Excedent bugetar istoric în 2023 pentru Portugalia

Guvernul Portugaliei va încheia anul cu excedent bugetar, al doilea în aproape cinci decenii, faţă de un deficit echivalent cu 0,4% din PIB, previzionat în urmă cu două săptămâni, a anunţat premierul Antonio Costa.

Executivul lucrează la finalizarea proiectului de buget pe 2024, care va fi trimis Parlamentului în 10 octombrie. Proiectul include noile ţinte bugetare pentru 2023 şi 2024. Anul trecut, Portugalia a raportat un deficit de 0,4% din PIB.

„Anul acesta vom avea din nou excedent bugetar, chiar dacă am obţinut cu un miliard de euro mai puţin din impozitarea veniturilor persoanelor fizice şi am adoptat TVA zero la alimentelor de primă necesitate”, a declarat Costa într-un interviu acordat postului de televiziune TVI.

Înaintea pandemiei, în 2019, Portugalia înregistrase un uşor excedent, de 0,1% din PIB, primul în cei 45 de ani de istorie democratică a ţării, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Institutul Naţional de Statistică raportase la Bruxelles, în urmă cu două săptămâni, că Portugalia îşi menţine estimarea privind un deficit de 0,4% din PIB în 2023, chiar dacă a înregistrat excedent în primele şapte luni ale anului.

Costa a explicat că veniturile suplimentare de pe urma inflaţiei au fost extraordinare dar Portugalia trebuie să menţină o politică bugetară „prudentă” şi să continue reducerea datoriei ridicate, mai ales în actualul context al dobânzilor ridicate. Guvernul Portugaliei estimează că ponderea datoriei ca procent din PIB va scădea la 106,1% în 2023, de la 112,4% în 2022.