Internetul viitorului vine din spațiu și are potențial să ne ducă până pe Marte. Dar nu toți sunt încântați de asta

„Merci, mais non merci!“ Cei 350 de localnici din Saint-Senier-de-Beuvron au primit cu scepticism maxim o propunere a companiei SpaceX de a instala pe terenurile lor antene pentru captarea semnalului de internet de mare viteză transmis de rețeaua din spațiu a companiei fondate de Elon Musk. „Acest proiect este cu totul nou. Nu avem nicio idee despre impactul acestor semnale. În semn de precauție, consiliul mu­nicipal a spus nu“, explică Noemie Brault, viceprimarul satului din nordul Fran­ței, aflat la 20 de kilometri de catedrala Mont Saint-Michel.

Starlink e unul dintre proiectele farao­nice ale lui Elon Musk, o megaconstelație de sateliți de telecomunicații prin care își propune să asigure conexiuni instant la in­ternet de mare viteză, indiferent de cât de în­depărtat e colțul de lume în care ne-am afla. Iar pentru a face asta, SpaceX vrea să construiască în următorii ani în jurul Pă­mân­tului o rețea de 42.000 de sateliți.

Până atunci, aproape o jumătate din po­pulația lumii rămâne fără acces la internet, deoarece majoritatea opțiunilor de conexi­une necesită o magistrală extinsă de ca­bluri subterane costisitoare, complet inac­cesibilă localităților rurale îndepărtate.

Retorica normandă

În cazul Franței, con­tractorul Starlink a obținut de la auto­ri­tățile de reglementare aprobările pentru instalarea a nouă așa-numite „radomuri“ – structuri circulare înalte de trei metri care protejează antenele – în comuna din Normandia de Jos, însă edilii locali au emis o ho­tărâre de blocare a lucrărilor.

„Este îngrijorător, pentru că nu dispunem de niciun fel de informații despre posibilele efecte ale semnalelor asupra sănă­tății oamenilor sau animalelor. Iar când auzi că vrea (Elon Musk, n.r.) să implanteze cipuri în creierul oamenilor, chiar te înspăi­mânți“, detaliază Noemie Brault pentru AFP.

Când vorbește despre intenții înspăi­mân­tătoare, aceasta se referă la Neuralink, compania mai puțin mediatizată, prin care cel considerat de mulți drept adevăratul Tony „Iron Man“ Stark dezvoltă o tehnologie care presupune implantarea unor electrozi în creier pentru a crea o interfață wi­re­less creier-calculator, interfață capa­bilă inclusiv să augmenteze inteligența natu­rală prin descărcarea sau încărcarea de in­formații de la sau către un computer. Conectat în zonele corespunzătoare ale cre­ierului, un astfel de dispozitiv le-ar pu­tea permite persoanelor cu diferite forme de paralizie să manipuleze mașinile prin puterea gândirii sau – în cazul celor cu afec­țiuni gen Parkinson – să își controleze mișcările fizice. „În principiu, ar putea să repare tot ceea ce este în neregulă cu cre­ie­rul“, spune Musk.

În Saint-Senier-de-Beuvron, marile îngri­jorări ale momentului rămân însă riscurile asociate undelor electromagnetice, despre care François Dufour, consilier local din partea ecologiștilor, spune că „sunt lucruri pe care am avut deja ocazia să le obser­văm la liniile de înaltă tensiune care au afec­tat mai mulți fermieri din zonă“. În plus, se întreabă el retoric, „rețele sociale și internetul există deja – de ce ar tre­bui să căutăm internet pe Lună?!“.

Agenția Frecvențelor Naționale din Franța (ANFR) a dat deja asigurări că sa­teliții Starlink nu prezintă niciun fel de riscuri, mai ales în condițiile în care emit din spațiu. La firul ierbii însă, Jean-Marc Belloir, un sătean în vârstă de 57 de ani, e îngrijorat că vacile sale ar putea da mai pu­țin lapte. „La ferma noastră suntem mereu online. Vacile mele sunt conectate, iar ceasul meu smart mă avertizează când tre­buie mulse. Dar având în vedere acoperirea acestor antene, ar trebui să facem studii în ceea ce privește impactul lor“, spune fermierul, care și-a numit una din vaci „SpaceX du Beuvron“.

