Investiții din plăcere: arta, refugiu în timp de criză

Pe măsură ce numărul cazurilor de infec­ții cu coronavirus crește fără oprire, la fel se întâmplă și cu interesul oamenilor pentru artă. Investițiile în tablouri, mai ales, au rol de refugiu și nu a fost criză în ultima sută de ani în care oamenii cu bani mulți să nu-și pună averile la adă­post prin arta plastică.

Două recorduri au fost înregistrate în pe­ri­oada de pandemie pe piața de artă: un Grigorescu, „Țărăncuță cu fuior pe cale“, s-a vândut în martie cu 220.000 de euro. Mai recent, pe 7 octombrie, o lucrare a lui Adrian Ghenie (43 de ani), „Lidless Eye“ (2016-2018), a fost vândută la Hong Kong pentru un preț final de aproximativ șase mi­lioane de euro.

Între timp, la București, licitațiile de artă numără tot mai mulți clienți, numai că aceș­­tia nu sunt mari colecționari interna­ționali, ci oameni cu ambiții ceva mai mici și bugete pe măsură.

Cele mai bine vândute opere din 2020

Casa de Licitații Artmark anunță că printre operele care s-au vândut cel mai bine în această toamnă se numără o sculptură de Salvador Dalí, „Venus din Milo“, 4.750 de euro. Asta, în timp ce masa de șah din fosta colecție Nicolae Ceaușescu a avut preț de pornire de 350 de euro și s-a vândut până la urmă cu 16.000 de euro. „A fost cea mai disputată piesă din licitația res­pec­tivă, au fost oferiți 42 de pași de către peste 50 de palete online“, spune Alina Panico, PR manager al casei de licitații.

Se caută și arta clasică, și cea modernă. „Oamenii cumpără atât ca să facă investiții, cât și ca să se bucure de operele de artă pe care le cumpără. Eu le spun însă, de fie­care dată, că și dacă își cumpără artă din plăcere, mâine, dacă au o problemă financiară, își pot recupera cel puțin banii pe care i-au dat pentru ea“, spune Ion Ri­zea, administratorul celei mai vechi case de licitații din București, Alis.

Surpriza pentru toți cei implicați în co­merțul cu artă e creșterea exponențială a celor interesați de această piață. Nu mai e vorba de câțiva politicieni, ca la începutul anilor 2000, spune Ion Rizea. „Nu știu care a fost cauza, poate că oamenii s-au plicti­sit, n-au avut ce face acasă, cert e că s-au în­desit licitările la telefon și online. Am câș­tigat foarte mulți clienți noi de când a început pandemia: IT-iști, avocați, oameni care au un mic business“, explică administratorul Casei Alis.

„Avem cumpărători inteligenți, oameni care nu văd doar valoarea culturală, ci și un recipient pentru valoarea financiară, în care își pot păstra banii într-o perioadă de nesiguranță, cum este cea de acum“, spu­­ne și reprezentanta Alina Panico. Potrivit re­prezentantei Artmark, cei mai mulți dintre noii clienți nu caută „investițiile de randament, care uneori pot conține anumite contexte speculative, ci mai ales investițiile de tezaurizare, care la finalul unei crize îți vor da sigur înapoi aceeași valoare pe care ai pus-o în acea piesă de colecție“.

„Exact în perioadele extrem de dificile, cum este aceasta pe care o traversăm, se fac, de fapt, investițiile, pentru că arta, aurul, vinul chiar sunt investiții sigure“, spune curatorul independent Ioana Ciocan, directorul Art Safari. „Piața funcțio­nează în continuare, recordurile de piață au apărut exact în pandemie, iar tranzac­țiile s-au înfierbântat exact în acest moment și pe piața națională, și pe cea inter­națională. Piața de artă nu a înghețat nicio­dată, nici în timpul Primului Război Mon­dial, nici în timpul celui de-al doilea și nici în timpul pandemiei“, precizează Ioana Ciocan.

Ion Rizea adaugă că de-a lungul timpului a văzut și povești ca-n filme, oameni care au luat la revânzare de 8-10 ori mai mult decât dăduseră inițial pe o lucrare. „Un exemplu: în 2003 aveam un Tonitza la vânzare, piața era foarte jos atunci. Era o «Spa­niolă», venea dintr-o colecție foarte bună, a lui Barbu Brezianu. I-am recomandat unui domn să o cumpere și a luat-o fix cu 13.000 de euro. În 2009 primesc un telefon de la el, că are niște probleme financiare din cauza crizei economice. Mi-a spus: «Vinde-mi lucrarea!». Și am vândut-o, cu peste 86.000 de euro. Deci, în șase ani: de la 13.000, a ajuns la peste 86.000“, poves­tește Ion Rizea.

Cinci ani

Perioada recomandabilă pentru a ține o lu­crare, astfel încât să aducă un randament bun, e de cel puțin cinci ani, spune Ioana Ciocan. Dar și mai bine ar fi 10-15 ani. „Nu există o lucrare care să fie cum­pă­rată acum și repusă pe piață imediat, și care să aducă vreun randament. Ar fi o gre­­șeală enormă să se procedeze așa. Lucrările trebuie să stea un pic. Și, în func­ție de artist, (randamentul, n.r.) poate să crească undeva la 10-20-30%“, explică Ioana Ciocan.

