Iohannis: Suntem de acord să se lege acordarea fondurilor de respectarea statului de drept

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat vineri, la Bruxelles, că România este de acord ca acordarea fondurilor UE să fie legată de respectarea statului de drept, însă specialiştii mai au foarte mult de lucru până când elaborează criterii concrete.

”Este destul de complicat de legat finanţarea pe fonduri europene de statul de drept, însă trebuie să vă spun foarte clar din capul locului: România nu se opune acestui mecanism. Deci noi suntem de acord să se lege acordarea fondurilor de respectarea statului de drept, însă specialiştii mai au foarte mult de lucru până când elaborează criterii foarte concrete, care se pot aplica. Însă noi suntem de acord, noi sprijinim această iniţiativă şi, dacă se ajunge la o procedură clară, noi suntem OK cu ea”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis vrea mai mulți bani pentru România

În ceea ce priveşte discuţiile de la Bruxelles, pe tema bugetului Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027. România are aşteptări legate de fondurile dedicate politicii de coeziune.

”Sunt mai multe fonduri care vin în această categorie, care pentru noi sunt vitale, pentru a atinge o convergenţă acceptabilă cât mai repede. De asemenea, pentru noi sunt foarte importante fondurile destinate agriculturii şi pe aceste două capitole suntem foarte hotărâţi şi sunt foarte hotărât să negociez la sânge, cum se spune, ca să obţinem cât mai mulţi bani pentru România. Dar sunt şi anumite condiţionalităţi care pentru noi sunt importante. De exemplu, flexibilitatea între fonduri ar fi foarte importantă pentru noi. Este, de asemenea, important ca, de exemplu, fondul de tranziţie spre o economie mai verde să nu fie parte din coeziune, ci să fie suplimentar”, a afirmat preşedintele.

El a subliniat că trebuie să fim foarte realişti, ecuaţia fiind extrem de complicată, dat fiindcă sunt două feluri de state: unii care plătesc mai mult decât primesc şi unii care primesc mai mult decât plătesc.

România primește mai mult decât contribuie

”Noi suntem din categoria statelor care primesc mai mult decât contribuim şi încă nu s-a ajuns în niciun fel, trebuie să spun, la o înţelegere între cei care contribuie mai mult şi cei care primesc mai mult. Sunt state care rămân ferm pe poziţie că vor să plătească doar 1% din venitul naţional brut şi sunt aici nişte calcule care ne arată că atunci ajungem la o limită foarte, foarte mult în jos. Propunerea Comisiei, de la care am pornit discuţiile acum mai multă vreme, a pornit de la o contribuţie de 1,1 şi ceva. Deci, vă daţi seama, dacă se coboară până înspre 1, atunci suma totală va fi considerabilă mai mică şi tăierile trebuie făcute undeva. Noi încercăm în continuare, prin negocieri, să ajungem totuşi la o contribuţie un pic mai mare decât 1%, ca să fie bani la dispoziţie şi pentru coeziune, şi pentru agricultură, şi pentru proiectele noi de cercetare, de Green Deal, şi aşa mai departe”, a explicat preşedintele.

Preşedintele Klaus Iohannis se întâlneşte, vineri, la Bruxelles, cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, pentru a discuta despre bugetul Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027. Negocierile sunt coordonate de şeful Consiliului European în scopul de a se obţine cât mai rapid un acord la nivelul şefilor de stat şi guvern din Uniunea Europeană.