Constelația Musk

La fiecare câțiva ani, (alt)cineva apare amenințând că va perturba industria comunicațiilor prin satelit. Și, de regulă, cu toții ard miliarde de dolari înainte ca ambiția lor de a atinge cerul să se prăbușească înapoi în țărână. De la sfârșitul anilor ’90, Globalstar, Iri­di­um, Leosat, Skybridge, Teledesic și alte companii au încercat să rescrie comu­ni­ca­țiile spațiale, doar pentru a eșua mai mult sau mai puțin răsunător.

Internetul „spațial“ de bandă largă există deja, dar se bazează pe sateliți geosta­țio­nari de mărimea unui autobuz care orbi­tează la aproximativ 36.000 de kilometri dea­supra Pământului, distanțele mari fă­când conexiunile prea lente pentru a concura eficient cu noile aplicații din rețelele terestre. Semnalul ajunge astfel în locuri în care cablurile ies din discuție, dar perfor­manțele sunt limitate. Iar aici intervin Elon Musk și SpaceX. Compania are în momentul de față aproximativ 1.000 de sateliți func­ționali, iar planul lui Musk este să ajungă la 12.000 în următorii cinci ani, cu jumătate dintre ei activi până la sfârșitul lui 2024.

De dimensiunea unei mese și cu o greu­tate de puțin peste 225 de kilograme, toți acești sateliți sunt și vor fi plasați la altitudini între 550 și 1.350 de kilometri, pe orbita joasă a Pământului. Interconectați și mult mai aproape de planetă, sateliții Starlink vor putea să transmită rapid cantități mari de informații către orice punct de pe Pământ, chiar și peste oceane și în locuri extrem de greu accesibile, la viteze superi­oare celor mai rapide rețele de fibră submarine sau subterane.

La începutul lui septembrie 2020, ingi­nerii de la SpaceX au anunțat că rețeaua este deja capabilă să asigure viteze de des­cărcare de peste 100 megabiți pe secundă, viteze suficiente pentru a-i permite unui utilizator să facă streaming simultan cu mai multe filme în format HD.

Prin magnitudinea sa, spun acum ana­liștii, Starlink reprezintă o amenințare pentru întreaga industrie. Dintr-un total de 9.000 de sateliți lansați de la începutul odiseei spațiale terestre, în momentul de față doar aproximativ 2.000 orbitează Pămân­tul, iar jumătate dintre ei sunt ai companiei SpaceX. În plus, proiectul se adresează nu doar utilizatorilor de bandă largă din zo­nele rurale ai ViaSat Inc., Hughes Satellite Systems Corp. și ai altor companii, ci și ope­ratorilor aerieni (pentru conectivitate WiFi pe avioane), flotelor de transport ma­ri­tim și potențialilor clienți militari – adică untul și pâinea din industria consacrată a sateliților.

Starlink a intrat de câteva luni în faza de testare beta, serviciile sale fiind accesibile în nordul Statelor Unite, Canada și în unele părți ale Europei, iar compania spune că are până acum peste 10.000 de utilizatori.

Conectați la orbită

Comunicațiile spa­țiale pierd de mult timp teren în fața ri­valilor tereștri, iar Starlink provoacă astfel o industrie care oricum a fost pusă deja cu spatele la zid. În urmă cu patru decenii, sateliții conectau apeluri vocale pe dis­tanțe lungi. În urmă cu cincisprezece ani, tot ei erau principalul pod al Africii către world wide web. Acum nu mai e cazul. De altfel, una dintre cele mai profitabile opor­tunități de afaceri care le-a mai rămas este vânzarea spectrului de frecvențe pe care nu îl mai pot folosi operatorilor de sisteme wireless terestre.

Numai că Musk nu e singurul care crede că a sosit timpul broadbandului spațial. Costul dezvoltării unor astfel de proiecte a început să scadă, în special datorită pu­terii de calcul îmbunătățite, a sateliților mai mici și a componentelor și proceselor mai standardizate. SpaceX are însă un avantaj față de rivalii săi, care se bazează pe terți pentru a-și duce pe orbită sateliții.

Fondatorul Amazon, Jeff Bezos, a finan­țat până acum cu peste zece miliarde de dolari o constelație rivală, Proiectul Kuiper. Aceasta ar urma să aibă 3.236 de sate­liți plasați pe orbita joasă a Pămân­tu­lui, dar până acum nu a lansat nici mă­car unul.

