorită vânzării de lapte crud, de 7,6 milioane de lei, urmată de vânzarea de animale, de 0,6 milioane de lei. În primul semestru din 2023, producţia totală de lapte a fost de 7,6 milioane de litri, o creştere cu 7% comparativ cu primele şase luni din 2022. Prin urmare, producţia medie în S1 2023 a fost de peste 40 tone/zi, o creştere de 2% faţă de perioada similară a anului trecut. Fabrica a utilizat 53% din producţia de lapte a fermei.

Veniturile din activitatea vegetală s-au ridicat la 1,8 milioane de lei în primele şase luni din 2023, în urma cultivării unei suprafeţe de peste 2.500 ha. În acest an, compania a a înregistrat o producţie totală de 6.272 tone, din care cultura de grâu a reprezentat 68% din această producţie, iar rapiţa 32%.

Conform datelor companiei cu privire la segmentele în care activează, în primul semestru din 2023, la nivel naţional, vânzările de produse lactate au scăzut cu 5,5% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Majoritatea categoriilor din piaţa de lactate au înregistrat rezultate negative în această perioadă: laptele a scăzut cu 5%, iaurturile cu 6%, sana şi lapte bătut au avut o evoluţie negativă de 18%, respectiv 19%, iar smântâna a fost în scădere cu 5%. În comparaţie cu toate acestea, kefirul a crescut cu 8%.

„În primele şase luni din acest an, datorită dezvoltării activităţii fabricii noastre de procesare, cifra de afaceri s-a majorat semnificativ, ceea ce a avut un impact pozitiv inclusiv asupra rezultatului operaţional, care a crescut de patru ori faţă de anul trecut. Având în vedere tendinţa pozitivă a vânzărilor din 2023 şi succesul produselor recent lansate, suntem încrezători că performanţa din a doua jumătate a anului va echilibra rezultatele primului semestru, astfel că păstrăm estimările bugetare de venituri şi cheltuieli pentru acest an”, a declarat Mădălina Cocan, membru al Consiliului de Administraţie, Lăptăria cu Caimac.

Agroserv Măriuţa este listată pe piaţa AeRO începând cu 21 mai 2021, iar în prezent are o capitalizare de piaţă de aproximativ 69 milioane de lei.

Agroserv Măriuţa este o companie listată pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti sub simbolul bursier MILK ce desfăşoară o activitate agricolă mixtă de cultură vegetală combinată cu creşterea animalelor. Începând cu anul 2018, compania şi-a adăugat o noua arie de business şi anume procesarea laptelui de vacă, respectiv obţinerea de produse lactate – lapte integral ambalat la sticlă, brânzeturi maturate, produse acidofile.