Jucăriile din online, afaceri totale de 10 milioane de euro anual
[vc_row][vc_column][vc_column_text]
Vitrinele magazinelor cu jucării au atras tot timpul privirile. Sunt însă deja ani buni de când acestea s-au mutat în spatele monitoarelor, unde jucăriile sunt mai mari, mai multe, mai diverse și mai profitabile.
Se dau o mămică și soțul ei programator. Ea știe ce lucruri se vând, iar el știe să pună pe picioare un site. Ce fac ei? Simplu: un magazin de jucării online și, gata, au intrat în business. Cam așa le place să glumească antreprenorilor care au deja experiență în comerțul online cu jucării. Dincolo de glume se află un business care se pune pe picioare relativ ușor, dar se păstrează greu, pe o piață în care concurența a devenit tot mai acerbă, iar publicul-țintă este destul de restrâns.
Chiar și așa, rămâne un tip de afacere tentant, pentru că un magazin online are acoperire națională, iar costurile sunt mult mai reduse în comparație cu unul offline. Totuși, online-ul nu depășește 6-8% (maxim 10 milioane de euro) din piața totală a jucăriilor, pe care specialiștii o estimează la 160 de milioane de euro.
În acest context, nișa jucăriilor parcă nu mai pare atât de atractivă. Nu același lucru se poate spune despre George Șerban, clujeanul care își descoperea spiritul antreprenorial pe când avea doar 20 de ani. A lansat atunci platforma de anunțuri Bestauto.ro, pe care avea să o vândă șase ani mai târziu. Ulterior, în 2007, a deschis Best Kids, un magazin online destinat comerțului cu jucării și articole pentru copii. O nișă la care puțini se gândeau într-o perioadă în care, pe fondul creditării excesive, majoritatea afacerilor online se îndreptau către comerțul cu electrocasnice.
Puteai să intri în afacere cu puțini bani. Marjele de profit erau destul de mari“, spune George Șerban. În cazul său, investiția inițială a fost de circa 10.000 de euro, sumă care a acoperit și primul stoc de marfă.
În plus, jucăriile reprezintă o nișă de produse cu uzură morală mică, neperisabile, spre deosebire de gadgeturi, de exemplu, despre care Șerban spune că se „învechesc“ în doar câteva luni. „Dacă nu vând o păpușă de Crăciun, o vând la Crăciunul viitor. În cazul unui iPhone, dacă acum am modelul 5, peste un an este la modă deja modelul 7“, explică clujeanul.
Recunoaște însă că a avut și noroc în a se menține între primii trei jucători din piață, alături de Noriel și Nichiduță, grație unui parteneriat pe termen lung cu unul dintre cei mai cunoscuți furnizori locali de jucării, Peak Toys, din Cluj- Napoca. Dar succesul afacerii a depins și de importurile de jucării din China, unde sunt fabricate inclusiv branduri europene. „Am ajuns să aducem containere din China și branduri pentru care avem exclusivitate“, mai adaugă George Șerban. Și, cum în online nu ești limitat de spațiu, și-a permis să includă în oferte și jucării voluminoase.
Între online și offline. De asemenea, a luat decizia de a nu vinde doar jucării, despre care antreprenorul spune că „se vând bine doar două luni pe an, în noiembrie și decembrie“. Practic, 55% din cifra de afaceri a firmei provine din vânzările de jucării din această perioadă a anului. Restul vânzărilor sunt generate de accesorii, în special din zona de puericultură, cum ar fi suzetele, cărucioarele, aparatele de sterilizat și chiar scaunele de copii pentru mașină.
Chiar dacă platformele online au posibilitatea să afișeze de aproape patru ori mai multe produse față de un magazin fizic, în offline numărul cumpărătorilor este mai mare. Și asta pentru că online-ul are limitele lui. „Peste 60% din clienții noștri au între 25 și 35 de ani, adică acel segment educat, ocupat, care caută pe internet, se documentează și plasează comanda online. Mămicile cu copii mai mari merg în offline“, explică Șerban.