Telesat, o companie canadiană de co­mu­nicații prin satelit existentă de o jumă­tate de secol, trece acum de la sateliții geostaționari tradiționali la rețele orbitale de sateliți, cu o ofertă de servicii pentru au­torități guvernamentale, linii aeriene și companii de transport maritim.

Tot pe orbita joasă au pariat și cei de la OneWeb, o companie din Marea Britanie care a strâns 3,4 miliarde de dolari de la in­vestitori – printre ei Airbus SE și SoftBank Group Corp. –, cu promisiunea „acce­sului la internet peste tot, pentru toată lumea“. În martie 2020 și-au cerut intrarea în insolvență, dar au revenit în afaceri în toamna aceluiași an, cu un nou proprietar, în formula unui consorțiu format din guvernul Marii Britanii și compania indiană Bharti Global, unul dintre primii trei furnizori de servicii de comunicații după nu­mărul de clienți. Constelația OneWeb ar urma să aibă 650 de sateliți, din care au ajuns pe orbită 74.

Întrebat de Bloomberg pe care dintre aceste companii și-ar pune banii dacă ar fi obligat să o facă, Rupert Pearce, chief exe­cutive officer (CEO) al Inmarsat, unul dintre liderii serviciilor de comunicații prin sa­telit, a răspuns: „Experiența de până acum ar sugera Starlink, nu-i așa? Ai curajul lui Musk, ai mentalitatea Silicon Valley, iar ceea ce a făcut cu SpaceX este teribil de impresionant“.

Un pas uriaș, un procent mic

Evident, un proiect de o asemenea amploare nu e niciodată ieftin. SpaceX și-a făcut până acum banii transportând sateliții altora pe orbită. Dar Musk vrea să coloni­zeze planeta Marte, iar visul ăsta îl va costa mai mult decât poate câștiga în industria rachetelor. De la anunțarea pro­iec­tului Starlink, Musk a recunoscut că speră să pună mâna pe „un procent mic“ dintr-o piață mondială a telecomunicațiilor esti­mată la aproximativ 1.800 de miliarde de dolari. Ceea ce ar putea însemna pentru SpaceX un profit anual între 30 și 50 de mi­liarde de dolari, potrivit estimărilor ana­liștilor. Bani despre care Gwynne Shotwell, președintă și chief operating officer (COO) la SpaceX, spune că ar putea finanța nu doar dezvoltarea Starlink, ci și a infrastructurii SpaceX pentru lansarea viitoarelor mi­­siuni spre Marte.

Pe termen lung, arată o estimare făcută în toamnă de Morgan Stanley, valoarea de piață a SpaceX ar putea trece de 100 de miliarde de dolari, cu un aport al Starlink de 80 de miliarde de dolari.

Dar, în cazul în care Starlink va da greș, pe rugul eșecului său nu vor arde doar investitorii SpaceX. „Dacă Starlink este o de­zamăgire profundă, am putea vedea o altă scădere a ciclului de investiții spațiale“, crede Tim Farrar, președinte al companiei de cercetare de piață TMF Associates.

Investițiile în startupuri spațiale au crescut de la 1,1 miliarde de dolari în intervalul 2000-2005 la 6,6 miliarde de dolari între 2006 și 2011 și la 10,6 miliarde de dolari în perioada 2012-2017, potrivit unui raport rea­lizat de Bryce Space and Technology. Bani pro­veniți de la peste 550 de investitori ale că­ror nume au fost dezvăluite, printre care se află 2% din cei prezenți în topul Forbes pe 2017 al miliardarilor lumii, deta­liază aceeași sursă.

Între timp, în Saint-Senier-de-Beuvron, Anne-Marie Falguieres, a cărei casă se află la doar 60 de metri de locul unde ar urma să fie amplasată o viitoare stație Starlink, spune despre oamenii din sat că nu sunt o comunitate de tehnofobi. „Nu îl atacăm pe Elon Musk. Problema este că aceste antene sunt ceva absolut nou, cel puțin în Franța. Și am vrea să știm mai întâi dacă sunt sau nu periculoase.“

Acest articol a apărut în numărul 112 al Revistei NewMoney

FOTO: Getty