GRATUIT. Aplicația InfoCons cu lista agențiilor de turism şi hotelurile de încredere

Cu ocazia Zilei Mondiale a Turismului, InfoCons pune la dispoziția consumatorilor, prin intermediul Aplicației Europene InfoCons, o listă actualizată a unităților de cazare și a agențiilor de turism autorizate din România, precum și a unităților de alimentație publică autorizate din țară.

„În contextul călătoriilor, consumatorii ar trebui să se asigure că locaţia selectată pentru cazare respectă criteriile de clasificare conform legii şi, de asemenea, să se asigure că aceasta este autorizată, iar clasificarea obţinută corespunde”, se arată într-un comunicat.

Această opţiune este disponibilă doar pentru România şi Aplicaţia Europeană InfoCons trebuie setată din secţiunea „Alege limba”, selectând limba Română. Prin accesarea secţiunii „Verifică firmă turism”, disponibilă în Meniul Aplicaţiei Europene InfoCons, consumatorul poate căuta după denumirea operatorului economic (hotel, pensiune, agenţie turism, etc.) informaţii cu privire la acesta.

Alerte care semnalează că operatorii economici nu au licenţă

Cu ajutorul Aplicaţiei Europene Gratuite InfoCons, consumatorii vor fi atenţionaţi prin semnul „!”, cât şi prin culoarea roşie a textului, dacă operatorul economic căutat are licenţa retrasă sau radiată.

În cazul în care consumatorii întâmpină vreo problemă în timpul călătoriilor sale, InfoCons pune la dispoziţia tuturor secţiunea SOS din cadrul Aplicaţiei Europene InfoCons.

Printr-o simplă accesare a aplicaţiei, consumatorii, indiferent de limba pe care o vorbesc, au acces la toate numere de urgenţă de pe teritoriul României şi la nivel internaţional. Secţiunea SOS a Aplicaţiei Europene InfoCons poate fi utilizată inclusiv offline, numerele de urgenţă putând fi astfel apelate direct din aplicaţie, fără conexiune la internet, potrivit Agerpres.

Indiferent de ţara în care consumatorul se află, acesta poate apela autorităţi locale cu atribuţii în domeniu în cazul în care întâmpină vreo problemă sau observă încălcarea drepturilor altor cetăţeni (protecţia consumatorilor, poliţie, pompieri, ambulanţă etc.), prin intermediul secţiunii SOS din cadrul Aplicaţiei Europene InfoCons.

Ziua Mondială a Turismului este sărbătorită, în fiecare an, la data de 27 septembrie, de către 159 de ţări, şase teritorii, doi membri cu statut de observator şi peste 500 de membri afiliaţi, componente ale Organizaţiei Mondiale a Turismului (UNWTO).