E și motivul pentru care Best Kids va deschide anul acesta un magazin fizic într-un centru comercial din Cluj. În online, oferta depășește 11.000 de produse, în timp ce în offline vor putea fi expuse cel mult 3.000 de repere din cauza spațiului restrâns.
Antreprenorul recunoaște că această repoziționare va veni cu costuri suplimentare, inexistente în online, însă se vede nevoit să ia această decizie pentru că principalii competitori, Noriel și Nichiduță, au început cu afaceri în offline și abia apoi s-au orientat către vânzările pe internet.
Pirații pieței. Principalul pericol din piața jucăriilor, spune Șerban, este reprezentat de produsele contrafăcute, care pot „îngropa“ modelul original. „Un produs nou are succes în primul, cel mult, al doilea an de când intră în piață. Din acel moment este copiat și apare varianta lui ieftină“, detaliază acesta. Practic, din acest punct, produsul original nu se mai vinde, piața orientându-se către produsele piratate. El dă drept exemplu jocul Kendama, care a apărut pe piață în 2015, a devenit popular în scurt timp și doar după un an au apărut copiile ieftine din China. Dacă originalul costa peste 100 de lei, varianta chinezească a intrat pe piață la prețuri de cel mult 20 de lei.
Antreprenorul mai spune că invazia jucăriilor contrafăcute este greu de oprit. Chiar dacă, periodic, autoritățile confiscă containere întregi venite din zona Asiei, produsele piratate tot ajung pe piață, produsele confiscate fiind înlocuite cu noi loturi, pentru că prețurile copiilor sunt extrem de mici.
Iar prețurile scăzute sunt și una din cauzele pentru care piața este invadată de produse de proastă calitate. Din păcate, spune Șerban, românii se îndreaptă exact către aceste produse, iar în piață se vede. „Industria crește pe volume, și nu pe calitate. În fiecare an crește volumul comenzilor, crește dublu față de valoarea tranzacțiilor. Venitul crește doar cu 15% la o dublare a volumului comenzilor“, explică George Șerban.
În aceste condiții, mai spune antreprenorul, piața are o capacitate de creștere de cel mult 20% pe an. Iar bătaia se dă între jucătorii mari, pentru că în fiecare an se deschid și se închid magazine, în special, în online. Și, cum nu mai sunt foarte mulți furnizori de jucării românești, produsele din China domină piața, iar magazinele locale, fie în offline ori online, se mulțumesc cu ofertele producătorilor din Asia. Și, odată cu ele, și cumpărătorii.
[/vc_column_text][vc_text_separator title=”Jucării și jucării” color=”juicy_pink”][vc_column_text]Mediul online are avantajul că poate oferi la vânzare tot timpul anului atât produse „evergeen“, cât și ultimele noutăți din piață.[/vc_column_text][vc_column_text]
- Cel mai vândut. Cerculețele Hula Hoop sunt jucăriile cel mai bine vândute pe plan mondial. Chiar dacă au fost inventate cu aproape 60 de ani în urmă, sunt și acum populare și aduc cifre bune de vânzări magazinelor din întreaga lume.
- Preponderent online. Cele mai căutate produse în mediul online sunt cele de dimensiuni mari. Este vorba de căsuțe din plastic pentru copii, tobogane, triciclete, mașinuțe cu pedale sau săniuțe. Multe din aceste jucării, considerate „de exterior“, nu sunt expuse în magazinele fizice pentru că ocupă mult spațiu.
- Jucării inteligente. Un trend al ultimilor ani sunt jucăriile care inte-rac-ționează cu copiii. Este vorba de păpuși sau animale care vorbesc. Pentru că cererea pe acest segment este din ce în ce mai mare, jucăriile vorbitoare sunt disponibile în limbile țărilor în care sunt comercializate. De aceea sunt și printre cele mai scumpe produse.
- NG la modă. Printre cele mai în vogă jucării sunt cele vândute sub brandul National Geographic. Este vorba de telescoape, microscoape sau alte ustensile care se pot asambla și se adresează copiilor cu vârste de peste cinci ani.
[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]
FOTO: Guliver / Getty Images