Încasări record pentru filmul Joker. A depășit Deadpool și ar putea să treacă și de Avengers: Infinity War
Lungmetrajul „Joker” al lui Todd Phillips, cu Joaquin Phoenix în rol principal, a revenit pe primul loc în box office-ul nord-american de weekend, devansând „Maleficent: Mistress of Evil”.
În al patrulea weekend de la premiera în cinematografe, „Joker” a generat încasări de 18,9 milioane de dolari, potrivit boxofficemojo.com.
„Joker” se apropie de „Avengers: Infinity War”
La nivel global, thrillerul a generat până acum încasări de 849 de milioane de dolari. „Joker” ajunge astfel pe primul loc în topul filmelor cu rating R (interzis minorilor sub 17 ani), depășind astfel „Deadpool”. Rămâne de văzut dacă pelicula poate depăși „Avengers: Infinity War” care a generat venituri de peste 2 miliarde de dolari la nivel global. Ultimul film din seria Marvel, „Avengers: Endgame” este pe primul loc în topul încasărilor all-time, cu 2,797 miliarde de dolari.
Filmul premiat anul acesta la Veneţia cu Leul de Aur spune povestea lui Arthur Fleck, un bărbat singuratic, abuzat, cu probleme mintale, care, pe măsură ce societatea continuă să îl respingă, adoptă un personaj ale cărui acţiuni devin violente.
Top box office. Maleficent este pe locul al doilea în SUA
Producţia „Maleficent: Mistress of Evil”, cu Angelina Jolie, Elle Fanning şi Michelle Pfeiffer în distribuţie, a coborât, după al doilea weekend de la premieră, pe poziţia secundă, cu încasări de 18,5 milioane de dolari.
Animaţia „The Addams Family”, bazată pe benzile desenate cu acelaşi nume ale lui Charles Addams şi regizată de Conrad Vernon şi Greg Tiernan, a urcat un loc, până pe trei, după al treilea weekend de la debut. Filmul a generat încasări de 11,7 milioane de dolari.
Filmul „Zombieland 2: Double Tap”, cu Woody Harrelson, Jesse Eisenberg, Abigail Breslin şi Emma Stone în distribuţie, s-a clasat pe poziţia a patra în top, în coborâre un loc faţă de weekendul de debut. Lungmetrajul regizat de Ruben Fleischer a generat încasări de 11,4 milioane de dolari în al doilea sfârşit de săptămână de la premieră.
Thrillerul horror „Countdown”, regizat de Justin Dec, cu Elizabeth Lail în rol principal, a debutat pe locul al cincilea, cu încasări de 9 milioane de dolari.
Pe poziţia a şasea în clasament a debutat filmul de acţiune „Black and Blue”, cu Naomie Harris în rol principal, cu încasări de 8,3 milioane de dolari.
După al treilea weekend de la premieră, „Gemini Man” – cu Will Smith în rol principal – a coborât două locuri, până pe şapte, cu încasări de 4 milioane de dolari.
Thrillerul „The Lighthouse”, cu Willem Dafoe şi Robert Pattinson în distribuţie, a urcat şapte poziţii, până pe opt, după ce, în al doilea weekend de la premieră, a generat încasări de 4 milioane de dolari.
Drama „The Current War”, regizată de Alfonso Gomez-Rejon, cu Benedict Cumberbatch, Michael Shannon şi Nicholas Hoult în distribuţie, a debutat pe locul al nouălea, cu încasări de 2,7 milioane de dolari.
Pe locul al zecelea, în coborâre patru locuri, s-a clasat animaţia „Abominable”, care a generat încasări de 2 milioane de dolari în al cincilea weekend de la premieră.