Klaus Iohannis: Se impune creșterea procentului din PIB pentru apărare de la 2% din PIB la 2,5% – VIDEO
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, după şedinţa CSAT pe tema situaţiei din Ucraina, că nu putem accepta ca harta Europei să fie redesenată prin violenţă, subliniind că există deja un învingător, poporul ucrainean. Iohannis a afirmat că se impune creşterea capacităţii de apărare, prin creşterea procentului din PIB alocat apărării, de la 2%, la 2,5%.
Preşedintele a afirmat că actuala criză arată că sunt necesare noi acţiuni consolidate ale României, pe două dimensiuni, două obiective strategice.
”În primul rând este nevoie de creşterea capacităţii de apărare a statului român. În acest sens, consider că se impune creşterea procentului din PIB alocat cheltuielilor de apărare de la 2%, cât este în prezent, la 2,5%.
”În al doilea rând, se impune realizarea independenţei energetice a României, în principal prin dezvoltarea energiei regenerabile şi nucleare civile”, a spus şeful statului.
El a arătat că, ”pentru îndeplinirea acestor obiective strategice, vor fi necesare decizii politice şi trebuie puse în aplicare planuri de acţiune concrete la nivelul instituţiilor competente”.