Insulele comorilor: unde și cum se ascund companiile de Fisc
[vc_row][vc_column][vc_column_text]
Presate de BNR să își curețe creditele neperformante din bilanțuri, băncile sunt suspectate acum de Fisc că s-ar fi folosit de offshore-uri și paradisuri fiscale pentru a scăpa de activele toxice din portofolii. Numai că din acest scenariu lipsesc câteva nuanțe importante.
Trebuie să o spunem de la început, practica în sine nu este ilegală, dar Fiscul este nemulțumit de circuitele financiare complexe prin care au fost scoase din țară creditele neperformante (NPL), artificii care se traduc prin încasări mai mici la bugetul de stat. În ultimii ani, la nivel european și global, a fost deschisă o veritabilă cutie a Pandorei, vizavi de unde și cât impozit ar fi corect să plătească multinaționalele.
AVANTAJE ÎN CIRCUIT. Nu toate vânzările de credite neperformante, NPL-uri (credite cu întârzieri la plată de cel puțin 90 de zile), sunt evazioniste, avertizează Andrei Șărban, avocat specializat în drept bancar și recuperare de creanțe.
Cu toate acestea, mai multe bănci din România au optat pentru externalizarea portofoliilor „toxice“ către entități offshore controlate de grupul-mamă, un circuit ce prezintă o serie de avantaje. „Banca vinde NPL-uri către o entitate offshore. Cum o vinde? La o valoare mică. Suficient de mare, însă, încât să «merite» paguba, căci diferența dintre creanța vândută și prețul obținut este pierdere fiscală. În secunda doi eliberează provizionul (care poate fi de la 75% la 100% din creanță). Firma offshore cumpără creanța tot cu bani de la bancă, bani împrumutați, urmând să recupereze creanța“, explică Șărban. Din suma recuperată achită creditul către bancă, iar diferența e profit neimpozabil în România.
În 2015, băncile au vândut NPL-uri de circa cinci miliarde de euro, potrivit unui studiu KPMG. În iunie 2016, rata creditelor neperformante a scăzut la 9%, după ce în 2013 ajunsese la 22%, potrivit datelor BNR din care mai reiese că, până la sfârșitul anului trecut, băncile au cesionat credite în valoare de peste opt miliarde de euro (nu toate către offshore-uri sau companii controlate de banca-mamă).
(IN)CORECT? Problema Fiscului vizavi de practica vânzării NPL-urilor este că poate însemna încasări mai mici la buget, ca urmare a reducerii bazei impozabile. „Toată discuția pe această temă ar trebui să fie despre evaluarea corectă a prețului acestor NPL-uri. Poate fi o problemă de prețuri de transfer atunci când ele se vând intragrup“, spune Angela Roșca, managing partner Taxhouse.
Prețurile de transfer sunt prețurile la care multinaționalele realizează tranzacții între sucursalele din diferite țări. Deoarece există riscuri ca multinaționalele să „factureze“ fictiv anumite cheltuieli, pentru a-și „optimiza“ impozitele datorate unui anumit stat, Fiscul a început să fie tot mai atent la acest tip de tranzacții.
Practic, ANAF trebuie să stabilească dacă anumite cheltuieli au fost reale, dar și dacă prețul de pe facturi a fost calculat corect. „Dacă vorbim de companii multinaționale care activează în jurisdicții fiscale diferite, o analiză a tranzacțiilor intragrup, din perspectiva respectării principiului valorii de piață, este un proces complex, prețul de piață fiind determinat prin raportare la tranzacții comparabile desfășurate între persoane independente“, explică Roxana Arghiroiu, avocat specializat în drept fiscal, despre felul în care se analizează prețurile de transfer.
În teorie, pare simplu. În practică, însă, lucrurile se complică.
