Flux rapid pentru posesorii de paşapoarte biometrice la Aeroportul Henri Coandă

Aeroport Otopeni Henri Coanda

Aeroportul Henri Coandă are, începând de vineri, un flux rapid pentru posesorii de paşapoarte biometrice, care va funcţiona, pentru început, în perioadele cu flux de pasageri maxim.

”Începând cu data de 26 mai, în aerogara Plecări internaţionale a aeroportului Henri Coandă s-a deschis fluxul rapid de control pentru pasagerii posesori de paşapoarte biometrice”, anunţă, vineri, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti.

Compania a precizat că acest proiect-pilot va funcţiona, pentru început, doar în intervalele orare cu vârf de trafic, adică atunci când fluxul de pasageri este maxim, şi va facilita accesul rapid al pasagerilor posesori de paşapoarte biometrice pe o linie de control de securitate dedicată, direct la porţile de control automat de frontieră (ABC – Automatic Border Control).

”Fluxul pentru paşapoarte biometrice se află în zona veche a aerogării Plecări şi este semnalizat pentru a fi identificat rapid de către pasageri”, a mai transmis compania.

Potrivit acesteia, operaţionalizarea acestui flux suplimentar se adaugă măsurilor luate ce către CN Aeroporturi Bucureşti pentru extinderea capacităţii de procesare a pasagerilor, în contextul creşterii semnificative a traficului aerian în perioada post-pandemică.