Între Trump și Ginghis Han. Mongolia, elevul-model al Occidentului, prinde gustul politicilor iliberale

Mongolia, elevul-model al Occidentului în materie de democrație, crescută neașteptat între Rusia și China, totodată o țară binecuvântată cu resurse naturale, cu o populație tânără și cosmopolită, pare să prindă gustul unor politici iliberale care s-ar putea să-i pericliteze traiectoria prooccidentală.

Acest articol a apărut în numărul 77 (4– 17 noiembrie 2019) al revistei NewMoney

Într-o dimineață de iulie, președintele Mongoliei, Battulga Khaltmaa, participa la deschiderea festivalului de vară din Naadam, unde aproape oricine dintre cele trei milioane de mongoli poate să-și arate măiestria în materie de călărie, lupte sau de tir cu arcul.

În mod special, s-ar putea spune, călăria este parte integrantă a culturii naționale încă din secolul al XIII-lea, când conducătorul Ginghis Han a reușit să unească mai multe clanuri și să cucerească o mare parte din Eurasia. Îndesat ca statură, dar puternic, campion el în­suși la arte marțiale, Battulga a urcat pe scenă, a mers spre microfon și și-a început panegiricul la adresa „marelui și iubitului nostru părinte fondator“, Ginghis Han, „chintesența identității unui mongol adevărat“.

Marele Ginghis Han, având statut oficial de erou na­țional, este atât de prețuit de președintele Battulga, încât acesta i-a ridicat și o statuie de 40 de metri înălțime. Considerat cel mai de temut lider din peri­oada sa, Han a ucis milioane de oameni în campaniile sale de cucerire care au răscolit și redesenat granițele continentului asiatic.

Deși cu greu s-ar putea spune despre liderul mongol că a fost un democrat, în ultimele trei decenii a fost glorificat în Mongolia, paradoxal, în țara consi­de­rată elevul-model al Occidentului. Liderii europeni și americani laudă Mongolia, pe care o consideră o oază de libertate și de capitalism, pe deasupra binecuvân­tată din plin cu resurse naturale, cu o populație tâ­nără și cosmopolită, care-și dorește cu ardoare un drum diferit de cel al puternicilor săi vecini, Rusia și China.

Democrație peste noapte

O percepție care a fost și pe placul investitorilor străini, precum gigantul anglo-australian Rio Tinto Plc, care practic și-a croit planurile de creștere bazându-se pe uriașul proiect minier de aur și cupru Oyu Tolgoi din Deșertul Gobi.

Chiar dacă mongolii au beneficiat în mod evident de pe urma capitalismului – produsul intern brut per capita a crescut de zece ori din 1994, sonda­jele indică faptul că tot mai mulți sunt frustrați și cred că re­sursele țării sunt furate de străini. Sentiment ce a alimentat o escaladare a furiei antisistem, val pe care de altfel omul de afaceri populist Battulga ajungea pre­șe­dinte în 2017.

În mandatul lui, traiectoria Mongoliei a suferit schim­bări vizibile, iar pentru unii, îngrijorătoare. Battulga s-a apropiat de liderul rus Vladimir Putin, iar la începutul anului a stârnit o criză politică, după ce a sus­ținut adoptarea unei legislații care îi permite să dea afară judecători și înalți magistrați după bunul- plac.

La scurt timp, chiar s-a folosit de această prero­gativă și a îndepărtat o serie de înalți magistrați, deci­zie pe care a cosmetizat-o ca fiind parte a luptei împo­triva corupției și a menținerii țării pe un traiect de­mocratic.

Chiar dacă rezervele de cupru, aur, minereuri fe­roase și de alte metale rare fac ca Mongolia să fie atractivă pentru SUA și pentru aliații ei, la fel de important pentru aceștia din urmă este și modelul pe care Mongolia îl reprezintă.

Situată într-un cerc de au­toritarism care se întinde din Marea Chinei de Sud până spre Europa Centrală, Mongolia contrazice cumva teoria că unele părți ale lumii nu ar fi niciodată congruente cu valorile liberale. Pe măsură ce Battulga își consolidează poziția, mulți mongoli se întreabă dacă țara lor va reuși să rămână o excepție și pe vii­tor. Pentru că, nu-i așa, în cele din urmă, și oazele ajung să sece.

Înainte de Mongolia democrată, a existat Republica Populară a Mongoliei – în realitate, un stat-satelit al Mos­covei sovietice. Declinul Republicii Populare a apă­rut la începutul anilor ’90, după protestul studen­ților din centrul capitalei Ulan Bator. Au venit alegerile libere, printre primele în rândul țărilor foste comuniste.

