JYSK a ajuns la 100 de magazine în România şi vrea să dubleze numărul de unităţi

Retailerul scandinav JYSK România a anunţat joi că a ajuns la 100 de magazine în România, odată cu deschiderea unui nou magazin în Constanţa, şi vrea să dubleze numărul de unităţi.

”La 14 ani de când a intrat pe piaţa din România, JYSK marchează un moment important în activitatea locală, inaugurarea celui de-al 100-lea magazin din ţară. Astfel, la începutul lunii iunie, reţeaua JYSK a ajuns la 100 de unităţi, odată cu deschiderea unui nou magazin în Constanţa”, a anunţat compania.

Magazinul JYSK cu numărul 100 a primit joi primii clienţi joi, în cadrul unui eveniment la care a participat şi ambasadorul Regatului Danemarcei în România, Søren Jensen.

”Sunt mândru să mă aflu astăzi aici. JYSK este un exemplu al visului american trăit în Danemarca. Sau poate doar una dintre faimoasele noastre poveşti devenite realitate. Ţin minte momentul în care fondatorul JYSK, Lars Larsen, a pus bazele companiei şi le-a oferit danezilor o ofertă excelentă pentru lenjerii de pat şi alte produse pentru dormitor. Abordarea lui era nouă şi proaspătă. În următorii 40 de ani, conceptul s-a răspândit în Europa şi nu numai”, a spus ambasadorul Søren Jensen.

Trei magazine JYSK în Constanța

Magazinul JYSK Constanţa Far este cel de-al treilea pe care compania îl deschide în Constanţa, unde a ajuns pentru prima dată în urmă cu mai bine de 10 ani.

JYSK a deschis primul magazin din România în anul 2007, la Oradea, în sistem franciză. Procesul accelerat de expansiune a început însă în 2014, după ce franciza a fost preluată de JYSK Nordic.

“Expansiunea este o călătorie extraordinară. Lucrurile stau cu totul diferit atunci când ai doar câteva magazine, în comparaţie cu o reţea de 100 de unităţi. În 2014 aveam aproximativ 100 de colegi, acum avem aproape 1.000”, spune Alex Bratu, country manager JYSK România şi Bulgaria.

Anual, JYSK deschide cel puţin 15 magazine noi şi aproximativ 150 de posturi noi sunt adăugate în fiecare an în organigrama companiei.

“Ne dorim ca fiecare client să aibă un magazin fizic JYSK aproape de el, să fim accesibili nu doar din punct de vedere al preţurilor, ci şi al distanţei fizice. În cazul nostru, magazinele fizice continuă să aibă cea mai mare pondere a vânzărilor, deoarece clienţii îşi doresc să vadă produsele pe care le aleg pentru casele lor şi să le testeze”, spune Alex Bratu, country manager JYSK România şi Bulgaria.

Compania caută în permanenţă spaţii de retail de aproximativ 1.300-1.400 mp, potrivite conceptului de magazin actual.

“Nu îmi vine să cred că am reuşit să atingem această bornă într-un timp atât de scurt, având în vedere climatul actual. Din exterior poate părea simplu, însă în spate este o muncă uriaşă. Povestea nu se termina aici, planul nostru este de a atinge 200 de magazine. Suntem doar la jumătatea poveştii, urmează actul 2”, a declarat Hristu Geoge, development manager JYSK România.

JYSK România are 100 de magazine şi 960 de angajaţi. Cifra de afaceri realizată în anul financiar 2019-2020 a fost de 612,5 milioane lei, la un EBIT de 81,9 milioane lei.