Ea atrage atenția că lucrarea trebuie să fi fost cum­părată din piața albă și să fie „cât de cât un nume“. „Nu poți să cumperi pentru inves­tiții lucrări ale unor artiști care nu au nici­un fel de cotă“, preci­zează aceasta. Ea însăși colecționează artă foarte tâ­nără, ce are potențialul de a crește mult în timp. Dintre noii artiști, care nu costă mili­oane de euro, precum Adrian Ghenie, i-a atras atenția Obie Platon (33 de ani), tâ­nă­rul care a pornit ca graffer, a intrat în conflict cu Biserica pentru muralul șters cu „Sfân­tul Gheorghe și Balaurul ju­căuș“ și care a stabilit recent un record per­sonal: 18.000 de euro. Lucrarea „Problems“ (2019), vândută în iulie la Artmark, era esti­mată ini­țial între 5.000 și 8.000 de euro.

Cine vrea să cumpere și nu e fanul „canceurilor cu flori“ care domină licitațiile are ca alternativă galeriile de artă.

În București, Suprainfinit, pe Mântuleasa, îi reprezintă (între alții) pe Apparatus 22, Kristin Wenzel și Vlad Nancă. La Mobius, pe strada Dumbrava Roșie, sunt lucrările lui Andrei Gamarț, ale Codruței Cer­nea și ale lui Roman Tolici. Ștefan Câlția, Francisc Chiuariu și Dorin Crețu sunt la AnnArt.

Vânzările private nu sunt însă obligate să declare prețuri. Iar valoarea reală a unui artist poate fi verificată într-un singur fel: prin vânzările publice, adică licitații.

Potrivit Ioanei Ciocan, prețul este stabilit prin proceduri bine reglementate, de către evaluatori autorizați, în funcție de mai multe criterii. „Numărul unu este crite­riul estetic, cum arată lucrarea. Apoi, dimensiunea lucrării. După aceea, unde a fost prezentă lucrarea respectivă: a fost în colecția Ioana Ciocan și Ioana Ciocan a pus-o pe piață? Sau poate a fost în colecția Regina Maria, sau poate nu a fost în nicio colecție. Apare în catalog? În ce catalog apare? E un catalog important sau e un ca­talog publicat în regim propriu, cu ISBN de la Biblioteca Națională? A fost prezentă lucrarea în expoziție? În ce expoziție? La Că­­minul Cultural din Bârlad sau la Muzeul Național de Artă Modernă din Tokyo? Toate aceste lucruri, adunate, dau un preț. Prețul acesta devine cotă din momentul în care ajunge să fie public“, explică tot procesul cu­ra­torul de artă.

Ioana Ciocan reproșează însă universi­tăților de la noi că nu-i pregătesc pe tinerii artiști să se insereze pe piață. Ar fi nevoie de un astfel de curs, „ca să nu ajungem în situații extrem de bizare în care un artist spune: «Lucrarea mea costă 10.000 de euro». Iar artistul respectiv să aibă 19 ani și să fie student în anul II la Universitatea de Artă din Iași“.

Deocamdată, numele „clasice“ sunt cele mai căutate, ca o garanție a valorii investite. La Alis se vând bine, potrivit administratorului Ion Rizea, pictori români interbelici, postbelici, „chiar și contemporani“. „Un exemplu recent este Baba. Am avut, la o licitație, în octombrie, trei tablouri de Baba: un pastel, un tuș și un ulei și toate s-au vândut foarte bine“, spune Rizea.

La Artmark, ultimul exemplu de salt ne­ve­rosimil al prețului e o „fotografie pe care Brâncuși o făcuse lucrării sale în piatră «Portretul Baronesei Renée Frachon», care provenea din colecția celebrului brâncu­șolog Barbu Brezianu. A pornit în licitație de la 5.000 de euro și a fost adjudecată în cele din urmă cu 16.000 de euro“, spune Alina Panico. E un record pentru o fotografie realizată de Constantin Brâncuși în România. „O altă fotografie, realizată tot de Brâncuși cuplului de sculpturi «Muza Ador­mită» și «Cocoșul», a fost adjudecată la New York, la o licitație organizată de Casa Sotheby’s tot în 2020, cu 150.000 de euro“, subliniază reprezentanta Artmark, diferența dintre piața de artă din România și cea internațională.

O picătură într-un ocean

Piața de artă din România a fost eva­luată anul trecut la 16 milioane de euro, o picătură în oceanul de aproape 68 de miliarde de do­lari, cât ar fi valoarea la nivel mondial. Iar dacă Brâncuși dădea tonul în arta inter­na­țională în urmă cu un secol, același rol îl au azi artiști precum Adrian Ghenie. Miracolele sunt însă rare. „Nu cunosc prea multă lume care să poată spune că a cum­părat Ghenie acum 20 de ani“, zice curatorul Ioana Ciocan. Astfel de cum­pă­rători însă există, iar o lucrare a băimă­rea­nului, „Marină“, din 1996, e una din vedetele licita­ției de toamnă de la Artmark, pro­gra­mată pe 22 octombrie.

Arta de a face profit

Valoarea pieței de artă din România a fost estimată, pentru 2019, la 16 milioane de euro. În 2020 nu se întrevăd pierderi sem­nificative, în ciuda pandemiei.

• CREȘTERE. Piața de artă a crescut cu 22% pe an în perioada 2016-2019.
• RANDAMENT. În ultimii 15 ani, randamentul mediu anual al pieței de artă a fost de 27%.
• ARTĂ CONTEMPORANĂ. De la 15% din totalul vânzărilor la casele de licitații în 2015, lucrările de artă contemporană au ajuns în 2019 la o pondere în vânzări de 29%.
• ARTMARK. Valoarea licitației de primăvară Artmark a sporit de la 1,03 milioane de euro în 2019 la 1,25 milioane de euro în 2020.