Și deși era în stagnare economică până și după standardele sovietice, Mongolia a trecut la economia capitalistă aproape peste noapte. Mulți au fost dezo­rien­­tați, dar s-au generat astfel enorme oportunități pentru cei cu instincte bune și capabili să le exploa­teze.

Battulga s-a numărat printre aceștia. Ca practicant de sambo, artă marțială preferată în rândurile Armatei Roșii sovietice, a avut ocazia să călătorească mult în alte țări. A devenit importator de produse conside­rate un lux – blugi și casete VHS. După căderea comunismului, a pus bazele companiei Genco, inspirat de filmul „Nașul“, unde Vito Corleone avea o firmă de ulei de măsline cu acest nume.

Și-a extins afacerile, astfel că Battulga a devenit proprietar de hotel, de fabrică de carne, de firmă de taxiuri și al unei agenții de turism. Dar cel mai am­bi­țios pro­iect de business a fost ridicarea statuii ec­vestre a lui Ginghis Han, 40 de metri înălțime și 250 de tone de oțel amplasate la o oră de mers de capitala mongolă. Inter­zis în perioada comunistă, Ginghis Han și-a recăpătat după 1990 statutul de cel mai venerat lider al țării.

O carieră politică

Battulga a fost ales parlamentar în 2004, iar în 2008 devenea ministru al transporturilor și construcțiilor. Cererea de cupru, cărbune și de alte mărfuri din Mongolia a explodat. În 2009, Rio Tinto încheia un acord pe 30 de ani cu guvernul pentru a exploata vastele zăcăminte din Oyu Tolgoi, deve­nind astfel cel mai mare investitor străin. Capitalul cheltuit pentru acest proiect-mamut a dus la o mărire a produsului intern brut de 17% în 2011, cea mai ra­pidă rată de creștere din lume. Cum era de așteptat, au început să vină, în valuri, bancheri de investiții și firme miniere.

Din 2014 însă, acest boom a luat sfârșit – prețul bu­nu­rilor s-a prăbușit, moneda națională, tugrik, s-a depreciat masiv, scumpind costurile importurilor. Au dispărut multe locuri de muncă din sectorul construc­țiilor, ocupate mai ales de mongoli din zona rurală. Gu­vernul a fost nevoit să anuleze proiecte de infra­structură, să le taie salariile funcționarilor publici și chiar să negocieze un ajutor financiar din partea Fondului Monetar Internațional (FMI). Magazine de lux precum Louis Vuitton s-au închis.

Nemulțumirile sociale au escaladat, mai ales la adre­sa politicienilor corupți. Pe valul acesta de furie a urcat Battulga, ironic, el însuși fiind un prosper om de afaceri, ba chiar suspectat de delapidare de fonduri într-un proiect feroviar (a negat că ar fi vinovat). În 2016, a luat cuvântul în cadrul unui protest organizat împotriva inechităților din mediul de business. „Averea noastră este exportată. Unde se duc oare acești bani?“, se plângea atunci Battulga.

În următorul an avea să candideze la alegerile pre­zidențiale. Deși a evitat comparații directe, a preluat mult din campania electorală a președintelui american Donald Trump. S-a portretizat drept un outsider și un exemplu aspirațional, iar sloganul cu care și-a înfășurat programul de guvernare a fost „Mongolia va câștiga“. Și mai ales cu susținerea celor mai săraci, a reușit un sur­prinzător scor în primul tur, la distanță de principalul rival. A câștigat confortabil și în al doilea tur.

În prima parte a mandatului lui Battulga, premierul Khurelsukh Ukhnaa a căutat să ocupe centrul spectrului politic. Cei doi sunt din partide opuse ideologic, ceea ce nu i-a împiedicat să colaboreze. În realitate, principalele forțe politice din Mongolia nu sunt foarte clar delimitate ideologic, iar președintele Battulga se bucură de susținere importantă chiar în partidul lui Khurelsukh.

Iliberalism?

La începutul anului, președintele a intrat sub lumina reflectoarelor când i-a cerut procu­rorului general să inițieze o anchetă avându-l în centru pe predecesorul său, Elbegdorj Tsakhia, un liberal absolvent de Harvard suspectat că ar fi vândut fără temei legal un vast zăcământ de cărbune unor investi­tori străini. A fost refuzat de procuror, care a argumen­tat că are nevoie de dovezi puternice pentru a putea deschide un dosar.

În martie, Battulga a modificat legislația, iar Consi­liul Național de Securitate a căpătat prerogativa de a putea demite înalți magistrați. Legea a fost criticată și considerată neconstituțională. Totuși a fost adoptată cu sprijinul partidului premierului, dat fiind faptul că mulți dintre parlamentarii cu pricina erau vizați de pro­curori pentru fapte de corupție.

