Gala Tinerii în Arenă, finala programului anual care ajută tinerii să se lanseze în lumea afacerilor, revine pe 11 mai

Finala competiției de antreprenoriat în care tinerii întreprinzători sunt aduși în fața liderilor de business ai României revine și anul acesta, într-un format inedit.

Peste 50% din tinerii români declară că își doresc să înceapă un business, însă doar 2% acționează – aceasta este una dintre statisticile studiului PulseZ, derulat anual de proiectul Vreau să fiu Antreprenor, care a condus la apariția competiției dedicată tinerilor întreprinzători, aflată la a IV-a ediție anul acesta.

Conform aceluiași studiu, 1 din 2 tineri consideră lipsa unui mentor ca fiind în topul impedimentelor atunci când vrei să lansezi un business, după lipsa resurselor financiare(74% dintre respondenți), iar Tinerii în Arenă adresează exact această problemă.

Organizat de proiectul Vreau să fiu Antreprenor, evenimentul va avea loc joi, pe 11 mai, în cadrul Summit-ului Romanian Business Leaders 2023 ce se va desfășura în  format hibrid la Crowne Plaza Bucharest Hotel. La Gala intitulată simbolic anul acesta “Eroii Viitorului”, vor participa peste 250 de antreprenori de top și lideri din business-ul autohton, dar și peste 50 de tineri dornici să asiste la momentele tensionate din marea finală.

Gala Tinerii în Arenă își propune să fie un moment de conexiune între Generația Z și cei care formează astăzi mediul de business, un parteneriat necesar pentru a construi un mediu de afaceri solid pentru viitor.

“Am creat competiția Tinerii în Arenă tocmai pentru că cei 2% care au mers mai departe, care au început să lucreze, au nevoie de ajutor. Ei au parcurs un program de pregătire de 6 luni, în care cei cu adevărat potriviți să ajungă în finală s-au remarcat. Le-am testat disciplina, le-am pus la dispoziție experți care să îi treacă prin etapele de dezvoltare ale unui business și i-am conectat pe fiecare cu un mentor din RBL. Mulțumim, pe această cale, mentorilor, partenerilor și sponsorilor care s-au implicat în pregătirea tinerilor și au susținut acest eveniment, dar și tuturor persoanelor care au adus o contribuție. Mulțumită lor, sunt convins că cele 5 echipe sunt super pregătite să impresioneze audiența din 11 mai” a declarat Cosmin Sava, Project Manager la Vreau să fiu Antreprenor

Competiția se desfășoară pe formatul Dragons’ Den, concept originar din Japonia, în care diverși antreprenori la început de drum își prezintă afacerile într-un timp scurt, încercând să convingă jurații să investească în ideea lor. De data aceasta, însă, premiul pus în joc nu este de natură financiară, ci este implicarea ca mentori a juraților.

Juriul care va decide dacă se implică sau nu în afacerile prezentate de tineri este format din cinci lideri de business români:

  • Dragoș Petrescu, Președinte City Grill și actualul lider de proiect al Vreau să fiu Antreprenor
  • Dragoș Anastasiu, Președinte Eurolines Romania
  • Lucia Costea, cofondatoare & CEO Secom
  • Dragoș Roșca, private equity investor și CEO al Delta Asset Invest
  • Ana Maria Marian, Managing Director Enayati Medical City

De cealaltă parte, echipele de tineri care vor urca pe scenă au idei de afaceri din industria consilierii vocaționale(Emthrive), turismului medical(DocTravel), digitalizarea domeniului HoReCa(Waytr), mâncărurilor sănătoase pentru liceeni(Yummi), și consilierii psihologice(Calmly).

Vreau să fiu Antreprenor a lansat și înscrierile pentru a vizualiza în direct evenimentul. Sunt disponibile atât bilete cu participare fizică, destinate celor care își doresc o experiență premium, cât și online, pe site-ul evenimentului.

Ediția a 4-a a evenimentului Tinerii în Arenă are drept sponsori: KPMG, Kruk, Unioncont Expert și platforma Edus. Printre susținătorii evenimentului se numără: Atra Doftana, Leadder, Reverb44.

Tinerii în Arenă este un concept marca Vreau să fiu Antreprenor, un  proiect Romanian Business Leaders. Studiul Insights PulseZ este un studiu realizat  anual de către Vreau să fiu Antreprenor cu scopul de a afla ce vor, ce fac  și cum gândesc reprezentanții generației Z.