ARTA PREȚURILOR DE TRANSFER. Stabilirea prețului „corect“ de transfer nu este o știință, ci mai mult o artă, recunosc specialiștii. „S-au publicat manuale întregi de către OECD și ONU pe această temă. Există niște guidelines, dar nu există reguli absolute ca într-o știință exactă. Valoarea de piață se determină într-o limită de rezonabilitate și în funcție de caracteristicile fiecărui caz specific“, nuanțează Angela Roșca de la Taxhouse.
ANAF susține că, pe lângă NPL-urile din sistemul bancar, a identificat și alte practici ce indică suspiciunea unei reduceri fictive a bazei impozabile. „Am avut un caz al unei companii din top zece care scotea banii prin salarii nejustificate (…) Vă dau un alt exemplu din zona juridică – când ai un buget extrem de consistent pentru jurişti care acoperă toate domeniile, de ce mai plăteşti o firmă de avocatură cu milioane de euro pentru analiza sistemului juridic din România?“, spunea în octombrie Ionuţ Mişa, directorul general al Direcţiei Administrare a Marilor Contribuabili din cadrul ANAF.
ADEVĂRUL E LA MIJLOC. Angela Roșca este de părere că adevărul este undeva la mijloc. Există situații în care ANAF are dreptate și situații în care multinaționalele au dreptate. Provocarea este de a dovedi că ai dreptate, iar aici, sarcina probei aparține contribuabililor. Pe de altă parte, reacția în forță de acum a ANAF-ului contrastează cu pasivitatea din trecut. „E greu de tras o linie clară de demarcație, dar tendința generală este că ANAF-ul ia anumite poziții dure, mai ales în comparație cu lipsa de reacție pe care a avut-o în anii trecuți“, spune Roșca, referindu-se la atitudinea tranșantă a Fiscului, care de cele mai multe ori „dă jos“ toate cheltuielile și trimite dosarul în instanță, unde îi revine judecătorului să decidă cine a avut dreptate și cât de justificate au fost cheltuielile pe care și le-au dedus multinaționalele.
EXCES DE ZEL. La verificarea dosarelor de prețuri de transfer ar trebui să existe „o flexibilitate în relația contribuabil-organ fiscal, cu atât mai mult cu cât, în contextul economic actual, caracteristicile piețelor se pot schimba de la an la an“, crede Roxana Arghiroiu. În realitate, inspectorii fiscali au tendința să elimine de la deductibilitate orice cheltuieli pentru care există o minimă competență internă, fără a încerca să înțeleagă explicația companiei. „Dacă am în interiorul firmei un om de IT sau un contabil, nu înseamnă că nu pot achiziționa de la grupul din care fac parte servicii de IT sau servicii de analiză financiară, de pildă o licență IT sau servicii financiare legate de situațiile de vânzări, de profitabilitatea firmei“, explică Angela Roșca, adăugând că în aceste cazuri trebuie evitată o dublare a cheltuielii cu serviciile de care o firmă are nevoie versus salariile oamenilor intern angajați în poziții legate de acele domenii.
UN MILIARD DE EURO. ANAF susține că în 2014 a identificat la nivelul marilor contribuabili circa un miliard de euro sume suplimentare din prețuri de transfer. Fiscul nu a răspuns solicitării NewMoney până la închiderea ediției. Dintr-un raport al FMI reiese că multinaționalele practică tranzacții sofisticate, ce ascund avantaje fiscale. Acestea variază „de la scheme financiare transfrontaliere ce sunt profitabile doar datorită avantajelor fiscale pe care le incumbă, la utilizarea greșită a tratatelor, la manipularea prețurilor de transfer, pentru a deplasa în mod artificial veniturile în țările cu fiscalitate redusă și cheltuielile în țări cu fiscalitate ridicată“, potrivit FMI.