Battulga a fost de neclintit, susținând că noua legis­lație era necesară pentru a neutraliza susținerea de care se bucură anumite grupuri de interese politico-economice. Magistrați, polițiști și angajați ai servicii­lor secrete erau acuzați că fac parte „dintr-un sistem conspirativ care protejează activități ilegale ale acestor grupuri“, a declarat Battulga în fața parlamentarilor.

La o zi după adoptarea noii legi, președintele i-a demis pe procurorul general care îi opusese rezis­tență, dar și pe președintele Curții Supreme. În mai, era demis și directorul agenției anticorupție, insti­tuția care investiga implicarea lui Battulga în delapidarea de fonduri din proiectul feroviar. În următoarea pe­rioadă, 17 magistrați, câțiva din Curtea Supremă, au fost îndepărtați din funcții.

Suspiciuni

În timpul interviului pentru Bloomberg, Battulga (56 de ani) nu a avut nimic din stilul președin­telui american Trump, ci, dimpotrivă, a vorbit calm și atent, cu o voce gravă. Pe de altă parte însă, se pre­zintă, asemenea lui Donald Trump, drept genul de om al cărui succes l-a învățat cum funcționează lucrurile, de fapt.

„Cunosc bine toate fazele prin care a trecut economia mongolă, tranziția la capitalism. Cunosc la fel de bine sistemul judiciar și faptul că împreună cu agenția anticorupție a început să servească anumite inte­rese“, a spus președintele mongol. Dacă această stare de lucruri se perpetuează, „Mongolia va fi aruncată cu ani în urmă și vor urma ani de haos“, a mai spus Battulga, adăugând că nu ezită în a-și apăra decizia cu pri­vire la schimbarea legislativă în discuție.

Este convins că problemele majore de corupție au o singură sursă reală – resursele bogate ale Mongoliei. Începând cu anii ’90, „parlamentarii și miniștrii care au avut acces la informații despre resursele naturale și la pârghii legislative au făcut o groază de bani din proiecte miniere“, spune Battulga. Pentru a răspunde criticilor care-l acuză că subminează instituțiile care veghează la bunul mers al justiției, spune că împreună cu guvernul analizează atent cum țări precum Norvegia gestionează resursele pentru un bine public cât mai larg.

Cum era de așteptat, discuțiile despre resursele Mongoliei alunecă rapid spre Rio Tinto. În giganticul proiect Oyu Tolgoi, încheiat în 2009, statul are 34%, deținere obținută în baza unui împrumut de la dezvoltator. Dobânda pe care Mongolia trebuie să o plă­tească este substanțială și nu va primi dividende până când datoria nu va fi lichidată – în jurul anului 2040. Proiectul Oyu Tolgoi este crucial pentru economie. Când va demara, ar urma să fie cel mai mare angajator privat.

Pentru mulți mongoli însă, faptul că un activ națio­nal este deținut majoritar de un dezvoltator străin este inacceptabil. Un sondaj din 2019 realizat de Fun­dația Sant Maral arată că aproape 90% din respondenți vor ca minele strategice să fie deținute majoritar de statul lor.

Doar că pentru un proiect atât de complex, cu cos­turi de operare atât de mari și cu provocările pe care le implică zona îndepărtată, este viabil doar sub operarea unei colos de talia grupului Rio Tinto. În prezent, mina este doar o groapă deschisă, iar pentru lărgirea subterană a exploatării, lucrările de execuție sunt extrem de dificile.

Deși, formal, Battulga nu are nicio putere în relația cu o companie privată precum Rio Tinto, el exercită o influență politică enormă și a făcut presiuni pentru rediscutarea acordului. A deplâns faptul că țara sa nu a înțeles pe deplin implicațiile proiectului, pe care l-a etichetat „o greșeală a unei democrații tinere și lipsite de experiență“.

Drept urmare, pledează pentru o rene­gociere parțială, susținând că, în definitiv, este o prac­tică internațională. Revizuirea acordului poate fi ris­cantă. Oyu Tolgoi va dura deja mai mult și implicit va fi mai scump, iar „orice renegociere ar periclita vii­to­rul acestui proiect“, atrage atenția Rio Tinto într-o de­clarație pentru presă.

Apropierea de Rusia?

Președintele și responsabilii mongoli vor fi nevoiți să ajungă la un echilibru între interesele grupului Rio Tinto și sensibilitățile populare, dacă vor să asigure prosperitate unei mase cât mai largi de concetățeni. Actualele proteste au des­curajat deja o serie de investitori străini interesați de proiecte mi­niere în Mongolia, țară care are nevoie dis­perată de capitalul și de know-how-ul acestora.

