GCS: Peste 16.700 de cazuri noi de COVID-19, raportate în ultimele 24 de ore

Grupul de Comunicare Strategică anunţă că până marţi, la ora 10:00, s-au înregistrat peste 16.700 de cazuri noi de COVID-19 şi au fost raportate 70 de decese, din care cinci din perioada anterioară. Incidenţa cazurilor în Bucureşti a crescut la 6.15, de 5,67 în urmă cu o zi.

”Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 18 ianuarie 2022, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 16.760 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 70 decese, dintre care 5 anterioare. Vom detalia datele în buletinul informativ de la ora 13.00.”, transmite  Grupul de Comunicare Strategică.