SE SCHIMBĂ LEGISLAȚIA. Până la sfârșitul anului 2018, statele membre UE trebuie să transpună o directivă ce stabilește o serie de norme împotriva practicilor de evitare a obligațiilor fiscale (erodarea bazei impozabile, transferul profiturilor etc). De asemenea, multinaționalele vor depune o singură declarație de impunere, „urmând ca profitul impozabil să fie partajat între statele unde aceste companii sunt active, în funcție de trei factori: active pe care le dețin în statul respectiv, forța de muncă pe care o au acolo (numărul de angajați) și locul în care compania își vinde produsele și/sau furnizează serviciile“, explică avocata Roxana Arghiroiu. Comisia mai lucrează și la soluții de eficientizare a disputelor dintre statele membre pe tema prețurilor de transfer. La nivel european există 900 de astfel de litigii fiscale.
UN EFORT GLOBAL. Impozitarea „echitabilă“ a multinaționalelor este o preocupare nu doar europeană, ci și globală. Proiectul BEPS (Base Erosion and Profit Shifting) vizează implementarea unor soluții de eliminare a lacunelor existente în actuala legislație internațională. Aceste lacune permit „dispariția“ profiturilor sau transferul artificial al acestora în jurisdicții cu un nivel mai scăzut sau chiar zero de impozitare, unde companiile nu desfășoară niciun fel de activitate. Veniturile neîncasate ca urmare a acestor practici sunt estimate a fi între 100 și 240 de miliarde de dolari pe an, echivalentul a 4-10% din veniturile globale din impozitul pe profit. România și alte 84 de state au aderat până acum la inițiativa BEPS.
UPDATE: La solicitarea NewMoney, ANAF a precizat că nu are o estimare mai recentă cu privire la sumele suplimentare identificate în urma analizei dosarelor prețurilor de transfer. De asemenea, Fiscul nu a dorit să furnizeze alte informații despre controalele din bănci.
[/vc_column_text][vc_text_separator title=”Ofensiva împotriva multinaționalelor” color=”juicy_pink” border_width=”2″][vc_column_text css=”.vc_custom_1479722866567{background-color: #ffe8e8 !important;}”]Comisia Europeană (CE) acuză mai multe multinaționale că ar fi beneficiat de un tratament fiscal preferențial, care le-a permis să plătească impozite mai mici decât competiția.[/vc_column_text][vc_column_text]
- CAZUL APPLE. La jumătatea acestui an, CE a ajuns la concluzia că Apple a primit de la Irlanda avantaje fiscale necuvenite în valoare de circa 13 miliarde de euro. Mai exact, începând cu 1991, Apple și-ar fi transferat toate profiturile din Europa în Irlanda, unde impozitul ar fi fost calculat după o formulă specială, din care rezulta „o rată efectivă de impozitare care a scăzut de la 1% în 2003 la 0,005% în 2014“, potrivit CE.
- INVITAȚIE CONTROVERSATĂ. În urma anchetei, Comisia a lansat o invitație controversată altor state membre de a recalcula impozitele datorate de Apple. „Cuantumul impozitelor neplătite care trebuie recuperate de autoritățile irlandeze s-ar reduce dacă alte țări ar solicita companiei Apple să plătească mai multe impozite“, notează executivul european.
- FIAT și STARBUCKS. La sfârșitul lui 2015, CE a decis că Luxemburg și Olanda au acordat avantaje fiscale selective companiilor Fiat, respectiv Starbucks. Sumele care ar trebui recuperate se ridică la cel puțin 20 de milioane de euro în cazul fiecărei companii. Luxemburg a contestat decizia în instanță.
- ALTE ANCHETE. În ianuarie 2016, Comisia a găsit nereguli și în Belgia. Un număr de cel puțin 35 de multinaționale, în principal din UE, ar fi primit avantaje fiscale selective. În vizorul CE mai sunt și companiile Amazon și McDonald’s.
[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]
FOTO copertă: Cel puțin două bănci din România și-au transferat creditele neperformante în paradisuri fiscale Sursa foto: Guliver / Getty Images
