Florin Cîţu, despre protestul de la metrou: Bucureştenii nu trebuie să sufere pentru că un fost deputat pesedist îşi pierde sinecuri

Premierul Florin Cîţu critică, vineri dimineaţă, protestul de la metrou despre care afirmă că este ilegal. ”Bucureştenii nu trebuie să sufere pentru că un fost deputat pesedist îşi pierde sinecure”, a transmis premierul.

”Un fost deputat PSD, care vede că îi dispar sinecurile, face un protest ilegal. Despre asta este acţiunea ilegală care a blocat metroul în această dimineaţă”, a scris, vineri, Florin Cîţu, pe Facebook.

Potrivit acestuia, ”nimeni nu este mai presus de lege”.

”Asta i-am transmis domnului ministru şi trebuie să ia măsuri. Bucureştenii nu trebuie să sufere pentru că un fost deputat pesedist îşi pierde sinecuri. Am transmis acelaşi mesaj domnului ministru Bode”, a mai afirmat premierul.

Acesta se referă la Ion Rădoi, liderul sindicatului de la metrou, fost deputat în perioada 2000 – 2004 şi senator în legislatura 2004 – 2008.

Circulaţia metrourilor a fost blocată vineri dimineaţă din cauza unui protest spontan al sindicaliştilor, care  au coborât în tunel, la staţia Piaţa Unirii, pe calea de rulare, şi au împiedicat pornirea la timp, conform programului normal, a trenurilor de pasageri, anunţă Metrorex, care precizează că din cauza acestei acţiunii, liniile de metrou nu pot fi puse sub tensiune.

Metrorex anunţă că sunt 600 de protestatari şi că va folosi mijloace legale ”pentru a opri această ilegalitate”.