Doar că atât unii liberali din Mongolia, cât și unii ob­servatori străini se tem că viitorul pe care-l preferă de fapt Battulga arată mai puțin scandinav și mai de­grabă rusesc. Temerea le este alimentată de prietenia dintre Battulga și Putin. După încheierea Războiului Rece, legăturile economice dintre Rusia și Mongolia au fost limitate, iar companiile rusești au fost cu mult mai puțin active în Mongolia comparativ cu cele chinezești, de pildă.

Dar, în primii doi ani de mandat, Battulga s-a întâlnit constant cu omologul său rus, Vladimir Putin, cea mai recentă întâlnire fiind la înce­putul lunii septembrie, când cel din urmă a fost primit cu fast în Ulan Bator.

Întrebat direct dacă împinge cumva Mongolia în bra­țele Moscovei, Battulga a ținut să spună că este vorba doar de legături pragmatice și emoționale, deo­po­trivă. „Depindem aproape în totalitate de Rusia pen­tru aprovizionarea cu țiței și electricitate, așa că tre­buie să colaborăm îndeaproape. Rusia și Mongolia au strânse legături“, spune președintele mongol.

Predecesorii lui Battulga s-au concentrat pe curta­rea Statelor Unite, unul dintre gesturi fiind trimiterea de trupe în Afganistan și în Irak. Legăturile cu Washingtonul sunt axa așa-numitei „politici a celui de-al trei­lea vecin“, demers al Mongoliei menit să-i ga­ranteze autonomie prin cultivarea de relații diplomatice bune dincolo de Rusia și China.

Și oficialii americani au făcut eforturi pentru a păstra Mongolia în orbita Occidentului. În iunie, John Bolton, consilier pe probleme de securitate la acel mo­ment, a făcut o vizită în Mongolia, urmat la scurt timp de ministrul apărării, Mark Esper. Iar Donald Trump l-a primit la Casa Albă pe Battulga.

Pentru cei care vor să investească în Mongolia, democrația rămâne avantajul competitiv major. Nu trebuie să mergi departe de Ulan Bator pentru a găsi familii a căror viață s-a îmbunătățit mult în anii de democrație. Clasa de mijloc este formată în mod consistent din tineri mongoli, dintre care mulți au studiat și au muncit în Occident.

Chiar și cei care au pus umărul la tranziția Mongoliei la capitalism se arată uimiți de progresele făcute. Jargalsaikhan Dambadarjaa și Bold Luvsanvandan, foști activiști pro-democrație în anii ’90, fac acum parte din establishment – Jargalsaikhan conduce un respectabil think tank, iar Bold este parlamentar și este președintele unui partid.

Ambii țin să remarce tra­iectoria unică și independentă a țării lor și împăr­tășesc viziunea președintelui Battulga, care vrea o prosperitate cât mai largă în matricea actualului sis­tem. „Când doar o mână de oameni se îmbogățesc foarte mult, iar masele sărăcesc, frustrarea crește. Ce se întâmplă acum în Ungaria și Polonia se întâmplă și la noi“, spune Jargalsaikhan, arătându-se îngrijorat de direcția în care se îndreaptă acum Mongolia.

„Nimeni nu vrea ca Mongolia să rămână o demo­crație“, crede Bold, făcând trimitere la țările vecine. „Nu mai sunt sigur nici de țările occidentale. Este mai ușor atunci când ai de-a face cu un dictator“, a completat el.

O țară cu resurse

Mineritul are o pondere de aproape 90% în economia Mongoliei.

• Rezervele. Mina Oyu Tolgoi este amplasată în cea mai secetoasă parte a Deșertului Gobi, la 80 de kilometri de frontiera cu China. Estimările indică rezerve de aproape 2,7 mili­oane de tone de cupru, 1,7 milioane de uncii de aur și 1,9 mii de tone de argint. Producția a început în 2013, iar în 2021 va funcționa la capacitate maximă.
• Importanța .Costurile calculate în 2010 pentru ex­ploatarea minei Oyu Tolgoi, cel mai valoros proiect din istoria țării, ajungeau la 4,6 miliarde de do­lari. În 2013, urca­seră la 10 miliarde de dolari. Până la momentul închiderii exploatării, mina va avea o pondere esti­mată în PIB de 30%.
• Operatorul. Rio Tinto este un grup anglo-australian fondat în 1873 și una dintre cele mai mari firme de minerit din lume, cu activități pe șase continente.

Articol preluat din BloombergBusinessweek