Gheorghiţă: Probabil că mai mult de jumătate din populaţia lumii va trece prin infecţia cu Sars-CoV-2. Vom ajunge într-o fază endemică

Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, consideră că vom ajunge într-o fază endemică de evoluţie a bolii şi crede că se va renunţa la majoritatea restricţiilor, iar din acel momentul fiecare va fi responsabil pentru sănătatea lui şi a celor cu care se întâlneşte.

“Vom ajunge într-o fază endemică de evoluţie a bolii. Este foarte probabil să se întâmple acest lucru pentru că toate estimările ne arată că, în această perioadă, probabil, că mai mult de jumătate din populaţia lumii va trece prin infecţia cu Sars-COV-2, ori coroborat cu faptul că peste 60% din populaţia la nivel global a primit cel puţin o doză de vaccin, foarte probabil că vom ajunge în faza post pandemică, în perioada de endemie în care va conta foarte mult comportamentul individual”, a declarat, miercuri, Valeriu Gheorghiţă.

Acesta crede că în acel moment se va renunţa la majoritatea restricţiilor.

”Practic, cred că se va renunţa la majoritatea restricţiilor şi, din acel moment, fiecare va trebui să fie mai responsabil pentru sănătatea lui şi a celor cu care se întâlneşte, a celor apropiaţi, a bunicilor, a părinţilor vulnerabili. Cred că este momentul să înţelegem că doar noi putem să schimbăm parcursul acestei infecţii pe mai departe”, a mai afirmat Valeriu Gheorghiţă.