Extinderea și întărirea poziției în Ungaria și în Germania, priorități absolute pentru Rottaprint în 2025, ca parte a strategiei de consolidare a prezenței sale în Uniunea Europeană
Pe fondul provocărilor așteptate în 2025 în privința consumului, cu posibile scăderi de volume, în principal „din cauza situației geopolitice din Europa de Est și, poate, și Europa de Vest, care a intrat deja în recesiune“, potrivit lui Cristi Nechita Rotta, director general Rottaprint (cea mai mare tipografie flexografică cu capital 100% românesc, producătoare de etichete autoadezive și ambalaje flexibile), și în România vor fi înregistrate astfel de scăderi în producție.
În acest context, cum o să evolueze businessul familiei Nechita-Rotta? După circa 33 de ani de existență, afacerea clujeană își continuă creșterea și în 2025, mizând atât pe factorul intern, cât și pe cel extern. Strict referitor la 2024, ultimele estimări arată că cifra de afaceri a Rottaprint va avea un avans de aproximativ 5% față de anul precedent, când a raportat venituri de 35 de milioane de euro.
Compania a fost înființată în 1991, la Cluj-Napoca, de către soții Arnella și Cristi Nechita-Rotta, împreună cu mama Arnellei, Melania Rotta. Ei au fost și primii angajați ai unui business amenajat, inițial, într-o sufragerie de 20 de metri pătrați din centrul orașului. La început, când s-a lansat afacerea, fondatorii au plătit 100 de mărci pentru un utilaj de tipar flexografic secondhand, cu care s-au tipărit 12.000 de metri liniari pentru etichetele produse în primul an de activitate.
La o distanță de trei ani, tipografia s-a mutat într-un spațiu de 80 de metri pătrați, echipa s-a mărit la 15 angajați, iar producția a ajuns la peste 1,6 milioane de metri liniari. De-a lungul anilor, în ciuda contextului economic instabil din România, începând cu tranziția la economia capitalistă și crizele consecutive până la schimbările tehnologice și lipsa specializării în tipar flexografic, compania a ajuns la o echipă sudată de aproape 240 de angajați.
„Tehnologiile și modalitățile de imprimare se schimbă rapid. În 2008, pentru că am anticipat nevoia de specialiști în domeniu, am început să facem demersurile necesare ca ocupația de tipograf flexograf să fie introdusă în Codul Ocupațiilor din România. Apoi am pus pe picioare prima școală de tipografi, în care angajații noștri cu experiență sunt profesori pentru următoarele generații, inclusiv acum“, spune Cristi Nechita-Rotta.
În 33 de ani, Rottaprint a cumulat investiții de peste 60 de milioane de euro în dotarea, creșterea și expansiunea businessului, inclusiv internațional. În prezent, compania deține și două centre logistice în România (în Brașov și în Ilfov), și două centre logistice în plan extern, câte unul în Ungaria și în Germania. Acest lucru îi asigură acoperire bună la nivel european.
Iar dacă ne raportăm strict la ultimii ani, doar în intervalul 2020-2023 s-au alocat peste șase milioane de euro în businessul clujean, în tehnologii, echipamente și logistică de ultimă generație, care au permis reduceri de până la două zile a termenelor de producție, dar și adopția unei noi tehnologii de tipar, numită digital inkjet, cu care a început să adreseze o ofertă completă unor industrii diverse, precum cea chimică, industria de uleiuri, lubrifianți, automotive, cosmetice și produse de curățenie și igienă personală, precum și pentru industria băuturilor.
Referitor la anul care se încheie, bugetul de investiții s-a apropiat de două milioane de euro, iar majoritatea sumelor – în jur de 75% – au mers în echipamente și în infrastructură.
„Industria alimentară este principalul domeniu pentru care Rottaprint produce etichete și ambalaje, este zona în care avem cel mai important know-how și ne referim la tot ce înseamnă industrie alimentară, cu toate subramurile ei. (…) Când ai un portofoliu complex, este esențial să te focusezi pe anumite produse și categorii de clienți, în funcție de perioadele din an și de contextul dat de piață“, detaliază Cristi Nechita-Rotta.
În trimestrul al treilea din 2024, de exemplu, domeniile predominante din care au venit clienții companiei au fost segmentul produselor din carne și cel al produselor lactate, cu un focus pe etichetele termocontractabile și capacele din aluminiu. Față de perioadele anterioare, în acest trimestru a existat o creștere a cererii și în industria băuturilor răcoritoare în portofoliul Rottaprint, restul domeniilor rămânând constante. Mai mult, o bună parte din etichetele produse pentru industria băuturilor răcoritoare a plecat spre export, mai exact spre Germania, cu simbolul DPG (echivalentul SGR în România).
„Exporturile reprezintă aproximativ 22% din cifra noastră de afaceri. Anul acesta, produsele Rottaprint au ajuns în 15 țări la nivel global, iar cel mai mult ne-am concentrat pe consolidarea poziției noastre pe piața din Uniunea Europeană. Astfel, când vine vorba de exporturi, țările care rămân în top sunt Ungaria și Germania, acolo unde ne-am și extins portofoliul de produse anul trecut“, punctează Cristi Nechita-Rotta. Potrivit antreprenorului, în 2025, compania se va concentra pe consolidarea prezenței în Uniunea Europeană.
„Pentru anul viitor, avem în vedere mai multe proiecte de dezvoltare, dar detaliile și sumele exacte de investiții încă nu au fost stabilite. De asemenea, vom continua să urmărim îndeaproape tehnologiile, echipamentele și logistica de ultimă generație. (…) Mai mult, analizăm posibilitatea de a instala panouri voltaice pentru surse proprii de energie verde“, adaugă Cristi Nechita-Rotta.
Oricum ar fi, antreprenorul merge în direcția sustenabilității cu afacerea Rottaprint. După ce a finalizat un proiect în valoare de peste 3,7 milioane de euro, în urmă cu circa doi ani, dedicat tehnologiilor pentru producția sustenabilă de etichete și ambalaje, compania are obiective foarte precise pe acest segment. „Economia circulară este un obiectiv important și un deziderat pentru toți actorii pieței în care activăm. Suntem printre cei care pot face diferența și care pot da un exemplu în favoarea societății, mediului și a generațiilor viitoare. Așa că ne asumăm responsabilitatea pentru toate deșeurile pe care le generăm“, spune Cristi Nechita-Rotta.
Pentru materia primă folosită, Rottaprint lucrează cu multinaționale care livrează din mai multe țări, precum Ungaria, Cehia, Luxemburg, Germania, Spania sau Grecia.
De altfel, potrivit informațiilor publicate pe site-ul oficial al Comisiei Europene, fiecare locuitor din Europa este responsabil, anual, pentru circa 180 de kilograme de deșeuri de ambalaje. Cu precizarea că 40% din materialele plastice și 50% din hârtia utilizate în Uniunea Europeană sunt folosite pentru ambalaje. În acest context, au fost stabilite norme noi. Dacă acestea nu vor fi aplicate, UE va înregistra o creștere cu 19% a deșeurilor de ambalaje în următorii șapte ani.