Expoziții de pictură, spectacole de teatru și ateliere de lectură, la „Străzi deschise – București”, pe 5 și 6 august
„Străzi deschise – București, Promenadă urbană” devine centrul efervescent al creației, și în weekendul 5-6 august, pe traseul pietonal familiar de pe Calea Victoriei. În ton cu atmosfera de vacanță, programul artistic al celui de-al paisprezecelea weekend este adecvat publicului de toate vârstele și cuprinde expoziții de pictură, ateliere de creativitate și lectură, demonstrații de pictură pe pânză și arta firului de mătase, dar și spectacole de teatru.
Demarat în luna aprilie, „Străzi deschise – București, Promenadă urbană”, unul dintre cele mai populare proiecte outdoor din Capitală, se desfășoară în fiecare weekend, până la 8 octombrie. Pentru a ajunge la cât mai mulți locuitori ai Bucureștiului, dar și pentru a permite organizarea altor evenimente pentru comunitate în spațiul public, „Străzi deschise” se desfășoară alternativ în mai multe puncte din București.
Proiectul este organizat de Primăria Capitalei, prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism a Municipiului București, alături de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București și PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive al Municipiului București – în calitate de operatori zonali.
Zone pietonale / Străzi deschise, 5-6 august 2023, între orele 09:00 și 22:00:
- Calea Victoriei, între Piața Victoriei și Splaiul Independenței.
Program artistic „Străzi deschise” pe Calea Victoriei / 5-6 august 2023
Programul artistic pe Calea Victoriei debutează, sâmbătă, 5 august, de la ora 10.00, în zona statuii Iuliu Maniu, cu „Menestreli pe șevalet”, o serie de demonstrații de pictură pe pânză și acuarelă ale Asociației Artiștilor Plastici București. În ambele zile de weekend, membrii asociației vor împărtăși câteva dintre secretele lor și vor introduce publicul în tainele artei firului de mătase. Programul asociației include și o expoziție de pictură ale artiștilor plastici.
Tot sâmbătă, începând cu ora 17.00, în zona Muzeului Național de Artă al României, Biblioteca Metropolitană București invită trecătorii la ateliere de lectură și creație, dedicate publicului de toate vârstele. Activitățile organizate de bibliotecarii instituției vor stimula imaginația participanților și vor culmina cu un spectacol de teatru de păpuși al Teatrului „Licurici”, captivant atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari.
Programul de seară, în ambele zile de weekend, este rezervat operelor lui Ion Luca Caragiale. Iubitorii de teatru vor avea ocazia să redescopere autenticitatea și farmecul teatrului românesc prin spectacolele-lectură interactive „O scrisoare pierdută” și „D’ale carnavalului”, derulate în cadrul proiectului „Ochii minții”. Reprezentațiile sunt programate sâmbătă, respectiv duminică, de la ora 18.00, și vor avea loc pe parcursul a două ore în zona din apropierea Muzeului Național de Istorie a României.
Școala de Artă București invită publicul să admire expoziții de pictură, grafică, design vestimentar, decorațiuni interioare, precum și explorările în lumea culorilor ale Secției pictură copii, la sediul situat în sectorul 4 al Capitalei, pe strada Cuza Vodă nr. 100. Expozițiile pot fi vizitate în ambele zile de weekend, în intervalul orar 10.30-21.30.
Și în acest weekend bucureștenii au ocazia să viziteze expozițiile deschise la Casa Filipescu-Cesianu a Municipiului București: „Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute”, „În apropierea sfinților. Frescele Mănăstirii Văcărești după 40 de ani”, „Povestea unei biserici de mahala. Sf. Nicolae-Udricani”. Expozițiile sunt deschise publicului în intervalul orar 10.00-17.30.
Restricții rutiere
Calea Victoriei | În weekendul 5-6 august 2023, pe durata restricțiilor instituite, se va permite traversarea pe Calea Victoriei, pe strada Sevastopol, strada Gheorghe Manu, Bulevardul Dacia, strada Ion Câmpineanu, bulevardul Regina Elisabeta, strada Știrbei Vodă între Calea Victoriei și Dem. I. Dobrescu. Traficul Societății de Transport București va fi deviat, fără afectarea călătorilor.
Se va permite accesul riveranilor către domiciliu, precum și către unitățile economice din zonă conform indicatoarelor montate temporar pe durata restricțiilor pe următoarele străzi: strada Frumoasă între strada Sevastopol și Calea Victoriei, strada Gina Patrichi între bulevardul Lascăr Catargiu și Calea Victoriei, Calea Griviței între strada Constantin Budișteanu și Calea Victoriei, cu mențiunea că accesul auto al riveranilor va fi redirecționat către aleea din fața Palatului Știrbei, apoi către strada Banului.
Traficul rutier pe Calea Victoriei se reia pe timpul nopții până dimineața (în ziua de sâmbătă spre duminică), începând de la ora 22:00 până la ora 09:00. Pentru siguranța participanților la eveniment, pe arterele pe care nu mai circulă mașini se închid și pistele de biciclete.