Fake news, ieri și azi

Multe suflete mimozificate deplâng intrarea Româ­niei sub dictatura știrilor false cam de un deceniu încoace. Naturelul simțitor le îngustează vederea odată cu vederile și le umblă șugubăț, chiar dereglator la memorie. Nu, domni și doamne grijulii, nu sun­tem doar de zece ani cobai în cușca pe care scrie fake news. Faceți câțiva pași înapoi prin istoria re­centă și cădeți un stropșor pe gânduri.

Informațiile false circulă prin România de multă vreme. Ele se propagă – nu prin Facebook și internet, dar se propagă – chiar dinainte ca rețeaua mani­pulării cu sau fără fir să-i includă printre abonați pe Ion Iliescu și cartelul de dezinformatori ai Televiziunii Române Teoretic Libere. Ce era presa de dinainte de 1990, dacă nu o uzină de minciuni cu ambalaj ideologic? Există arhive, există depozite legale în biblioteci, există manuale antedecembriste. Des­chideți-le. Veți găsi acolo cascade de fake news.

Simplul fapt că înghețam în case sau la cozi, pe când în presă ni se semnala că atingeam „noi culmi de progres și civilizație“, era o mostră de fake news. Lângă ea, altele: anvergura științifică a Elenei Ceau­șescu, detenta de strateg planetar a lui Nicolae Ceaușescu și minciunile din tolba economiei planificate, traduse în realizări neverosimile. E sugestiv episodul în care un director de resort silvic și-a luat inima în dinți și a divulgat unui poli­truc bănuit de rațiune că raportările la hectarele de împăduriri ne aduseseră în situația de-a fi pătruns binișor pe tere­nul Ungariei. Ceea ce era delicat, ris­cant și nediplomatic, spre a vorbi în eufemisme.

PLUTONUL DE PUȘCAȘI TV. Cine a crezut că odată cu schimbarea de macaz din 1989 știrile false vor dis­­părea a avut timp să-și regrete candoarea. Nici nu s-a ridicat bine elicopterul care a dus cuplul prezi­dențial spre cenaclul „Adio. La Târgoviște“, că știrile false au curs una după alta. I-auzi una: teroriștii au atacat reactorul de la Cernavodă. I-auzi două: tero­riștii au otră­vit instalațiile de purificare a apei din jurul Capitalei. I-auzi trei: teroriștii sunt recrutați dintre orfanii de la casele de copii (fără mamă, fără tată, cum s-ar spune) și instruiți în tabere speciale. I-auzi patru: tero­riștii coboară pe scări de frânghie din elicoptere, ate­ri­zează pe balcoane și trag din orice poziție.

Toate aceste gloanțe oarbe au ieșit din țevile plutonului de pușcași TV compus din Teodor Brateș, Victor Ionescu, Petre Popescu, Paul Șoloc și cine-o mai fi fost prin studiouri. Panica a fost atât de mare în zilele acelea de început al sfârșitului, încât aproape nimeni n-a mai stat să se întrebe două lucruri:

1. Cum se face că teroriștii nemiloși n-au rănit pe nimeni la mitingul din seara de 22 decembrie 1989, când în Piața Palatului erau zeci de mii de, iar rafalele de pistol-mitralieră se auzeau me­reu?

2. Cum se face că aceiași teroriști (fideli lui Ceaușescu, vezi bine) n-au izbutit să le provoace nici măcar o rană superficială zecilor de actori și figuranți aflați tot pe 22 decembrie seara în balconul fostului CC, cu lumina căzând din plin asupra lor, fiindcă revoluția se transmitea în direct? Și totuși, câțiva tineri au avut inteligența de a-și pune aceste întrebări atunci, când era fierberea mai mare. Și cu­ra­jul de-a urca pe blocuri spre a vedea cât de orbi și de cârpaci sunt teroriștii. Au urcat, au descoperit câteva simulatoare, iar la coborâre au fost lichidați scurt, fiindcă văzuseră ce nu trebuia. Nimic fake, de data asta. Totul, real, dureros și ireparabil.

BRAȘOAVE POLITICE. Întemeierea pe minciună nu putea produce decât noi minciuni. Fiindcă tot se împlinesc trei decenii de la ieșirea României din ceau­șism, e de spus că Ion Iliescu s-a decis să contribuie direct la zestrea acestor fake news cărora pe atunci li se spunea brașoave politice. „Frontul Salvării Na­țio­nale nu se va transforma în partid și nu va parti­cipa la alegeri“, grăit-a Zoroastrul roșu într-o bună zi. Două săptămâni mai târziu, FSN s-a transformat în partid și a participat la alegeri, avându-l drept candidat pe Ion Iliescu. De ce? Cum, de ce? „Pentru noi, pentru liniștea noastră.“

Atât de multă liniște a respirat România începutului de 1990, încât Răzvan Theodorescu, președintele de tristă amintire al TVR, a decis că o manifestație anti-FSN nu putea fi transmisă la televizor din cauza ceții. Mulți bucureșteni au primit cu neîncredere ves­tea fiindcă, uitându-se pe geam, au constatat că nu era pic de ceață. N-a trecut mult și, pe 11 martie 1990, Proclamația de la Timișoara a fost trecută și ea prin filtrul fake news-urilor, iar crainicul de serviciu (sau de servicii, cine știe?) a informat publicul că documentul scris de George Șerban era un proiect secesionist care urmărea – și acum vine o oroare cu garnitură de clișeu – „ruperea Banatului de trupul sfânt al țării“. Adăugați porția de fake news de la Târgu-Mureș, adăugați hoardele de legionari din iunie 1990, adăugați celelalte manipulări ale puterii neocomuniste și dumiriți-vă în sfârșit că suntem bombardați cu știri false de aproape cinci decenii.

La 30 de ani de la un eveniment pe care încă nu știm dacă-l sărbătorim sau îl comemorăm, Ion Iliescu e în continuare nejudecat și liber. Iar aici nu mai e vorba de fake news, ci de bad news. Sau măcar de sad news.