Israel-Hezbollah-Iran: imposibila escaladare
Ultimele operațiuni israeliene împotriva mișcării șiite Hezbollah, alături de acțiunea de eliminare a șefului biroului politic al Hamas, Ismail Hanyeh, chiar în capitala Republicii Islamice Iran, și reacțiile care au urmat ne-au arătat limpede imposibilitatea declanșării unui război regional.
Rachetele și dronele trase de Hezbollah sunt mai degrabă un foc de artificii, o demonstrație de forță neconvingătoare decât un răspuns la pierderile și mai ales umilința suferite din partea Israelului.
Cele două componente ale așa-numitei « axe a rezistenței islamice », puterea tutelară, Iranul, și principalul său braț, mișcarea Hezbollah, au nevoie să se reculeagă, pentru a folosi cuvintele prințului Gorceakov, ministrul de externe al Rusiei țariste, pronunţate după înfrângerea în războiul Crimeii. Să se reculeagă în sensul schimbării strategiei, examenului în profunzime a sistemelor de contrainformații, revizuirii sistemului de comunicații și găsirii unor soluții de reconstruire a credibilității.
Felul în care Israelul a reușit aceste operațiuni de fineţe – detonarea dispozitivelor de emisie-recepție și localizarea unor importanți responsabili Hezbollah și Hamas – contează mai puțin și pot interesa pe cei pasionați de istoria serviciilor secrete şi evident serviciile însele. Pentru cei care se ocupă de analiza relațiilor internaționale importante sunt consecințele. Să le enumerăm !
Prima consecință notabilă este pierderea capacității de inițiativă atât pentru Iran cât și pentru Hezbollah dar mai ales pentru primul. Lovind Hezbollahul, Israelul a lovit de fapt Iranul căci acesta își exercită influenţa regională prin intermediul organizațiilor proxy. Prin detonarea pagerelor și stațiilor de emisie-recepție, Israelul a pus în evidență o adevărată structură de comandă pe care a scos-o din joc. Fără îndoială, cei scăpați cu viață și ajunși în spitale, au intrat în atenția serviciilor israeliene și au fost fișați. După eliminarea lui Hannyeh în 31 iulie, la Teheran, într-o reședință secretă a corpului Gardienilor Revoluției, leadershipul iranian este conștient că Israelul are capacitatea de a localiza persoanele din lanțul de decizie și comandă, ceea ce reprezintă un factor de descurajare din partea Israelului.
Această blocare cel puțin pe termen scurt a capacității de inițiativă a Iranului și Hezbollahului este o veste foarte bună pentru mai multe state arabe sunite din regiune, deranjate în primul rand de amprenta regională a Iranului și mult mai puțin de faptul că frații lor palestinieni suferă de pe urma operațiunilor israeliene din Gaza și pentru faptul că perspectivele soluției bazate pe doua state s-au subțiat până aproape de dispariție. Chiar pentru regimul de la Damasc, aflat în plin proces de normalizare a relațiilor sale cu statele sunite (arabe plus ceva mai lent Turcia) și de reintegrare în cadrul Ligii Arabe, o eventuală slăbire a amprentei regionale a Iranului este de bun augur căci coabitarea cu elementele pro-iraniene nu mai reprezintă o necesitate ci mai degrabă un element care îi afectează libertatea de mişcare în direcţia unor parteneri regionali cât şi o vulnerabilitate. Nu au fost destulă vreme Damascul și Tel Avivul cei mai buni inamici ?
Timpul ne va arăta şi cum această delegitimare și slăbire a Hezbollahului (- de remarcat că Israelul a lovit Hezbollahul iar nu poporul libanez ! -) se va reflecta și în planul echilibrelor din interiorul Libanului, dacă această situație nu-i va stimula pe ceilalți competitori atât locali cât și din exterior (Franța, Statele Unite, chiar Siria) pentru a profita de situație și acționa pentru restrângerea domeniului de influență al mișcării șiite.
Israelul și-a refăcut complet capacitatea de descurajare și credibilitatea pe lângă partenerii săi regionali, și prin urmare și-a consolidat parteneriatele cu statele arabe sunite (Egipt, Oman) cu care are încheiate tratate și în mod deosebit cu cele din cadrul acordurilor Abraham (Emiratele Arabe Unite, Bahrein), inclusiv cooperarea ceva mai discretă cu Arabia Saudită. De asemenea, statul evreu își demonstrează valoarea de întrebuințare excepțională ca aliat regional pentru SUA și puterile occidentale relevante, independent de comunicarea oficială care trebuie să țină seama de unele nuanțe.
În sfârşit, epicentrul crizei din Orientul Apropiat s-a deplasat dinspre Gaza spre nordul Galileei şi jumătatea de sud a Libanului.
În relațiile internaționale, capacitatea de escaladă aparține celui puternic.