Kaufland devine sponsorul oficial al Federației Române de Canotaj
Kaufland se alătură Federației Române de Canotaj în calitate de sponsor oficial și susține eforturile Federației și ale lotului național printr-o sponsorizare de 50.000 de euro. Bani care vor fi folosiți pentru achiziționarea de echipamente, în desfășurarea antrenamentelor, dar și pentru finanțarea sportivilor la competiții internaționale.
„Felicităm echipa noastră națională de canotaj pentru rezultatele excepționale obținute și mă bucur că ne putem alătura din nou sportului românesc. Lotul național de canotaj a dat dovadă de perseverență, dedicare și merită tot respectul și susținerea noastră. Sperăm povestea de succes de la Campionatul European din Slovenia să fie rescrisă, iar sportul românesc să continue să facă istorie la nivel internațional. Încurajăm mediul de business să își asume un rol activ în susținerea performanței și a sportului”, a declarat Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România
Kaufland investește anual peste 2 milioane de euro în activități sportive, promovând performanța și un stil de viață dinamic. În 2022, investițiile totale Kaufland România în proiecte comunitare s-au ridicat la 9 milioane de euro.
„Anunț cu bucurie noul parteneriat al Federației Române de Canotaj cu Kaufland România. Mă bucur să văd că astfel de companii puternice ni se alătură în drumul nostru spre performanță. Sportivii au nevoie de cât mai multă susținere și toate aceste rezultate extraordinare pe care ei le obțin presupun foarte multă muncă. Implicit, ei au nevoia de a-și desfășura activitatea în condiții cât mai bune. Pentru a le oferi aceste condiții, avem nevoie de sponsori și de susținere financiară. Nu avem cum să facem performanță și să excelăm la cel mai înalt nivel fără sprijinul mediului de afaceri. Mulțumesc, Kaufland România! Sunt convinsă că acesta va fi un parteneriat de lungă durată și cu rezultate extraordinare! de ambele părți”, declară Elisabeta Lipă, președintele Federației Române de Canotaj.
Parteneriatul cu Federația Română de Canotaj presupune sponsorizarea lotului național feminin și masculin timp de un an, pe parcursul întregului calendar competițional.
Echipele României la canotaj au obținut recent performanțe extraordinare la Campionatul European din Slovenia: 5 medalii de aur, 1 medalie de argint și 4 recorduri europene.