Globalworth iese la rampă cu o emisiune de obligațiuni de 550 de milioane de euro și anunță următoarea destinație de investiții: Polonia

Dezvoltatorul imobiliar Globalworth, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața locală de real estate, a atras 550 de milioane de euro prin intermediul primei sale emisiune de obligațiuni în euro, banii urmând să fie utilizați pentru achitarea unor datorii și finanțarea dezvoltării companiei, atât în România, cât și în alte țări din regiune.

„Suntem încântați de interesul puternic arătat de investitorii internaționali pentru această primă emisiune de obligațiuni în euro, o mutare importantă pentru o companie de investiții în imobiliare activă pe piața din Europa Centrală și de Est. Prin intermediul acestei emisiuni, ne simplificăm puternic structura de datorii, reducând semnificativ costul finanțării și ne poziționăm pentru următoarea etapă a extinderii noastre în România, dar și în regiunea Europei  Centrale și de Est, în special în Polonia”, a spus Dimitris Raptis, director adjunct și director de investiții al Globalworth.

Obligațiunile în euro sunt scadente în iunie 2022 și au o dobândă anuală fixă de 2,875%. Globalworth vrea să listeze obligațiunile pe bursa din Irlanda.

Recent, în acționariatul Globalworth a intrat un fond de investiții sud-african, Growthpoint, care administrează active la nivel mondial de 7,6 miliarde de euro. La începutul acestui an, presa israeliană scria că Globalworth se află și în cursa pentru preluarea grupului israelian Africa-Israel Investments, care deține pe plan local mai multe proprietăți, printre care și unul dintre cele mai performante mall-uri din România, AFI Cotroceni.

Printre activele Globalworth, investitor care și-a concentrat atenția mai mult asupra Bucureștiului, se numără clădirile de birouri Globalworth Tower (Bucharest One), UniCredit Tower, Cathedral Plaza, Gara Herăstrău și Tower Center. De asemenea, compania are în lucru acum proiecte de birouri precum Globalworth Campus din zona Pipera din București.

Dezvoltatorul Globalworth, unul dintre cei mai activi jucători de pe piața locală imobiliară, a obținut anul trecut un venit operațional net de 43,6 milioane de euro, în creștere cu 53,5% față de 2015. Avansul spectaculos vine în contextul în care Globalworth a făcut o serie de achiziții imobiliare în ultimii ani, crescându-și numărul de proprietăți generatoare de venituri.

La finalul anului trecut, portofoliul imobiliar al companiei fondate de grecul Ioannis Papalekas (foto) a ajuns la 977,5 milioane de euro, care îl plasează pe locul al doilea în topul proprietarilor cu cele mai mari active imobiliare, după NEPI.

 


FOTO: Mediafax

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *