Hello Holidays: Aducem destinații noi în atenția turiștilor în 2022 și suntem optimiști că va fi un an mai bun pentru călătorii

Mai multe destinații de vacanță în Grecia, curse charter autocar noi spre Bulgaria, din aproape toată țara, mai multe excursii O zi cât o vacanță” în România și Bulgaria, circuite cu autocarul ori avionul în Europa sunt lansate de Hello Holidays pentru 2022. Acestea se adaugă programelor de vacanță în Grecia, Turcia, Egipt, Dubai organizate constant de agenție.

Vacanțele pentru 2022 sunt listate în prima campanie de oferte speciale din an, De ziua noastră, e ziua ta!”, derulată între 20 și 25 ianuarie, prin care Hello Holidays marchează împlinirea a 15 ani de activitate în turism. Cu această ocazie, 15 sejururi în Grecia, Turcia, pe litoralul românesc ori circuite sunt oferite gratuit celor care fac rezervări în timpul campaniei, extragerea având loc la finalul acesteia, pe 26 ianuarie.

Grecia, destinația pentru care Hello Holiday a vândut primele vacanțe în urmă cu 15 ani, este prezentă în oferta 2022 cu mai multe noutăți, insulele Skopelos, Alonissos, Skiathos, dar și Pelion, Volos. Agenția organizează curse charter autocar, din mai până la finalul lunii septembrie, și oferă pentru cazare o selecție de hoteluri situate foarte aproape de plajă.

Alte oferte pentru vacanța în Grecia, în Halkidiki, Thassos, Evia, Riviera Olimpului și Zakynthos (zbor charter) sunt disponibile cu reducere de până la 60% între 20 și 25 ianuarie.

Un sejur în Pelion, în luna iunie, costă de la 155 de euro/persoană, iar în Evia, de la 130 de euro/persoană, prețurile fiind mai mici cu până la 20% în campania aniversară.

“Reluăm Pelion, care a mai fost în oferta noastră, și lansăm Skiathos, Insula Skopelos, Insula Alonissos și Volos la cererea turiștilor noștri care călătoresc de mai multe ori într-un an în Grecia, au locuri preferate, dar vor să vadă și zone noi. Se fac deja rezervări pentru studiouri și hoteluri aflate aproape de plajă, ofertele de Early Booking, dar și cele din campania aniversară fiind avantajoase. Operând Grecia de 15 ani avem cele mai bune oferte de la partenerii noștri locali”, declară Denisa Oprea, director de marketing Hello Holidays

Pentru Bulgaria, care a reprezentat și 60% din vânzările zilnice ale Hello Holidays vara trecută, agenția introduce din 27 mai curse charter autocar zilnice din București, de două ori pe săptămână din Deva și Craiova și preia transferurile din zona Moldova. În Bulgaria, agenția asigură transferurile la dus și la retur de la hotel pentru toate zonele de pe litoralului bulgăresc. Pentru turiștii din Cluj-Napoca și împrejurimi sunt oferite ca alternativă zboruri săptămânale pentru sejururi de 3, 5, 7 sau 8 nopti.

Vacanțele în Sharm el Sheikh din 2022 sunt disponibile până la finalul lunii martie pe zboruri charter, iar cele pentru Hurghada, până în noiembrie. Pentru rezervările din perioada 20 – 25 ianuarie reducerea e de 100 de euro/cameră.

Hello Holidays lansează în 2022 mai multe tipuri de vacanțe cu avionul ori autocarul în Turcia, în zonele de litoral, în Cappadocia, Efes, Istanbul, Turcia de Nord și Est. Primul zbor charter al sezonului este spre Antalya, pentru vacanța de Paște, în timp ce zborurile pentru Marmaris, Bodrum și Kusadasi sunt programate din luna iunie. Prețurile pentru sejururile cu avionul ori cu autocarul în Turcia sunt tăiate la jumătate în timpul campaniei aniversare.

Peste 80 de programe de tip circuit se află în oferta Hello Holidays în 2022, în România, Serbia, Croația, Slovenia, Macedonia, Albania, Ungaria, Cehia, Franța, Italia, Spania, Portugalia, țările nordice ori Rusia, cu o durată de la două la 20 de zile, organizate din februarie în noiembrie.

“Revenim la programele pe care le aveam înainte de pandemie, dar adăugăm și Iordania, Statele Unite, Georgia, Turcia cu Trabzon și Van sperând că 2022 va fi un an cu mai puține condiționări pentru călătorii. Toate acestea au o reducere de 15% rezervate în perioada campaniei aniversare”, precizează directorul de marketing

În 2022, Hello Holidays le propune turiștilor mai multe variante de excursii “O zi cât o vacanță”, peste 40 de trasee prin România și Bulgaria oferindu-le ocazia să viziteze mănăstiri, cetăți, sate și orașe turistice, să petreacă o zi la mare sau la munte.

Înființată în urmă cu 15 ani, agenția de turism Hello Holidays este organizator de circuite în România și alte 36 de țări din Europa și Asia, dar și de sejururi în Grecia, Turcia, Egipt, Dubai. Programele “O zi cât o vacanță”, de o zi, în România și Bulgaria, ori cele cu o durată mai mare, de până la 20 de zile, oferă turiștilor experiențe unice de călătorie.

Hello Holidays Transport, prin care sunt realizate programele de vacanță ale agenției, are o flotă de 13 autocare și 6 microbuze, ultimele două autocare fiind cumpărate în timpul pandemiei.

Grupul de firme Hello Brands (agenția Hello Holidays și Hello Holidays Transport) a înregistrat în 2021 un volum de vânzări de 5,5 milioane de euro și estimează o creștere de 20% în 2022.