Hidroelectrica ia un credit de 1,25 miliarde lei de la BRD

hidroelectrica

Compania de stat Hidroelectrica, unul din cei mai mari producători de energie din ţară, ia un credit de 1,25 miliarde lei de la BRD, pentru achiziţia de participaţii şi realizarea de investiţii în proiecte de energie regenerabilă.

„BRD – Groupe Société Générale acordă Hidroelectrica un credit verde în valoare de 1,25 miliarde lei, destinat achiziţiilor de participaţii în proiecte de energie regenerabilă. Finanţarea, acordată pe termen de şapte ani, are ca obiect achiziţia de participaţii şi realizarea de investiţii directe în proiecte operaţionale bazate pe energia produsă de vânt sau solară”, a anunţat banca.

Strategia de investitii şi dezvoltare a companiei, vizând diversificarea în domeniul energiei regenerabile, destinaţia creditului, precum şi angajamentele de raportare ale companiei cu privire la aspectele de mediu şi caracteristicile proiectelor vizate, au permis calificarea acestui credit drept verde.

”Hidroelectrica ia foarte în serios obiectivele de investiţii pe care şi le-a asumat faţă de acţionari prin strategia societăţii. România are un potenţial uriaş de dezvoltare în zona regenerabilelor, iar Hidroelectrica are voinţa şi poate atrage resursele pentru a acţiona ferm în această direcţie. Ne dorim să exploatăm toate oportunităţile de diversificare a producţiei, păstrând însă în centrul valorilor noastre eticheta de companie românească 100% verde”, a declarat Bogdan Badea, preşedintele directoratului Hidroelectrica.

Finanţarea acordată este în linie cu Principiile de finanţare verde ale Asociaţiei Pieţei Creditelor (LMA Green Loan Principles).

“Suntem onoraţi să susţinem programul ambiţios al Hidroelectrica prin structurarea celui mai important credit verde acordat până acum în România. Este şi o dovadă a marii noastre ambiţii de a ajuta la construirea unei lumi mai durabile”, a spus Yves Lallemand, director general adjunct al BRD, coordonatorul activităţilor de Corporate Banking.

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie verde

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie verde din România şi principalul furnizor de servicii tehnologice necesare în Sistemul Energetic Naţional. Compania exploatează în prezent un număr de 209 centrale, cu o putere instalată totală de 6.482 MW. Acestora li se adaugă parcul eolian de la Crucea, cu o putere instalată de 108 MW.

Compania de stat a realizat în 2020 un profit net de 1,453 miliarde lei, în creştere cu aproape 5%, de la 1,386 miliarde lei în 2019. Veniturile Hidroelectrica au scăzut însă în 2020 cu 8,7%, la 3,788 miliarde lei, de la 4,177 miliarde lei în 2019.

BRD – Groupe Société Générale operează o reţea de 584 de unităţi. Banca ocupă o poziţie importantă pe piaţa românească a cardurilor, cu aproximativ 2,5 milioane de carduri şi o reţea de acceptare de aproximativ 30,000 POS şi aproape 1.400 ATM-uri. Activele sale totale, la sfârşitul lunii decembrie 2020, erau de 61,6 miliarde lei.

BRD face parte din Grupul Société Générale, unul dintre cele mai mari grupuri europene de servicii financiare. Grupul are 138.000 de angajaţi în 62 de ţări şi peste 29 de milioane de clienţi în întreaga lume, în trei activităţi-cheie: retail banking în Franţa, retail banking internaţional, Asigurări şi Servicii financiare pentru companii, Global Banking şi Soluţii pentru Investitori.